Sport

Torje a reparat onoarea

Ziarul de Vrancea
7 feb 2013 650 vizualizări
chipa naţională a Romaniei a învins, ieri, cu scorul de 3-2 (1-1), reprezentativa Australiei, într-un meci amical disputat la Malaga, după ce tricolorii au fost conduşi cu scorul de 1-2.

Romaniei a început bine meciul pe care la controlat timp de o repriză şi a deschis scorul în min. 35, cand Torje a şutut din lateral dreapta, Schwarzer a respins balonul în faţă şi Tănase a înscris cu un şut de la 12 metri. Prima repriză nu s-a încheiat în avantajul tricolorilor, întrucat la final Raţ l-a faultat în careu pe Brosque şi arbitrul spaniol Carlos Velasco a acordat penalty, lovitură pe care a transformat-o fundaşul Wilkshire. De altfel, selecţionerul Victor Piţurcă l-a sancţionat pe Raţ, care a mai greşit şi în alte ocazii şi l-a înlocuit la pauză cu Ştefan Radu.
Începutul părţii secunde n-a fost de bun augur pentru echipa Romaniei, a cărei apărare părea să scarţaie din toate încheieturile. Aşa s-a întamplat şi în minutul 54, la un corner al "cangurilor". Fundaşii tricolori n-au reuşit să respingă mingea centrată în careu, iar Cornthwaite a trimis mingea în plasă de la 8 metri, aducand echipa pregătită de Holger Osieck în avantaj. Însă meciul nu s-a terminat aşa, pentru că Bogdan Stancu a arătat o poftă deosebită de joc, iar introducerea lui Maxim şi Alexe a fost salutată. Astfel, Maxim, bine lansat de Torje, a pătruns în careu, iar Stancu a deviat din apropiere centrarea ex-gorjeanului în minutul 80, iar peste numai patru minute, Gabi Torje a stabilit scorul final dintr-o lovitură liberă de la 16 metri, lateral dreapta, perfect executată. Au jucat echipele:
Romania: Pantilimon - Tamaş, Chiricheş, Goian ('81 - Luchin), Raţ ('46 - Radu) - Bourceanu ('57 - Lazăr), Pintilii - Torje ('90 - Chiţu), Grozav ('63 - Alexe), Tănase ('72 - Maxim) - Stancu. Selecţioner: Victor Piţurcă.
Australia: Schwarzer ('46 - Frederici) - Wilkshire ('52 -McGowan), Cornthwaite, Neill ('57 - Williams), Zullo - Bresciano ('81 - Milligan), Holland - Kruse, McKay ('66 - Rukavytsya), Holman - Brosque. Selecţioner: Holger Osieck.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.