Sport

Revanşa Froch - Bute se amană

Ziarul de Vrancea
4 ian 2013 482 vizualizări
Pugilistul britanic Carl Froch va lupta în aprilie sau mai împotriva americanului Adonis Stevenson pentru titlul mondial IBF la supermijlocie, astfel încat revanşa partidei cu Lucian Bute va fi amanată.

Carl Froch a acceptat să lupte împotriva lui Stevenson. Impresarul lui Froch, Eddie Hearn, a anunţat că meciul va avea loc în aprilie sau mai. Totuşi, meciul dintre Froch şi Stevenson este doar la stadiu de înţelegere, Hearn încercand în continuare să obţină o excepţie de la IBF pentru ca Froch să nu îşi pună titlul în luptă contra pugilistului american, ci împotriva danezului Mikkel Kessler.


Cernat "a retrogradat" în Turcia


Fotbalistul Florin Cernat a semnat un contract pe un an şi jumătate cu gruparea Caykur Rizespor, la care a fost dorit de tehnicianul Mustafa Denizli, fost selecţioner al Turciei, oficialul Aykut Ferah precizand că romanul va aduce o contribuţie importantă echipei. "După ultima discuţie pe care am avut-o cu el, am semnat la biroul nostru din Istanbul un contract pe un an şi jumătate. Cernat se va alătura echipei în cel mai scurt timp, după ce îşi va rezolva cateva probleme personale. Cernat este un jucător care şi-a demonstrat valoarea şi suntem convinşi că va aduce o contribuţie importantă echipei", a declarat Aykut Ferah, membru al Consiliului de Conducere al clubului. Florin Cernat a evoluat în ultimii ani la Karabukspor, echipă pentru care a înscris patru goluri în acest sezon (în 16 meciuri). Caykur Rizespor ocupă locul cinci în clasamentul ligii secunde din Turcia


Băbuţan revine la Targu Mureş


Aurelian Băbuţan a revenit la conducerea FCM Targu Mureş - după ce a trecut pe la Steaua şi Universitatea Cluj anul trecut - şi spune că are ca obiectiv promovarea echipei în Liga I, unde a fost în perioada în care el a condus clubul/ Potrivit informaţiilor postate pe site-ul clubului, la sfarşitul anului trecut, la FCM Targu Mureş s-a întors şi jucătorul Rareş Vartic, care a evoluat în nouă partide în Liga I, în sezonul 2010-2011, la această echipă. FCM Targu Mureş a retrogradat în vara anului 2012. în prezent, echipa din Targu Mureş ocupă poziţia a treia în clasamentul ligii secunde de fotbal, seria a doua.


S-au împăcat


Tehnicianul Roberto Mancini a declarat, vineri, că atacantul Mario Balotelli nu riscă nicio sancţiune, după încăierarea în care cei doi au fost protagonişti, joi, la antrenamentul formaţiei Manchester City. "Mario şi-a faultat un coechipier şi aş prefera să văd astfel de acţiuni în meci, nu împotriva unui coleg. I-am cerut să plece de pe teren, mi-a spus că nu pleacă şi atunci l-am scos eu. Asta s-a întamplat, nimic mai mult. Nu va exista nicio măsură împotriva lui, pentru că totul s-a terminat foarte repede. Nimic nu s-a schimbat între mine şi Mario şi părerea mea despre el nu s-a schimbat, astfel de lucruri se întamplă. Îi voi da 100 de şanse atat timp cat văd că încearcă să fie mai bun şi munceşte din greu pentru acest club", a spus Mancini, conform site-ului oficial al Manchester City.  Publicaţia Daily Mail a prezentat, joi, mai multe fotografii în care se poate observa cum Mancini l-a îmbrancit pe Balotelli, cei doi fiind despărţiţi de membri ai stafului. Conform sursei citate, incidentul a izbucnit după un fault al lui Balotelli asupra lui Scott Sinclair.


Casillas, portarul anului


Spaniolul Iker Casillas, de la Real Madrid, a fost desemnat cel mai bun portar al anului 2012, conform unui clasament al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Casillas, care primeşte acest titlu pentru al cincilea an consecutiv, a acumulat 224 de puncte, fiind urmat de italianul Gianluigi Buffon (Juventus), cu 128 de puncte, şi de cehul Petr Cech (Chelsea), cu 92 de puncte. Următorii clasaţi au fost Manuel Neuer (Bayern), Joe Hart (Manchester City) şi Victor Valdes (Barcelona).


Afară cu Mladenov


Clubul ŢSKA Sofia l-a demis, ieri, pe antrenorul Stoicio Mladenov din cauza rezultatelor slabe, a anunţat preşedintele grupării bulgare, Venţislav Jivkov. " Mladenov nu mai este antrenorul formaţieiŢSKA. Decizia a fost luată de proprietari, care nu sunt mulţumiţi de munca sa", a declarat preşedintele clubului. Cu Mladenov la conducere, ŢSKA a caştigat campionatul Bulgariei în 2003 şi 2008. În varstă de 55 de ani, Mladenov a preluat pe ţSKA din nou în martie 2012, dar a avut multe conflicte cu proprietarii clubului, care i-au reproşat în special eliminarea în turul doi preliminar al Ligii Europa, de slovenii de la Mura Sobotta. ŢSKA ocupă locul patru în campionat, după 15 etape, la nouă puncte de liderul Ludogoreţ Razgrad


Absenţa lui Rooney se prelungeşte


Atacantul formaţiei Manchester United, Wayne Rooney, va absenta de pe teren încă două săptămani, din cauza unei accidentări la un genunchi, a declarat, ieri, antrenorul Alex Ferguson.  Englezul a jucat ultima oară cu Swansea (1-1), la 23 decembrie, el lipsind de atunci la trei meciuri. "Este o absenţă mai lungă decat ne aşteptam. Nu are nimic grav, dar va mai lipsi încă două săptămani", a declarat Ferguson.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.