Sport

Rugbiştii focşăneni au ajuns la loturile naţionale

Dan Chiriac
12 mar 2013 1219 vizualizări
patru fete de la LPS Focşani vor merge într-un stagiu în Ungaria, apoi cu naţionala la europene, în Cehia u echipa de seniori se luptă cu 11 formaţii în Divizia A

Valoarea rugbyului focşănean este recunoscută din nou de reprezentanţii loturilor naţionale, care au convocat mai mulţi jucători. Astfel, Alexandru Savin, component al echipei Liceului cu Program Sportiv Focşani, a fost convocat la lotul naţional al Romaniei sub 18 ani. Ieri, Federaţia Romană de Rugby a anunţat lotul de 26 care va face deplasarea la campionatul european din Franţa. Convocarea lui Savin vine după evoluţiile foarte bune pe care acesta le-a avut în sezonul 2012. La lotul naţional feminin al Romaniei au ajuns şi patru fete. Simona Ungureanu, Lavinia Tătăruşanu, Alina Diniţă şi Mădălina Radu, legitimate la LPS Focşani, vor merge cu naţionala la un stagiu în Ungaria. Cele patru fete evoluează în campionatul intern feminin la formaţia de seniori Agronomia Bucureşti. Acestea au luat medalia de bronz cu echipa LPS Focşani la naţionale, în 2012. După stagiul din Ungaria, fetele de la naţionala Romaniei vor lua parte la campionatele europene din Cehia.

Rugbiştii se pregătesc cu Hari Dumitraş

Lotul echipei LPS Focşani, la categoria de varstă sub 18 ani, a plecat la începutul acestei săptămani într-un cantonament pe malul mării. Rugbiştii pregătiţi de Viorel Ion şi Romică Păun se pregătesc intens pentru returul campionatului naţional. “Timp de patru zile, sportivii noştri au ocazia să se pregătească cu legenda rugbyului romanesc, Hari Dumitraş. Va fi o ocazie deosebită pentru jucătorii noştri să se antreneze pentru meciurile ce ne aşteaptă. Au ce învăţa de la fostul căpitan al echipei naţionale”, ne-a spus Viorel Ion, antrenorul formaţiei focşănene. De asemenea, echipa de juniori sub 19 ani pregăteşte startul returului de campionat. Rugbiştii vor încerca imposibilul în acest retur, focşănenii avînd nevoie de un parcurs perfect pentru  aprinde primele patru şi implict semifinalele campionatului. Pentru sezonul compeţitonal 2013 s-au stabilit patru turnee de rugby în 7 în Divizia Naţională de Juniori U19. Astfel, primul turneu va avea loc la Bucureşti pe 23 martie, pe stadionul naţional Arcul de Triumf. Etapa a doua va avea loc pe 30 martie la Baia Mare, iar următoarea se va disputa pe 24 august, ca ultima să fie programată pe 31 august. Pentru ultimele două turnee, locaţia nu a fost încă stabilită. Vor participa echipele CS Olimpia, CSS Barlad, Farul Constanţa, RC Timişoara, LPS Focşani, Steaua Bucureşti, Siromex Baia Mare, CSS Gura Humorului şi Metrorex Bucureşti

10 adversare pentru echipa de seniori

Echipa de rugby seniori CSM 2007 Focşani se află pe ultima sută de metri înainte de startul Diviziei A. 11 echipe vor lua parte la ediţia din acest an a  competiţiei. Focşănenii vor încerca să facă o figură cat mai frumoasă la debutul în liga a treia a rugbyului romanesc. Astfel, adversarele focşănenilor vor fi formaţiile Rugby Club Lions Arad, RC CFR Braşov, Olimpia Bucureşti, CSM Sibiu, Griviţa Bucureşti, Metrorex, Sportul Studenţesc, RC Galaţi, RC Năvodari şi Callatis Mangalia. Echipa de rugby CSM Focşani 2007 va debuta în luna aprilie 2013 în Divizia A de rugby. Lotul de jucători este format doar din jucători focşăneni: Costică Dima, Adrian Dima, Alin Alexe, Valentin Pascal, Andrei Frăţilă, Alexandru Brăileanu, Costică Drilea, Ionuţ Ciuciur, Marcel Cojocaru, Valentin Buzea, Mihai Cojocaru, Andrei Bunea, Ionuţ Nămoloşanu, Valentin Vişan, Bogdan Irimia, Dragoş Torok, Cosmin Cărădan, Gabriel Astafei, Cosmin Oiţă, Valentin Busuioc şi Florin Ofileanu. Antrenorul echipei este Costică Merşoiu, iar secunzi Costică Dima şi Romeo Păun. Managerul echipei, Viorel Ion, este cel care a pus la cale acest proiect şi a reuşit să-l ducă la bun sfarşit, autorităţile locale acceptand să finanţeze formaţia de seniori.  (Dan CHIRIAC)






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 4060 zile, 12 minute, 4 secunde
cum puteti sa scrieti asa ceva ...... cu ce drept puteti sa mintiti atata,,,,,,
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.