Sport

Hocheiul, oprit de la finanţare

Ziarul de Vrancea
29 apr 2013 444 vizualizări
FRHG va reveni la normal în momentul în care va reface alegerile federale

Secretarul de stat din cadrul MTS, Carmen Tocală, a declarat ieri, pentru MEDIAFAX, că Federaţia Romană de Hochei nu va primi finanţare de la MTS, pană nu va face noi alegeri generale. "Sunt obligaţi, conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti, de săptămana trecută, să facă noi alegeri, cele care au avut loc fiind declarate fraudate. Noi oricum oprisem finanţarea către FR Hochei şi nu există un contract pentru acest an, pană nu-şi rezolvă situaţia. Pană atunci, relaţiile cu MTS sunt nule. I-am somat să ne anunţe despre modificările statutare şi data alegerilor generale, care trebuie să fie stabilită în maximum 30 de zile de la decizia Curţii. Ei spun că fac recurs la decizie, dar din punctul nostru de vedere, decizia e definitivă şi nu vom colabora cu FR Hochei. La noi este înfiinţată şi Comisia de Validare a candidaturilor, dar aşteptăm ca acestea să fie depuse. Încă nu s-a întamplat acest lucru", a declarat Carmen Tocală. Curtea de Apel a anulat, în 4 aprilie, alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Romane de Hochei pe Gheaţă, organizate în cadrul Adunării Generale din 19 iulie 2012 şi caştigate de Tanczos Barna.
Adunarea Generală de alegeri din din 19 iulie 2012 a fost marcată de un incident în care una dintre gărzile de corp ale preşedintelui FRHG, Tanczos Barna, l-a ameninţat cu pistolul pe Jean Pavel, fost lider al galeriei Stelei şi apropiat al echipei de hochei a CSA Steaua.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.