Sport

Rechinii transferurilor dau cu subsemnatul

Ziarul de Vrancea
9 mai 2013 455 vizualizări
Ieri au fost audiaţi o parte din inculpaţii dosarului transferurilor de acum un deceniu

Fostul  acţionar majoritar al Clubului de Fotbal Dinamo Bucureşti Cristi Borcea a declarat ieri la ÎCCJ că transferurile pe care le-a făcut în perioada în care s-a aflat la conducerea clubului au avut o profitabilitate de peste 1.800 la sută şi că prin aceste transferuri a ajutat foarte mult bugetul acestuia. Borcea a fost audiat joi în dosarul transferurilor din fotbal şi a vorbit despre transferurile lui Cosmin Contra, Paul Codrea, Nicolae Mitea, Dan Alexa, Bogdan Mara şi Adrian Mihalcea.
În legătură cu transferul lui Cosmin Contra de la Dinamo la Deportivo Alaves, Borcea a explicat diferenţa de bani dintre valoarea contractului şi suma pe care a încasat-o Clubul Dinamo. "Contractul cu Alaves, respectiv 1.812.000 dolari, era dublat de o convenţie între Dinamo, jucător, impresar şi Alaves, astfel încat diferenţa de peste 800.000 de dolari pe care o încasa clubul să-i revină jucătorului. Diferenţa nu a primit-o niciodată însă de la Alavez, deoarece Contra s-a transferat ulterior la AC Milan. Pe vremea aceea legislaţia nu prevedea plata de taxe şi impozite pentru acest tip de contracte", a declarat Cristi Borcea. Şi Mihai Stoica s-a declarat nevinovat, menţionand că  toate transferurile au fost făcute la acea vreme respectandu-se întocmai legislaţia în materie care era în vigoare la acel moment.
Pentru prima dată a dat declaraţii fostul impresar Ioan Becali, deşi iniţial se prevalase de dreptul la tăcere. El a cerut aducerea unor martori din Olanda, care să fie audiaţi în dosarul transferurilor de jucători. Fostul impresar a adăugat că "apasă" asupra capului său o pedeapsă de opt ani şi procurorii cer condamnarea lui la 15 sau 16 ani, de aceea insistă în aducerea acelor martori din Olanda, pentru a se putea stabili nevinovăţia lui. Fostul impresar şi avocatul său, Doru Viorel Ursu, le-au spus judecătorilor că vor căuta numele celor doi colaboratori din Olanda şi le vor comunica instanţei.
Fostul impresar Ioan Becali a recunoscut, joi, în în faţa judecătorilor de la instanţa supremă, că nu a plătit impozite în valoare de 150.000 de dolari în Spania, dar a precizat că nu a fost evaziune fiscală.  " Nu a fost evaziune fiscală, a fost neplata unor impozite de 150.000 de dolari, bani cu care l-am ajutat pe Cosmin Contra să rămană la suma de transfer netă. Asta e fărădelegea pe care eu am comis-o. Pană în 2002, la un contract de un milion de dolari, clubul îţi spunea să faci un contract de imagine de 800.000, apoi în 2002 s-a dat o amnistie fiscală, reducand contractul de imagine pană la maxim 20 la sută", a spus Ioan Becali în faţa instanţei care judecă recursurile împotriva condamnărilor dispuse de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul transferurilor de jucători.
George Copos s-a plans că acest proces al transferurilor i-a adus prejudicii mari:  "ot acest circ dăunează mediului de afaceri din Romania. Eu am pierdut sute de milioane de euro în aceşti şapte ani din cauza acestui circ care se face", a afirmat Copos.

S-a mai amanat o săptămană

Instanţa supremă a amanat ieri pentru 17 mai judecarea contestaţiilor făcute de DNA şi de cei opt oameni din fotbalul romanesc în dosarul transferurilor de jucători, pentru ca avocaţii acestora să poate aduna probele admise de instanţă şi să pregătească pledoariile finale în acest caz. Judecătorii înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au admis, ieri, proba cu înscrisuri în acest dosar şi totodată o cerere de amanare a dezbaterilor finale. Avocaţii celor opt oameni din fotbalul romanesc au arătat că audierile de joi au durat mult şi că pledoariile finale ale apărării şi acuzării se vor întinde pană tarziu în noapte, cerand în acest context amanarea judecării cazului. Instanţa a admis cererea avocaţilor şi a stabilit un nou termen pentru 17 mai. Cristian Borcea, Mihai Stoica, Gheorghe Neţoiu şi Ioan Becali au dat declaraţii, joi, în faţa instanţei supreme, aceştia susţinand că sunt nevinovaţi şi că în toate transferurile pentru care sunt judecaţi au respectat dispoziţiile legale. La fel susţinuse, la precedentul termen, Gheorghe Popescu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.