Sport

Ce chin, Oltchim!

Ziarul de Vrancea
4 feb 2013 963 vizualizări
Echipa valceană a fost învinsă pe teren propriu cu 22-23 (9-10) de FTC Budapesta în primul meci din grupa a doua principală a Ligii Campionilor la handbal feminin

Lipsită de Cristina Neagu, campioana Romaniei la handbal feminin, Oltchim Ramnicu Valcea, a suferit o înfrangere neaşteptată, în faţa echipei maghiare, FTC Budapesta. Forma mai slabă a valcencelor s-a văzut încă din partea a doua a reprizei secunde, apărarea formaţiei budapestane provocand mari probleme gazdelor, care a ratat enorm, inclusiv din 7 metri, prin Alison Pineau. Astfel, că după un început echilibrat, elevele lui Jakob Vestergaard s-au văzut conduse cu 5-8 şi 6-9. Oltchim a reuşit, totuşi egalarea, dar ultimul cuvant înainte de pauză l-au avut maghiarele care au intrat în avantaj (10-9). Pauza n-a fost un bun sfătuitor pentru jucătoarele romane, iar unguroaqicele s-au distanţat treptat, pe fondul slăbiciunilor liniei de 9 metri a gazdelor, scorul ajungand la jumătatea perioadei secunde la 19-12 pentru FTC. Mai mult, cand echipa dădea semne de revenire, vedeta Katarina Bulatovic a ratat şi ea de la 7 metri. Trezirea a venit pană la urmă, dar prea tarziu. La 22-21 pentru FTC, în penultimul minut, Marija Jovanovic a fosst eliminată,  unguroaicele s-au desprins din nou, golul de 22-23 înscris din 7 metri de Sandy Barbosa, fiind ultimul al partidei. Pentru Oltchim au marcat: Sandy Barbosa 7 goluri, Katarina Bulatovic 5, Marija Jovanovic 4, Adina Meiroşu 3, Iulia Managarova 2, Ionela Stanca 1. În celălalt meci din grupa a doua a Ligii Campionilor, Krim Ljubljana a învins în deplasare cu 29-24 pe Zvezda Zvenigorod (Rusia), formaţia slovenă urmand a găzdui etapa viitoare chiar echipa valceană.   În grupa 1, Larvik HK a trecut de Randers, cu 25-19, iar Györ ETO a învins la scor deţinătoarea trofeului, Buducnost Podgorica, cu 27-17.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
relu, acum 4095 zile, 5 ore, 19 minute, 27 secunde
Sunt nationalist pana-n panzele albe dar nu pot sa fiu de acord cu reclama care s-a facut inainte de meci."20 de milioane de romani......","Galacticele",etc.,etc. S-o lasam mai citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.