Sport

Mergea l-a refuzat pe Pavel

Ziarul de Vrancea
31 mar 2013 515 vizualizări
Cel puţin aşa spune preşedintele FR Tenis, George Cosac, în privinţa convocării pentru meciul de Cupa Davis cu Olanda

Preşedintele Federaţiei Romane de Tenis, George Cosac, a declarat, sambătă, după primul antrenament al echipei de Cupa Davis în Sala Sporturilor "Dumitru Popescu Colibaşi" din Braşov, pentru partida cu Olanda, că jucătorul Florin Mergea a refuzat convocarea la lot.  George Cosac a menţionat că Florin Mergea a fost convocat de căpitanul nejucător Andrei Pavel, însă jucătorul a trimis un email prin care anunţa că nu va onora chemarea la lot. "Chiar nu este adevărat că Andrei Pavel nu l-ar fi convocat pe Florin Mergea. Noi nu vorbim ca să ne aflăm în treabă, avem mail-ul prin care Mergea spune că nu răspunde convocării. Nu este normal ce se întamplă acum, ca înaintea meciului să apară un astfel de scandal creat artificial. Nu este la mijloc niciun fel de răzbunare a nimănui. Mergea a fost chemat de Andrei Pavel, a refuzat şi ar trebui să îşi asume acest lucru. O să vorbim cu el şi o să vedem ce va spune, pentru că nu e în regulă să refuzi convocarea fără a avea motive clare", a spus Cosac.
George Cosac s-a arătat mulţumit de condiţiile de antrenament din Sala Sporturilor "Dumitru Popescu Colibaşi", care la meciul cu Olanda va fi redeschisă după mai mulţi ani în care s-a aflat în renovarea. "Sala arată extraordinar, suntem cu toţii mulţumiţi de condiţii şi abia aşteaptăm meciul. Băieţii au efectuat acum primul antrenament. Deocamdată la Braşov sunt doar Horia Tecău şi Adrian Ungur, Victor Hănescu urmand să ajungă duminică, iar Marius Copil, luni. Băieţii care sunt aici au intrat deja în programul de pregătire al meciului, alături de Andrei Pavel. De luni însă, se va lucra în efectiv complet", a mai spus Cosac. În meciul cu Olanda, Romania va fi reprezentată de Victor Hănescu (locul 57 ATP), Adrian Ungur (locul 111 ATP), Marius Copil (locul 144 ATP) şi Horia Tecău (locul 10 ATP la dublu). Echipa de Cupa Davis a Olandei va sosi duminică la Braşov. Partida Romania Olanda, contand pentru turul doi al Grupei I, zona euro-africană , se va disputa în perioada 5-7 aprilie, în Sala Sporturilor "Dumitru Popescu Colibaşi" din Braşov.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.