Sport

Atleţii se mută la Bacău: unii în cantonament, alţii la concurs

Dan Chiriac
11 ian 2013 637 vizualizări
Atleţii vranceni se pregătesc pentru campionatele naţionale la Bacău. La finalul acestei săptămani, mai mulţi sportivi de la LPS şi CSM 2007 Focşani se află în oraşul moldovean pentru a se pregăti pentru apropiatele campionate naţionale de atletism pentru tineret şi jnuniori.

Roberta Anghel şi Valentina Tănase vor intra azi în concurs la campionatele naţionale universitare în probele de 60 metri plat, 60 metri garduri, triplusalt şi înălţime. Tot la Bacău se află şi trei sportivi ai antrenorului Gicu Alecsandrescu. Acesta va efectua un cantonament alături de Vlad Dulcescu, Nicoleta Coman şi Cosmin Musteaţă. Vlad Dulcescu este sportivul numărul doi al judeţului în 2012 şi are ca obiectiv caştigarea unei noi medalii naţionale şi în acest an. La randul său, Nicoleta Coman se poate lăuda cu rezultate foarte bune în anul precedent, fapt care i-a permis să intre în clasamentul celor mai buni zece sportivi din judeţul Vrancea. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
CARMINA, acum 4118 zile, 18 ore, 2 minute, 36 secunde
Bafta ROBERTA...! :)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.