Sport

Unde se joacă semifinala?

Ziarul de Vrancea
18 mar 2013 571 vizualizări
Oltchim nu poate disputa partida cu echipa maghiară Györ la Sala Romexpo, deoarece acolo are loc un concert * Sala Polivalentă din Bucureşti este liberă, dar conducătorii valceni doresc să joace partida în sala proprie

Tehnicianul principal al echipei de handbal feminin Oltchim Ramnicu Valcea a spus la finalul partidei cu Krim Ljubljana că nu se teme de viitoarea adversară din semifinalele Ligii Campionilor, Györ ETO Audi. "Ne-am dorit să terminăm grupa pe primul loc dar importantă este calificarea. Contra lui Krim au fost momente foarte bune dar şi altele de care sunt foarte dezamăgit. Una peste alta, sunt mulţumit de victorie dar nu şi de joc, în totalitatea lui. În următoarea fază a competiţiei noi şi Györ pornim cu şanse absolut egale, indiferent de ce se spune. Nu mă tem de campioana Ungariei şi veţi vedea, ne vom bate pană în ultima secundă. Din păcate urmează o perioadă în care o parte dintre fete merg la loturile naţionale. Se vor întoarce apoi şi ne vom concentra numai la meciul contra maghiarelor", a declarat Vestergaard. Imediat după terminarea meciului, Oltchim a semnat un nou contract de sponsorizare cu firma Petrom., care va vira clubului valcean suma de 300.000 de euro pană la finalul acestei luni, apoi încă 100.000 de euro dacă se reuşeşte calificarea în finală şi încă 100.000 de euro dacă se caştigă trofeul.
O problemă este constituită de locul de disputare a meciului de pe teren propriu. Întrucat sala din Ramnicu Valcea nu este omologată pentru o semifinală de Liga Campionilor, s-a decis, în principiu, ca partida să se joace în Sala Romexpo din Capitală, însă şansele sunt reduse, întrucat exact în acea perioadă acolo are loc un concert. O altă variantă, noua sală polivalentă din Craiova nu este omologabilă, întrucat are numai două tribune, iar EHF cere ca spectatorii să poată lua loc şi în spatele porţilor, după cum a precizat preşedintele FRH, Cristian Gaţu.  "Aşa lucrăm noi, romanii. Niciun turneu final de Campionat European sau Mondial, precum şi faze finale din Liga Campionilor nu se pot juca acolo. Sala nu este omologată la nivel european, din cauză că tribunele nu sunt construite pe cele patru laturi ale terenului. La Valcea tribunele sunt tot pe două laturi, ca la Craiova, dar Oltchim a primit încă de la începutul sezonului o dispensă din partea EHF pentru a juca inclusiv în semifinală în sala proprie. Echipa Oltchim va putea juca cu Györ doar la Valcea sau la Bucureşti, la Sala Polivalentă, care este omologată internaţional şi este deja rezervată pentru acel meci, în cazul în care conducerea Oltchim decide astfel. Depinde de fete unde vor dori să joace, acasă la Valcea sau la Polivalentă. Acestea sunt variantele pentru semifinale în prezent", a spus Gaţu, care a precizat că, dacă Oltchim ar fi caştigat grupa, ar fi jucat primul meci în deplasare, iar pe 13-14 aprilie, cand este programat returul, sala Romexpo ar fi fost liberă.  "Oricum, am rezervat Romexpo pentru finală. Indiferent cu cine va juca Oltchim în finală, dacă se va califica, va juca manşa tur acasă, în 4-5 mai, iar acel meci va avea loc la Romexpo, în Bucureşti", a completat Gaţu. Preşedintele grupării handbalistice, Petre Berbecaru, a spus că preferă ca meciul să se poată disputa la Ramnicu Valcea pentru a avea sprijinul suporterilor locali.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.