Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Torje, monitorizat de Lazio

Ziarul de Vrancea
28 mar 2013 466 vizualizări
Mijlocaşul echipei Granada Gabriel Torje, care a fost împrumutat la gruparea spaniolă de formaţia Udinese, se află în atenţia clubului Lazio Roma, a anunţat, site-ul calciomercatonews.com.

Sursa citată notează că Lazio s-a mai interesat de Torje şi în trecut, iar acum îl monitorizează pe internaţionalul roman în vederea unui transfer în vară. Gabriel Torje, în varstă de 23 de ani, a fost achiziţionat de Udinese de la Dinamo Bucureşti în 2011, iar din vara lui 2012 a fost împrumutat la Granada, club aflat în proprietarea familiei Pozzo, cea care deţine şi gruparea din Udine.

Victorie importantă la futsal

Echipa naţională de futsal a Romaniei a învins, miercuri, cu scorul de 6-2 (5-0), reprezentativa Letoniei, în primul meci a grupei a treia a miniturneului de calificare la Campionatul European din Belgia, din 2014. Golurile "tricolorilor" au fost înscrise de Robert Lupu - 2, Ion Al-Ioani - 2, Gabriel Dobre şi Andrei Dan. În celălalt joc al grupei, selecţionata Rusiei a învins, cu scorul de 5-1, formaţia Kazahstanului. Astăzi, de la ora se va disputa partida Romania - Rusia, după care Letonia va întalni Kazahstan. Cele şapte caştigătoare ale grupelor miniturneelor se califică direct la CE 2014, iar cele şapte ocupante ale locurilor secunde, plus cea mai bună ocupantă a poziţiei a treia, în total opt echipe, vor disputa patru partide de baraj în toamna acestui an, urmand ca învingătoarele play-off-urilor să se califice şi ele la turneul final.

Calificări pe bandă rulantă

Sportivii Larisa Iordache, Diana Bulimar, Marius Berbecar, Andrei Muntean şi Flavius Koczi s-au calificat, în finale pe aparate la Cupa Mondială de gimnastică de la Doha (Qatar), informează site-ul oficial al competiţiei. Larisa Iordache a terminat pe primul loc calificările la sol şi a fost a doua la barnă, în timp ce Diana Bulimar s-a calificat cu a doua performanţă în finala de la sol şi cu a opta în cea de la barnă. Marius Berbecar a fost primul în calificări la paralele, în timp ce Andrei Muntean s-a calificat şi el în finală la paralele cu a şaptea performanţă. Flavius Koczi a prins finala la sărituri cu a cincea performanţă, în timp ce Muntean a încheiat pe locul 10 calificările acestei probe şi va fi rezervă. Larisa Iordache se mai află în finală la sărituri şi paralele, în timp ce Diana Bulimar este şi ea în finala de la paralele. Sportivul Andrei Vasile Muntean s-a calificat şi în finală la inele, iar Flavius Koczi va concura în finală la sol şi cal cu manere.

Drept caştigat de Pistorius

Un tribunal din Pretoria i-a permis campionului paralimpic Oscar Pistorius să călătorească în străinătate, după ce a revizuit condiţiile impuse pentru eliberarea condiţionată a sportivului, anchetat pentru uciderea prietenei sale. "Decizia magistratului de a nu-i restitui paşaportul solicitantului pentru a nu călători în străinătate a fost o eroare. Paşaportul acuzatului va fi remis avocatului său. Acuzatul va avea permisiunea să-l utilizeze în afara Africii de Sud", a declarat judecătorul Bert Barn, care a modificat considerabil hotărarea luată luna trecută de colegul său, Desmond Nair. În pledoaria sa, Barry Roux, avocatul lui Pistorius, a susţinut că atletul doreşte să-şi recapete libertatea de mişcare "nu pentru a pleca în concediu în Insulele Mauritius, ci pentru a-şi caştiga existenţa", lăsand să se înţeleagă că sportivul s-ar putea reîntoarce pe pistele de concurs. Totodată, Pistorius a primit pemisiunea de a se întoarce în locuinţa sa, în care şi-a ucis prietena cu focuri de armă trase dintr-un pistol de 9 mm, la 14 februarie.

ărbătoare sobră

irectorul sportiv al clubului Bayern München, Matthias Sammer, a declarat că echipa bavareză va sărbători "foarte puţin" în cazul în care va caştiga titlul naţional sambătă, deoarece trebuie să se concentreze pentru Liga Campionilor.  "Evident, va fi un moment important,  dar pe care îl vom putea savura foarte puţin", a spus Sammer pentru cotidianul Bild, făcand referire la faptul că Bayern va juca marţi prima manşă a sferturilor de finală ale LC, cu Juventus Torino. "Pregătirile pentru meciul cu Juve vor începe imediat", a precizat oficialul grupării germane. Bayern ar putea caştiga titlul sambătă, după doar 27 de etape, un record, în cazul în care Borussia Dortmund nu se va impune în meciul cu VfB Stuttgart şi bavarezii vor caştiga partida de acasă cu Hamburg. În prezent, Bayern are un avans de 20 de puncte faţă de Borussia, cu opt etape înainte de finalul campionatului.

Diavol pe viaţă

Atacantul olandez al echipei Manchester United, Robin van Persie, a declarat, pentru publicaţia Voetbal International, că ar putea să-şi încheie cariera la formaţia engleză. "Anul viitor voi fi jucător la Manchester United şi probabil mult timp de acum înainte. Aş putea să-mi închei cariera la Manchester United. Sunt cateva cluburi în Europa de foarte mare valoare şi unde orice jucător ar vrea să evolueze. Mă gandesc la Juventus Torino, la AC Milan, dar şi la Manchester United. Nu ştiu ce va fi în viitor, acum sunt aici", a spus Van Persie. Robin van Persie, în varstă de 29 de ani, a fost achiziţionat la începutul sezonului de Manchester United de la Arsenal Londra. Internaţionalul olandez a înscris 19 goluri pentru Manchester United, ocupanta primului loc în Premier League.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.