Sport

Paraschiv: În prezent, “Manivelă” conduce o afacere în familie

Dan Chiriac
28 mar 2013 1830 vizualizări
Fostul mare portar din Focşani şi-a încheiat cariera la 53 de ani şi a făcut multe meciuri memorabile

Unul dintre cei mai mari portari ai fotbalului focşănean, Ion Paraschiv, a acceptat să ne spună cateva cuvinte despre amintirile sale din fotbalul vrancean. Născut la Focşani, dintr-o familie de fotbalişti, “Manivelă” a jucat la Dinamo Focşani, Unirea Focşani şi Dacia Unirea Brăila, încheindu-şi cariera la 53 de ani, cînd a promovat în liga a treia cu FC Dumitreşti. A făcut meciuri memorabile, cînd practic a închis poarta, dar a şi gafat.Îşi aminteşte cu plăcere că a debutat în liga întîi într-un meci cu marea echipă a Stelei, din care făceau parte, printre alţii, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, Panduru sau Iovan. Cel mai frumos meci al carierei sale a fost cel dintre Unirea Focşani şi Farul Constanţa, din anul 1987, în Divizia B a campionatului naţional de fotbal. Ion Paraschiv a avut mai întai o repriză slabă, după care a urmat o a doua repriză în care a “închis” poarta, iar echipa focşăneană a caştigat partida.

Paraschiv tinereţe: Paraschiv a închis poarta în repriza a doua a meciului cu Farul

“Îmi aduc aminte de acel memorabil meci cu Farul Constanţa. Am cîştigat cu 4 – 3, după ce am fost conduşi cu 2 – 0. Am «comis-o» la primele două goluri ale constănţenilor. La pauză au existat suspiciuni, au  vrut să mă scoată, dar pană la urmă am închis poarta şi am învins cu 4-3”, îşi aminteşte Paraschiv. În prezent, acesta are o afacere în familie. Pană anul trecut a fost antrenor cu portarii la CSM Focşani, iar în timpul liber joacă tenis cu prietenii. În episodul viitor vă vom prezenta istoria marelui fotbalist Mircea Chioveanu, care a adus multe bucurii microbiştilor din judeţul Vrancea. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 1696 zile, 4 ore, 52 minute, 33 secunde
Este intr`adevar o legenda vie a fotbalului vrincean si romanesc ,as indrazni sa spun.Trebuiau adaugate la articol si portarii de top pe care i-a indrumat.Oricum respect deosebit pentru`` nea Max``si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.