Patru echipe luptă pentru finala Cupei Firmelor
Azi au loc cele două semifinale ale Cupei Firmelor la minfiotbal. Primul joc se va disputa cu începere de la orele 17.00, la Sala Polivalentă. Voinţa Deep Serv şi Vranlact se vor întalni în cel mai echilibrat joc al acestei faze a competiţiei. Deep Serv, cu un lot format din foşti jucători de la CSM Focşani şi Young Stars Panciu, are prima şansă în faţa celor de la Vranlact. Numai că, echipa manageriată de Iancu Toma poate produce surpriza. Cu caţiva jucători cu experienţă în lot, Bîra, Cristinel Ionel sau Adrian Oltianu, Vranlactul poate face un meci mare şi să se clarifice în ultimul act al întrecerii. Cel puţin la prima vedere, a doua semifinală, cea dintre Roberbian şi Monte Carlo pare a fi dezechilibrată. Roberbian este văzută de toată lumea cu un pas şi jumătate în finală. Numai că, echipa lui Cristi Cîrnu nu se va putea baza pe serviciile lui Duţu, Ciprian Dumitriu şi Avramescu. În aceste condiţii, meciul poate avea şi o învingătoare surpriză. Monte Carlo, cu caţiva jucători cu experienţă ca Vali Toader, Octavian Oprea, Ionuţ Popa, Sorin Alexandrescu sau Dorin Pănescu, poate încurca socotelile. Partida va începe la orele 18.15. Dacă la finalul celor două reprize scorul va fi egal se vor juca două reprize de prelungire a cate 5 minute fiecare. Dacă egalitatea va persista se vor executa cate trei lovituri de departajare. Duminică se joacă semifinalele Cupei Fair-Play la minifotbal. Întrecerea rezervată jucătorilor de peste 35 de ani şi-a stabilit semifinalistele. În penultimul act se vor juca partidele GS Mobile- Poliţia şi Hunters – Soveja. Specialiştii prevăd partide foarte echilibrate, în care toate echipele au şanse să caştige şi să meargă în finala mare. Partidele de duminică vor începe la orele 16.00. Intrarea la aceste jocuri este liberă. (Dan CHIRIAC)
Programul meciurilor:
Cupa Firmelor:
Sambătă:
17.00: Voinţa Deep Serv – Vranlact
18.15: Roberbian – Monte Carlo
Cupa Fair-Play
Duminică:
16.00: Poliţia – GS Mobile
17.15: Hunters - Soveja














