Sport

Derbiul iluziilor pierdute

Ziarul de Vrancea
1 mar 2013 555 vizualizări
Rapid şi Dinamo se întalnesc în Giuleşti, maine de la ora 20:30, în etapa a XXI-a a Ligii I

În momentele în care Dinamo ocupă locul VII şi Rapid locul VIII în Liga I, cand ambii foşti granzi gem sub povara datoriilor, cand formaţia giuleşteană stă in insolvenţă, iar perspectiva Cupelor Europene este îndepărtată în ambele tabere, cum poate fi etichetată partida din Giuleşti ca derby al etapei din acest week-end? Şi totuşi, meciul de duminică seară reprezintă un derby atat prin privinţa tradiţiei, dar şi a faptului că lupta pentru titlu este în mare parte fumată, cele zece puncte cu care Steaua tronează în clasament diluand importanţa campionatului. Rapid şi Dinamo se vor bate cu patimă în această confruntare din Giuleşti, cu gandul  că (virgulă) capra vecinului este mai schiloadă decat cea proprie. Rapid are avantajul terenului, ambele echipe au debutat în noul sezon victorioase, dar, cel puţin din ceea ce s-a văzut săptămana trecută, Dinamo este echipa mai încheghată. Iar de la gazde va lipsi şi Daniel Pancu, unul dintre supravieţuitorii "Old Rapid", care este gripat. Nu trebuie uitat nici faptul că Dinamo mai poate spera la o participare europeană în cazul unei victorii, în timp ce formaţia giuleşteană nu are acces în competiţii din motivul insolvenţei.
Urcand pe scara clasamentului, cei care întotdeauna ţin morţiş să treacă Steaua în centrul atenţiei au descoperit că partida de astăzi cu Gaz Metan este o încercare grea pentru "militari". Argumentul este că Steaua n-a mai caştigat de mult în faţa medieşenilor. Pe Tarnava, steliştii au încasat 0-3 în campionatul trecut şi au făcut 1-1 în tur, iar ultimul meci disputat în Capitală s-a încheiat 0-0. "Găzarii" lui Gigi Mulţescu au evadat puţin din zona retrogradării şi au motive să se bată pentru un rezultat bun, dar la Steaua se simte că o surpriză n-ar fi chiar o nenorocire, datorită avansului. Un meci important pentru zona europeană a clasamentului, este la Targu Jiu, între Pandurii şi FC Vaslui, gazdele fiind favorite deoarece moldovenii n-au putut să caştige nici măcar în faţa unei echipe aflată în dublă inferioritate numerică. CFR Cluj încearcă, pe Gruia să spele mai degrabă păcatele lui... Cadú, decat altele, fiindcă Oţelul, părăsită de Grigoraş, nu prea pare un adversar de luat în seamă, iar Astra Giurgiu poate să-şi consolideze poziţia secundă în clasament printr-o victorie langă Porţile de Fier.
Mai degrabă, în acest mini-retur, frige zona retrogradării. Ieşenii din Copou speră într-o minune la Ploieşti, Concordia Chiajna îşi joacă liniştea la Braşov, iar studenţii clujeni văd Constanţa ca pe un ultimi colac de salvare.
Partida Gloria Bistriţa - Ceahlăul Piatra Neamţ s-a disputat aseară.


Program de week-end în Liga I
Ziua    Ora    Meci    Rezultat tur    TV
Sambătă    19:15    Steaua - Mediaş    1-1    DolceSport 1
Sambătă    19:45    Viitorul - "U" Cluj    1-2    DigiSport1
Sambătă    21:30    CFR Cluj - Oţelul    2-1    DigiSport1
Duminică    18:00    Petrolul - CSMS Iaşi    2-2    DigiSport1
Duminică    20:30    Rapid - Dinamo    1-2    DigiSport1
Luni    18:00    Braşov - Concordia    1-2    DigiSport1
Luni    19:30    Pandurii - Vaslui    0-0    DolceSport 1
Luni    20:30    Severin - Astra    1-1    DigiSport1


Clasament
1. Steaua    20    16    2    2     47-15    50 (^20)
2. Astra    20    12    4    3     44-21    40 (^7)
3. Pandurii    20    11    5    4     31-25    38 (^11)
4. Vaslui    20    10    6    4     30-18    36 (^6)
5.Petrolul    20    9    7    4     28-17    34 (^7)
6. CFR    20    9    6    5     37-24    33 (^6)
7.Dinamo    20    9    6    5     32-24    33 (^3)
8. Rapid    20    8    5    7     22-22    29 (^2)
9. Braşov    20    7    5    8     27-29    26 (-4)
10. Chiajna    20    6    7    7     19-29    25 (-8)
11.Mediaş    20    6    6    8     22-28    24 (-9)
12. Oţelul    20    5    7    8     23-28    22 (-8)
13. Viitorul    20    4    9    7     22-27    21 (-9)
14. Ceahlăul    20    5    4    11     23-36    19 (-14)
15. Iaşi    20    5    3    12     18-26    18 (-12)
16."U" Cluj    20    4    5    11     18-35    17 (-16)
17. Severin    20    2    7    11     19-31    13 (-17)
18. Bistriţa    20    2    6    12     14-39    12 (-15)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.