Cupa Romaniei programează azi meciurile restanţă
Azi vor avea loc partidele restanţă din cadrul turului patru al Cupei Romaniei. Aceste jocuri au fost amanate în urmă cu zece zile. Atunci, Vrancea s-a aflat sub atenţionarea unui cod portocaliu de vant puternic. În zona Adjudului, dar şi în sudul judeţului, vantul a suflat cu putere, făcand aproape imposibilă desfăşurarea a două partide din cadrul Cupei Romaniei. Jocurile au fost reprogramate pentru azi. De la orele 16.30, pentru calificarea în faza următoare se vor duela Podgoria Coteşti – Doctor GSM Suraia şi FCM Adjud – Foresta Gugeşti. Neprezentarea echipelor atrage penalizarea cu şase puncte în play-off sau play-out şi o amendă stabilită conform regulamentului. Baremul de arbitraj se va achita înainte de joc, cate 160 de lei de fiecare echipă. În cazul neachitării, arbitrul nu va permite disputarea jocului. Asistenţa medicală şi toate măsurile de ordine vor fi asigurate de echipa organizatoare. Dacă la finalul meciului scorul este egal se vor juca două reprize de prelungiri a 15 minute. Dacă egalitatea va persista se vor executa lovituri de departajare. În turul patru al Cupei Romaniei, faza judeţeană, s-au înregistrat pană acum următoarele rezultate: FC Mărăşeşti – Unirea Ţifeşti 1-4, Voinţa Slobozia Ciorăşti – Euromania Dumbrăveni 2-4, Dinamo Tătăranu – Selena Jariştea 3-2, AS Cîmpineanca – Energia Vulturu 2-3, Naţional Goleşti – Voinţa Cîrligele 6-0 şi Voinţa Odobeşti – Victoria Gugeşti 0-2. Tot azi, de la orele 15.00, la Coteşti, are loc şi o partidă restanţă din cadrul campionatului juniorilor A 1. Echipa locală Podgoria Coteşti va întalni Unirea Ţifeşti.
Partidele din superligă la orele 17.00
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vrancea a stabilit ieri şi programul meciurilor de la finalul acestei săptămani. Astfel, în Superliga Vrancei vor avea loc partidele din runda a doua a play-off-ului şi play-out-ului. Partidele vor începe la orele 17.00, noua oră oficială de desfăşurare a partidelor în luna aprilie. Odată cu schimbarea orei de vară, partidele din judeţ pot începe cu o oră mai tarziu. Partida Unirea Ţifeşti – Dinamo Tătăranu se va juca duminică la Jariştea. Partida va începe la orele 11.00. În play-off, sambătă vor avea loc partidele: Doctor GSM Suraia – Energia Vulturu, Foresta Gugeşti – Naţional Goleşti, Selena Jariştea – Victoria Gugeşti, FC Mărăşeşti – AS Cîmpineanca. În play-out se vor juca întalnirile: Flacăra Urecheşti – Voinţa Cîrligele, Unirea Ţifeşti – Dinamo Tătăranu – duminică orele 11.00, Voinţa Odobeşti – Voinţa Slobozia Ciorăşti, FCM Adjud – Podgoria Coteşti. În liga a cincea se desfăşoară partidele: Play-off: Victoria Vînători – Euromania Dumbrăveni, ASS Victoria Pufeşti – Voinţa Răstoaca şi Gloria Răcoasa – Victoria Gologanu. În play-out au loc partidele: Şoimii Mirceşti – Tractorul Năneşti, Trotuşul Rugineşti – Unirea Milcovul. (Dan CHIRIAC)














