Sport

Trei partide în turul cinci din Cupa Romaniei

Dan Chiriac
1 mai 2013 499 vizualizări
Astăzi se joacă trei partide din cadrul turului cinci al Cupei Romaniei la fotbal, faza judeţeană, după ce aseară s-a jucat primul meci, FCM Adjud – Energia Vulturu

Naţional Goleşti porneşte cu prima şansă în faţa celor de la Dinamo Tătăranu, dar cupa a fost întotdeauna o competiţie a surprizelor. Victoria Gugeşti şi Euromania Dumbrăveni se vor întalni într-un meci al orgoliilor. Cele două echipe anunţă un meci încins, mai ales că ambele evoluează pe teren propriu pe stadionul din Gugeşti. Unirea Ţifeşti – Doctor GSM Suraia pare cel mai echilibrat duel din această fază a competiţiei. Partidele încep la orele 17.00. Dacă la finalul meciului scorul este egal se vor juca două reprize de prelungiri a cate 15 minute. Dacă egalitatea va persista se vor executa lovituri de departajare. Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vrancea a stabilit ieri ca partida dintre FCM Adjud şi Voinţa Cîrligele, programată să se joace pe 27 aprilie, să fie reprogramată. Astfel, meciul se va disputa miercuri, 8 mai, de la orele 18.00, pe stadionul municipal din Adjud. Partida a fost amanată la solicitarea echipei gazdă care nu a putut organiza meciul pe stadionul municipal, în condiţiile în care acolo se desfăşurau manifestările dedicate Zilei Adjudului. Partida contează pentru etapa a cincea a play-out-ului ligii a patra. Gazdele au nevoie de o victorie pentru a rămane în lupta pentru evitarea retrogradării. Etapa a şasea din play-off-ul şi play-out-ul ligii a patra vor avea loc pe 11 mai, cu începere de la orele 18.00. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.