Sport

MOZAIC SPORTIV: Convocaţi de principiu

Ziarul de Vrancea
30 oct 2012 597 vizualizări
Selecţionerul Victor Piţurcă a decis să convoace de principiu 14 jucători legitimaţi la cluburi de peste hotare pentru amicalul Romania-Belgia, programat pe Arena Naţională în 14 noiembrie, de la ora 21.00, printre aceştia numărandu-se Ştefan Radu, George Florescu şi Daniel Niculae

Jucătorii convocaţi marţi sunt următorii:  Pantilimon, Papp, Tamaş, Goian, Raţ, Şt. Radu, Lazăr, Florescu, Cociş, Torje, Stancu, Mutu, Marica şi D. Niculae.  FRF precizează că lista finală a "stranierilor" va fi definitivată şi anunţată la 9 noiembrie, în jurul pranzului, faxurile de confirmare sau de revocare urmand să fie trimise în funcţie de starea de sănătate, de forma sportivă de moment şi de statutul la echipele de club ale celor 14 fotbalişti.

Alt Sergio la Cluj

Tehnicianul portughez Paulo Sergio a fost prezentat oficial, ieri, într-o conferinţă de presă, în funcţia de antrenor principal al echipei CFR Cluj, el înlocuindu-l pe Ioan Andone. Conform site-ului oficial al grupării ardelene, staful tehnic al noului antrenor va fi compus din Sergio Cruz (antrenor secund), Francisc Dican (antrenor secund), Daniel Tudor (antrenor cu portarii), Paolo Potocnik (preparator fizic) şi Cristian Dragotă (preparator fizic). Tehnicianul portughez Paulo Sergio Bento Brito va antrena echipa CFR Cluj pană la finalul acestui sezon, oficialii grupării din Liga I renunţand la aducerea altui lusitan, Sergio Conceiçao. Conducerea CFR Cluj a încercat să obţină iniţial serviciile lui Conceicao, dar antrenorul echipei Olhanense a cerut mai mult timp de gandire, astfel că oficialii clujeni au optat pentru Paulo Sergio, tehnician liber de contract. În varstă de 44 de ani, Sergio a antrenat echipele Olhanense, Santa Clara, Beira-Mar, Pacos Ferreira, Vitoria Guimaraes, Sporting Lisabona şi, ultima dată, Hearts of Midlothian, alături de care a caştigat Cupa Scoţiei în 2012.

Contract nou Bute-Interbox

Pugilistul Lucian Bute a semnat un contract valabil pentru următoarele trei meciuri cu Interbox, după ce precedentul acord încetase încă din anul 2010, iar partidele disputate de atunci au avut loc pe baza unor înţelegeri verbale. "De la înfrangerea din mai, am fost forţaţi să reconsiderăm anumite aspecte. Cred că e important să-i spunem lui Lucian că suntem alături de el. Am decis, de comun acord, să semnăm un contract pentru următoarele trei partide", a declarat, pentru TVA Sports, preşedintele Interbox, Jean Bedard. 

Ambele manşe în Islanda

Echipa de handbal feminin HC Zalău va disputa în deplasare ambele manşe ale întalnirii cu formaţia islandeză Valur Reykjavik din turul 3 al Cupei EHF, a anunţat, marţi, clubul ardelean. Conducerea grupării din Zalău a făcut o invitaţie adversarilor ca ambele meciuri să se desfăşoare la Zalău, dar a fost refuzată. În cele din urmă, oficialii ardeleni au preferat să facă economie şi au acceptat să dispute dubla manşă pe terenul adversarei. Astfel, manşa tur se va juca în 9 noiembrie, de la ora 21.30, iar cea retur, o zi mai tarziu, de la ora 18.00.  Tot în turul trei al Cupei EHF va evolua şi Dunărea Brăila, cu formaţia Kuban Krasnodar, prima manşă în deplasare, la 11 noiembrie, de la ora 14.30, iar cea de-a doua, la Brăila, în 17 noiembrie, de la ora 11.00. Echipele caştigătoare se vor califica în faza optimilor de finală ale competiţiei.

Mutu, lăudat de coechipieri

Atacantul brazilian al formaţiei Ajaccio, Eduardo, l-a lăudat pe coechipierul său Adrian Mutu, spunand despre roman că a dovedit faptul că este un mare jucător, chiar dacă nu se află încă la capacitatea fizică maximă. "Este un bun fotbalist, are multă calitate. Se vede că nu este încă sută la sută pregătit fizic, dar aduce în plus experienţa sa. Golul său e ceva ce nu poate face toată lumea. El se exprimă mult şi în vestiar chiar dacă nu vorbeşte franceza. Este un mare jucător", a spus Eduardo la Radio Monte Carlo. Mutu a marcat un gol în meciul Lorient - Ajaccio, scor 4-4, aceasta fiind prima sa reuşită în campionatul Franţei, şi a ratat alte bune ocazii, în timp ce Eduardo a înscris două goluri.

Viitorul umple loturile

Nouă jucători ai Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi", Răzvan Marin, Cătălin Torişte, Andrei Luduşan şi George Tudoran, respectiv Cristian Manea, Arpad Tordai, Alexandru Stoica, Dragoş Nedelcu şi Victor Rogoza, sunt implicaţi în această săptămană în acţiunile loturilor naţionale U16 şi U17. Selecţionerul lotului naţional U17, Nicolae Ungureanu, i-a convocat pe Marin, Torişte, Luduşan şi Tudoran pentru cele două teste pe care Romania U17 le va susţine, în deplasare, contra echipei similare a Franţei.  Alţi cinci jucători ai academiei constănţene, Manea, Tordai, Stoica, Nedelcu şi Rogoza, au fost convocaţi de selecţionerul lotului U16, Adrian Bumbescu, pentru testele cu Republica Moldova. 

Suspendări la Arad

Antrenorul CS Lions Arad, Valentin Epure, a primit o suspendare de 12 etape, conform articolului 47 din Regulamentul Disciplinar, în urma meciului de acasă cu RC Griviţa, din 13 octombrie, din cadrul Diviziei A de rugby. Articolul 47 prevede că un oficial este pedepsit pentru inducerea în eroare a arbitrului, observatorului sau suspendarea instanţei disciplinare, precum şi orice altă faptă comisă pentru efectuarea sau acoperirea unei substituiri de jucători. Gruparea CS Lions Arad a primit o amendă de 1.000 de lei, conform art. 39 din Regulamentul Disciplinar, pentru folosirea frauduloasă, în jocuri oficiale, a unui jucător nelegitimat, participarea la joc a unor jucători neînscrişi în raportul de arbitraj şi a altora aflaţi în stare de suspendare. 

Rasism în hocheiul ceh

Federaţia Cehă de Hochei pe Gheaţă (CSLH) a anunţat, marţi, la Praga, că a amendat cu 30.000 de coroane (1.200 de euro) clubul Pirati Chomutov din prima ligă, pentru comportamentul rasist al unor fani la adresa jucătorului canadian Wayne Simmonds. Simmonds, hocheist al formaţiei Philadelphia Flyers, a profitat de greva din NHL pentru a evolua la echipa cehă Bili Tygri Liberec. Duminică, o parte a galeriei din Chomutov l-a făcut "maimuţă" pe jucătorul canadian, în timpul meciului din etapa a XVII-a a campionatului ceh, după un duel cu un hocheist al gazdelor.  "Suntem dezgustaţi de comportamentul unui grup de spectatori, care au atentat astfel la buna reputaţie a clubului nostru. Le cerem scuze lui Wayne Simmonds şi întregii echipe Bili Tygri Liberec", se arată într-un comunicat al grupării Pirati Chomutov, publicat pe site-ul oficial. Î urma acestui comunicat, CSLH a decis să nu dicteze amenda maximă, de circa 20.000 de euro, şi nici să oblige echipa din Chomutov să dispute un meci cu porţile închise.

Un frate reprimit, altul sancţionat

Jucătorul Nikola Karabatic, anchetat pentru escrocherie în afacerea privind un presupus meci trucat din campionatul francez de handbal, a fost reinclus în lotul echipei Montpellier, în timp ce fratele său Luka a fost convocat de conducerea clubului pentru o discuţie prealabilă unei sancţiuni.  "Începand de maine, Nikola Karabatici şi Issam Tej (n.r. - un alt jucător cercetat în acelaşi caz) îşi vor relua antrenamentele. Nu avem motiv să punem sub semnul întrebării declaraţiile celor doi, care ne-au spus faţă în faţă că nu au pariat. Am luat act de poziţia lor", a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, preşdintele Rémy Levy. În schimb, Luka Karabatici, fratele mai tanăr al vedetei echipei, a fost convocat pentru data de 8 noiembrie la o întalnire prealabilă unei sancţiuni disciplinare, care poate ajunge pană la rezilierea contractului. Luka a recunoscut că a pariat, dar a negat faptul că ar fi trucat meciul.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.