Sport

În liga secundă, rămai fără rinichi

Ziarul de Vrancea
21 apr 2013 284 vizualizări
Portarul echipei Luceafărul Oradea, Dumitru Paul, a suferit o intervenţie chirurgicală în care i-a fost scos rinichiul stang, la cateva ore după meciul pierdut, vineri seară, în deplasare, în faţa formaţiei UTA, scor 0-2, în etapa a XXII-a a Ligii a II-a. Dumitru Paul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Oradea în noaptea de vineri spre sambătă, el fiind operat de urgenţă

Paul se află în prezent internat la secţia de terapie intensivă, iar starea sa este stabilă. Titular în meciul UTA-Luceafărul, Dumitru Paul a fost busculat în minutul 30 de ivorianul Dosso (UTA Arad). După ce a primit timp de cateva minute îngrijiri, portarul a dat semne că poate continua jocul. Pe finalul reprizei a căzut însă din nou şi a fost urcat în ambulanţă, fiind transportat la spitalul din Arad, unde i s-a făcut o radiografie şi a fost diagnosticat cu contuzie forte. Medicii arădeni i-au recomandat o săptămană de repaus. Dumitru Vlad Paul are 22 de ani şi a mai jucat la FC Bihor, ACU Arad, Arieşul Turda şi Unirea Floreşti. În 2007, cand era junior la FC Bihor, Paul s-a ciocnit violent cu un atacant de la Bega Timişoara şi a fost nevoie de o operaţie pentru extirparea splinei.

Inter renunţă la Chivu

Preşedintele clubului Internazionale Milano, Massimo Moratti, a decis să renunţe la serviciile jucătorilor Cristian Chivu şi Antonio Cassano pentru sezonul viitor, informează calciomercatonews.com, site-ul italian adăugand că romanul este dorit de Galatasaray. "Preşedintele Moratti a decis să cedeze doi jucători importanţi în sezonul viitor. Cristian Chivu se va despărţi de Inter după o colaborare îndelungată, de el este interesată echipa Galatasaray a lui Terim, care ar vrea să aducă un jucător experimentat şi important cum este romanul. însă pe langă Chivu, ar putea pleca şi Antonio Cassano. "FantAntonio" ar vrea să se întoarcă la Genova, dar Sampdoria spune deocamdată nu. De aceea, singurul care l-ar putea primi este Preziozi, preşedintele clubului Genoa", notează sursa citată. Cristian Chivu joacă la Internazionale Milano din 2007, iar Cassano din august 2012.

E greu şi cu luxemburghezii

Echipa de handbal masculin CSU Suceava a învins, sambătă, pe teren propriu, formaţia Handball Esch (Luxemburg), scor 23-21 (12-7), în manşa tur a semifinalelor Challenge Cup.  Manşa retur este programată în 27 aprilie, pe terenul formaţiei luxemburgheze.  În cealaltă semifinală se confruntă IL Runar (Norvegia) şi SKA Minsk (Belarus). Handbaliştii din Minsk au caştigat cu 32-29 în Norvegia şi au prima şansă în returul de săptămana viitoare. Caştigătoarele dublei manşe se vor califica în finala Challenge Cup, care se va juca în 18-19 (turul), respectiv 25-26 mai (returul).

Nu-l mai vor pe "Special One"

Cincisprezece jucători ai echipei Real Madrid, "dintre care cinci sunt importanţi", ar vrea ca tehnicianul José Mourinho să părăsească gruparea spaniolă la finalul sezonului, informează cotidianul El Pais. "După un sondaj realizat neoficial, în interiorul clubului, preşedintele a constatat că 15 jucători consideră că pentru echipă cel mai bine este ca Mourinho să nu rămană în sezonul următor. Dintre cei 15, cinci jucători foarte importanţi au mers chiar mai departe, transmiţand conducerii clubului dorinţa lor de a fi transferaţi dacă nu va fi schimbat antrenorul", notează El Pais. Contactat de AFP în legătură cu sondajul respectiv, un purtător de cuvant al clubului Real Madrid a declarat că nu ştie să se fi făcut un astfel de sondaj. Conform El Pais, preşedintele clubului madrilen, Florentino Perez, le-a spus celorlalţi oficiali că el ar vrea ca Mourinho să nu plece, însă a precizat că indiferent dacă tehnicianul va rămane sau nu în echipă vor fi schimbări foarte mari în următoarele luni.

Vişiniu scandalagiu

Un suporter rapidist a fost amendat de jandarmii constănţeni, sambătă seară, şi a primit interdicţia de a mai intra pe stadioane la meciuri de fotbal timp de un an, după ce a provocat un scandal într-un centru comercial din municipiul Constanţa, înaintea meciului dintre Viitorul şi Rapid. Potrivit unui comunicat de duminică al Grupării Mobile de Jandarmi Tomis, pe timpul deplasării către stadionul Farul, un suporter al echipei Rapid Bucureşti s-a luat la ceartă cu personalul de pază al unui centru comercial din municipiul Constanţa, fiind necesară intervenţia unui echipaj de jandarmi pentru aplanarea conflictului. Tanărul de 21 de ani din Valcea a fost amendat cu 500 de lei şi i-a fost interzis accesul la competiţii de fotbal pe o perioadă de un an.

Cine alta decat Celtic?

Formaţia Celtic Glasgow a caştigat pentru a 44-a oară campionatul Scoţiei, duminică, după victoria, cu scorul de 4-1, înregistrată în meciul cu Inverness, contand pentru etapa a XXXIV-a. Cu patru etape înainte de finalul sezonului, Celtic are 15 puncte avans faţă de a doua clasată, Motherwell, şi nu mai poate fi ajunsă din urmă. Celtic Glasgow a caştigat titlul în Scoţia pentru a doua oară consecutiv. Acest succes a fost unul dintre cele mai uşor de realizat pentru Celtic în absenţa marei rivale Glasgow Rangers, retrogradată în al patrulea eşalon din motive financiare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.