Sport

Stelele Vrancei - vs Stelele Romaniei! Trei vedete ale naţionalei joacă diseară la Polivalentă

Dan Chiriac
1 mar 2013 1029 vizualizări
Stelele Vrancei - Stelele Romaniei, azi, orele 19.00, un meci în care pot fi văzuţi trei din componenţii generaţiei de aur

Sala Polivalentă din Focşani va găzdui azi un meci foarte interesant între echipa Stele Vrancei şi o echipă a Romaniei, din care vor face parte foşti componenţi ai echipei naţionale, dar şi jucători de liga întai. Jean Vlădoiu, Miodrag Belodedici şi Daniel Prodan sunt cele mai cunoscute nume care vor veni azi la Focşani. Miodrag Belodedici, dublu cîştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie, va fi prezent la Sala Polivalentă pentru acest meci. Belodedici este director în cadrul Federaţiei şi a fost ambasadorul finalei Europa League de la Bucureşti, de anul trecut. Belodedici a fost prezent la Focşani şi în cadrul Galei Sportului Vrîncean, în 2011, atunci cand a jucat într-un turneu de old-boys cu Steaua 1986 dar şi la Cupa Prosport, în 2012. Directorul tehnic al loturilor de juniori din Federaţia Romană de Fotbal, Miodrag Belodedici, va juca alături de Jean Vlădoiu, colegul său de la naţională la turneul final al Campionatului Mondial din SUA 1994. Vlădoiu a jucat de-a lungul carierei la cele mai importante echipe din ţară, Steaua şi Dinamo. Vlădoiu a fost prezent şi la finala Cupei Romanei-faza judeţeană, în 2012. Daniel Prodan, unul dintre cei mai buni fundaşi romani, a jucat cu Steaua şi Glasgow Rangers în Liga Campionilor. Din randul echipei naţionale vor mai face parte alţi fotbalişti care au evolaut în liga întai, gălăţeanul Ion Gigi, brăileanul Sandu Baldovin şi focşănenii Adrian Toma, Vasile Burgă şi Ionică Serea. În randurile echipei vrancene se vor afla mai mulţi jucători care au jucat la Unirea Focşani în perioadele sale de glorie. Claudiu Manta, Sandu Avram sau Dănuţ Dumitriu sunt cateva dintre cele mai cunoscute nume.

Şapte echipe la Junior Cup

Meciul din această seară deschide ediţia a doua a turneului Junior Focşani. Acesta se va desfăşura duminică dimineaţa, la Sala Polivalentă. Cu începere de la orele 8.30, grupele de copii de la mai multe cluburi se vor bate pentru trofeu. Competiţia este organizată pentru copiii născuţi în anul 2004-2005. Vor lua parte la întreceri echipele Junior Galaţi, Şoimii Buzău, Prosport Focşani, Junior Focşani, CSM Focşani, Young Stars Panciu, FC Oneşti. Turneul este organizat de Marian Covaci, preşedintele clubului Covaci Junior Focşani, cel care s-a ocupat de buna desfăşpurare a întregului eveniment, ajutat fiind de mai mulţi sponsori din judeţ. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.