Sport

Inamicul public numărul 1

Ziarul de Vrancea
30 oct 2012 514 vizualizări
Toţi colaboratorii preşedintelui FR Box, audiaţi ieri la DNA, îl incriminează pe Rudel Obreja

Ieri, au început la DNA audierile în dosarul  iniţiat de Departamentul de Luptă Antifraudă  (DLAF)  care a sesizat posibile acte de corupţie, comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru Romania", eveniment la care Lucian Bute a boxat la Bucureşti cu francezul Jean-Paul Mendy. Au fost audiaţi fostul antrenor federal Titi Tudor, care l-a lansat şi pregătit pe Leonard Doroftei, vicepreşedintele FR Box, Fănel Trandafir, tehnicianul lotului feminin, Adrian Lăcătuş şi fostul mare boxer Marian Simion. 

Problema principală a audierilor a fost acuzaţiile aduse preşedintelui FR Box, Rudel Obreja, de a fi organizat gala prin intermediul unei firme proprii folosind bani viraţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, cu patru angajaţi, toţi part-time, a obţinut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de peste două milioane de lei, fără a angaja vreun specialist în organizarea unui asemenea eveniment.  Obreja a luat un credit de la BRD, garantand cu sumele ce urmau să fie primite de la MDRT şi a folosit aceşti bani în scopuri personale. 

Titi Tudor şi Marian Simion au declarat la DNA că nu ştiau nimic  despre această exclusivitate acordată firmei lui Obreja pentru organizarea acestui eveniment, în timp ce Fănel Trandafir, omul de bază al lui Obreja în mandatul său la FRB, a spus că  nu şi-a dat niciodată acordul în această problemă. "A existat un birou federal în care credeam că se implică şi Federaţia Romană de Box pentru organizarea acelei gale. Nu s-a vorbit niciodată în Biroul Federal pentru a se da drepturile de exclusivitatre în organizarea galei firmei lui Rudel Obreja", a precizat Fănel Trandafir, la intrarea în sediu. Însă, în faţa procurorilor, Trandafir a recunoscut că, personal, şi-a dat acordul la organizarea galei lui Bute firmei lui Obreja, dar credea că astfel vor intra bani şi în conturile FRB. "E păcat ca Biroul Federal să fie incriminat pentru că a dat licenţă pentru a fi organizată această gală de box. Cel puţin eu, ştiu că a fost o discuţie pe această temă cu gandul că va intra în FR de Box o anumită sumă de bani pentru a creşte tinere speranţe. Rămane la latitudinea anchetatorilor dacă am fost chemat ca martor sau dacă sunt pus sub învinuire. Am dat o declaraţie pe coală albă. Nu s-a votat în Biroul Federal dacă banii să intre la domnul Obreja. El a venit cu un SRL pentru această gală de box, iar eu am fost de acord cu gandul că vor intra nişte bani în FR de Box. Din cate ştiu eu, FR de Box mai era datoare la domnul Obreja 200 de mii de dolari. Rudel Obreja a venit şi a spus că o să organizeze FR Box împreună cu un SRL. S-a cerut votarea pentru a se organiza împreună cu acest SRL, dar în schimb nu a intrat niciun ban în FR de Box. Eu unul nu am semnat această decizie", a spus Trandafir la ieşirea de la audieri, acuzandu-l şi el pe Obreja pentru neparticiparea boxerilor roman la competiţiile de tineret din această  lună, din cauza dezafilierii FRB de către AIBA. 

La DNA a venit şi Adrian Lăcătuş, membru în Biroul Federal al FRB din partea boxului amator, fiind citat pentru a fi audiat în acelaşi dosar.  Adrian Lăcătuş a spus, la intrarea în sediul DNA, că a primit citaţia procurorilor duminică şi că nu înţelege pentru ce a fost chemat. El a precizat că niciodată nu s-a ocupat de boxul profesionist, ci doar de boxul de fete. El a mai declarat că Obreja poartă întreaga vină pentru faptul că elevele sale nu vor putea participa la CE de tineret din Armenia:  "Fetele nu au mai ajuns la competiţie pentru că am înţeles că domnul preşedinte a dat un interviu în care a spus că va demasca şi va continua lupta contra AIBA. Deşi AIBA ne-a promis că ne va primi în competiţie, iar fetele au fost înscrise, ne-a spus după aceea clar că ele nu mai participă. De ieri le-am dat drumul acasă. La ora actuală, Rudel Obreja este o pată pe boxul romanesc. Atata timp cat nu au suferit sportivii nu am avut treabă cu el. L-am lăsat să lupte şi chiar l-am susţinut. Ieri, fetele plangeau cand le-am dat drumul acasă", a spus Lăcătuş. În zilele următoare, vor fi audiaţi şi alţi membri ai FR Box, în frunte cu principalul acuzat, Rudel Obreja.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.