Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Copil, în semifinale la Quimper

Ziarul de Vrancea
15 feb 2013 476 vizualizări
Tenismanul Marius Copil, locul 173 ATP, s-a calificat, ieri, în semifinalele turneului challenger de la Quimper (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 42.500 de euro

, după ce l-a învins, cu scorul de 7-6, 7-5, pe Uladzimir Ignatik, din Belarus, locul 139 ATP. În faza următoare, jucătorul roman îl va avea ca adversar pe jucătorul israelian Dudi Sela, locul 106 ATP  şi cap de serie numărul 5, care a dispus cu 6-2, 6-0 de francezul Edouard Roger-Vasselin (98 ATP).

Keşeru, cel mai bun din Ligue 2


Atacantul echipei Angers, Claudiu Keşeru, a primit trofeul UNFP - RTL - France Football pentru cel mai bun fotbalist din liga a doua franceză în luna ianuarie. Keşeru i-a devansat pe Nicolas Benezet (Nîmes) şi Yohann Rivière (Le Havre). Claudiu Keşeru, în varstă de 26 de ani, a marcat două goluri în luna ianuarie pentru Angers, ocupanta locul cinci în liga a doua franceză.


Sorţi pentru poloişti


Naţionala de polo a Romaniei se va afla în urna a treia valorică pentru tragerea la sorţi a grupelor CM din Spania, care va avea loc în 24 februarie.  Potrivit anunţului forului internaţional de profil (FINA), în urna a treia valorică se mai află echipele SUA, Grecia şi Australia.  Din prima urnă fac parte Croaţia, Italia, Serbia şi  Muntenegru, din urna a doua, Ungaria, Spania, Canada,  şi Germania, iar din ultima Africa de Sud, China, Kazakhstan şi Noua Zeelandă. Cele 16 echipe participante vor fi împărţite în patru grupe, primele trei clasate urmand să se califice mai departe. Turneul final al Campionatului Mondial este programat în intervalul 19 iulie-4 august, la Barcelona.

Teste sanguine la Cupa Mondială


FIFA s-a angajat ca la ediţia din 2014 a Cupei Mondiale şi la Cupa Confederaţiilor din acest an să fie realizate teste sangvine, dar şi profilurile biologice ale jucătorilor, pentru a se detecta cazurile de dopaj. Forul mondial a luat această decizie după o întalnire între preşedintele Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA), John Fahey, şi conducătorul FIFA, Sepp Blatter. Înaintea acestei întrevederi, Fahey spunea că în fotbal nu se fac suficiente teste pentru descoperirea ETO, substanţă pentru detectarea căreia sunt necesare testele de sange. Trei din patru jucători testaţi în preliminariile CM nu au fost supuşi şi testării pentru detectarea EPO. După întalnirea cu Blatter, John Fahey s-a declarat satisfăcut de angajamentul luat de FIFA: "Suntem foarte interesaţi să continuăm munca în ceea ce priveşte profilurile biologice. WADA este foarte satisfăcută de dăruirea FIFA în ceea ce priveşte profilurile biologice, care se vor realiza nu doar la Cupa Mondială din 2014, ci şi la Cupa Confederaţiilor, din luna iunie a acestui an".

Jucătoare de tenis dopată

Jucătoarea cehă Barbora Strycova a fost depistată pozitiv cu un stimulent, la turneul WTA de la Luxemburg, în 16 octombrie 2012, şi a fost suspendată şase luni, a anunţat  Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Barbora Strycova, locul 124 WTA, a declarat că a folosit un supliment alimentar ce conţinea sibutramină, însă nu a făcut acest lucru pentru a-şi îmbunătăţi performanţele sportive. Jucătoarea cehă a fost eliminată la Luxemburg în primul tur, de sportiva germană Annika Beck. Suspendarea Barborei Strycova este valabilă din 16 octombrie 2012 pană la 15 aprilie 2013.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.