Sport

Cum au rezolvat chinezii problemele pe căile lor ferate

Ziarul de Vrancea
10 mar 2013 945 vizualizări
China a decis să desfiinţeze Ministerul Căilor Ferate, a cărui reputaţie a fost grav afectată de diverse scandaluri, iar serviciile sale vor fi plasate sub controlul Ministerului Transporturilor.

O Administraţie de Stat a Căilor Ferate va fi responsabilă de funcţionarea administrativă a fostului minister, de standardele tehnice feroviare, de securitatea reţelei şi de controlul calităţii, a precizat agenţia oficială de presă. Misiunile comerciale ale fostului minister vor fi încredinţate unei alte agenţii de stat, responsabilă, în special, de transportul de marfă şi de călători. Aceste anunţuri apar într-un raport care a fost prezentat ieri Adunării Naţionale Populare (ANP, parlamentul), a cărei reuniune anuală este în curs de desfăşurare la Beijing.
Dezvoltarea reţelei feroviare chineze a fost afectată în ultimii ani de scandaluri, inclusiv căderea fostului ministru al căilor ferate, care aşteaptă să compară în instanţă. Acuzat de corupţie şi eliminat din Partidul Comunist Chinez, Liu Zhijun ar fi deturnat 4% din valoarea a numeroase contracte pe care le-a semnat, potrivit ziarului Global Times. Ministrul ar fi avut, de asemenea, cel puţin zece amante, inclusiv actriţe, a adăugat cotidianul.
Ministerul Căilor Ferate plăteşte, de asemenea, consecinţele nefaste ale coliziunii a două TGV, care a ucis 40 de persoane la 23 iulie 2011 în apropiere de Wenzhou, cel mai grav accident feroviar din China din 2008. Această tragedie a suscitat îngrijorări serioase cu privire la siguranţa reţelei de mare viteză din China. Accidentul a penalizat puternic industria feroviară chineză pe pieţele externe.
Reţeaua TGV din China este în plină expansiune: creată abia în 2007, ea este deja cea mai mare din lume. Această reţea include cea mai mare linie de tren de mare viteză a lumii, linia Beijing-Guangzhou, inaugurată la sfârşitul anului trecut.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
GOGU, acum 1957 zile, 4 ore, 40 minute, 44 secunde
Chinezi domnule , nu ca BASESCU , BERCEANU , BOIAGIU..........
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.