Sport

Înapoi la normalitate

Ziarul de Vrancea
3 dec 2012 483 vizualizări
Odată cu alegerea lui Leonard Doroftei ca preşedinte, Federaţia Romană de Box a fost reprimită în sanul AIBA

Preşedintele Federaţiei Romane de Box, Leonard Doroftei, a declarat, ieri, cu ocazia Biroului Federal, că federaţia internaţonală de specialitate, AIBA, a ridicat suspendarea în cazul forului pugilistic de la Bucureşti. "Am primit o scrisoare de la AIBA prin care ne-a anunţat de ridicarea suspendării şi au spus că sunt încantaţi de deciziile luate la FR Box. Cei de la AIBA cred că eu pot face lucruri bune pentru boxul romanesc. Am reuşit să deblocăm cele 23 de burse olimpuce de la COSR. Vom începe în forţă, iar cele 23 de burse înseamnă enorm. Putem face două centre olimpice acum, cu aceşti bani, unul la Reşiţa şi unul la Bacău, unde avem doi oameni de bază, Francisc Vaştag şi Relu Auraş. Trebuie să o luăm de jos, de la copii şi juniori şi să clădim", a declarat Doroftei.

Fostul pugilist a subliniat că va solicita un audit financiar pentru perioada în care Rudel Obreja a fost preşedintele federaţiei şi a adăugat că urmează în curand să aibă discuţii şi la ANST: "Vom merge şi la ANST să discutăm, dar primul pas este să ne rezolvăm problemele dintre noi. Mai avem lucruri de pus la punct în casa nostră, iar ANST e un etaj mai jos şi ajungem imediat la ei". De asemenea, Doroftei a precizat că va avea o gală de retragere cat mai curand: "Mă apucasem de antrenamente, intrasem într-o formă bună, doar că ultima perioadă m-a dat un pic peste cap. Gala ar putea avea loc anul viitor".Pe de altă parte, în 14 decembrie va avea loc Adunarea Generală pentru modificarea statutului federaţiei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.