Sport

MOZAIC SPORTIV: După englezi, dăm de scoţieni!

Ziarul de Vrancea
14 oct 2012 600 vizualizări
Partida dintre echipa naţională a Romaniei şi reprezentativa Olandei, din grupa D a preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2014, va fi condusă de o brigadă de arbitri din Scoţia, avandu-l la centru pe Craig Thomson

El va fi ajutat de asistenţii Alasdair Ross şi Derek Rose, arbitru de rezervă fiind desemnat John Beaton.  De asemenea, romanii Arbitri Alexandru Tudor şi Istvan Kovacs vor conduce la centru meciuri din preliminariile Cupei Mondiale din 2014. Tudor va arbitra partida Croaţia - Ţara Galilor, din grupa A, care se va disputa marţi, de la ora 21.00, la Osijek. Alexandru Tudor va fi ajutat de asistenţii Cristian Nica şi Aurel Oniţă, arbitru de rezervă fiind desemnat Radu Petrescu. Kovacs va conduce întalnirea Letonia - Liechtenstein, din grupa G, care va avea loc tot marţi, de la ora 20.00, la Riga. Istvan Kovacs va fi ajutat de asistenţii Zoltan Szekely şi Miklos Nagy, arbitru de rezervă fiind desemnat Ovidiu Haţegan.


Schimbări în lotul Olandei

Atacantul Ruben Schaken (Feyenoord Rotterdam) s-a accidentat la genunchi în meciul de vineri cu Andorra, scor 3-0 în preliminariile CM 2014, în care  a marcat la debutul în naţionala Olandei, şi nu va putea evolua în meciul cu Romania. Schaken a părăsit cantonamentul naţionalei Olandei, informează Voetbal International. Pentru că nu va putea conta nici pe Arjen Robben, accidentat, selecţioneruul Louis van Gaal i-a convocat în schimb pentru partida cu Romania pe mijlocaşul  Jordy Clasie (Feyenoord Rotterdam) şi pe atacantul Eljero Elia (Werder Bremen). Echipa naţională a Romaniei va întalni Olanda, maine, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, în cadrul preliminariilor Cupei Mondial din 2014.


Lupi ameţiţi

Selecţionata de rugby a  Bucureştiului  (Bucharest Wolves) a fost învinsă, sambătă, cu scorul de  17-40 (7-23), de echipa engleză Bath, în primul meci din grupa a patra a Amlin Challenge Cup, disputat pe stadionul Arcul de Triumf din Capitală. Pentru selecţionata din Bucureşti au punctat: Munteanu - un eseu, Surugiu - un eseu, Wiringi - o transformare, Vlaicu - o transformare, o lovitură de penalizare. Din grupa a patra mai fac parte echipa franceză Agen şi formaţia italiană Calvisano. Selecţionata "lupilor"  va întalni în 20 octombrie echipa Calvisano, tot pe stadionul Arcul de Triumf.

Capra vecinului cea rasistă

Suporterii naţionalei Bulgariei au adresat ţipete ce le imită pe cele de maimuţă jucătorilor de culoare din reprezentativa Danemarcei, vineri seară, la meciul ce s-a disputat la Sofia, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, scor 1-1. "Nu am auzit ţipete insultătoare pe parcursul meciului. Am auzit abia după finalul meciului, cand mergeam la vestiare", a declarat Patrick Mtiliga, citat de site-ul sportal.bg. Potrivit sursei citate, fotbalistul, al cărui tată este de origine tanzaniană, a fost încă de la intrarea în joc, din minutul 54, ţinta "ţipetelor rasiste". "Este neplăcut că încă se întamplă astfel de lucruri. Sunt convins că delegatul FIFA a noat ce s-a întamplat şi că se vor lua măsuri", a mai spus fotbalistul danez. Secretarul general al Federaţiei Daneze de Fotbal, Jim Sterne Hansen, a protestat după insultele rasiste ale fanilor, spunand că aşteaptă ca delegaţii FIFA să reacţioneze. În urmă cu o lună, Federaţia Armeană de Fotbal a depus un memoriu la FIFA după ce jucătorii săi au fost calificaţi drept "ţigani" de către fanii bulgari, la meciul dintre cele două echipe, din preliminariile CM.

Thorpe a vrut să se sinucidă

Australianul Ian Thorpe, vedetă a nataţiei mondiale, de cinci ori campion olimpic, a suferit de depresie mai mulţi ani şi s-a gandit să se sinucidă, a mărturisit sportivul în autobiografia sa, din care s-au publicat sambătă cateva extrase. Thorpe, în varstă de 30 de ani, a pus la punct în cartea "Acesta sunt eu: autobiografia" şi lucrurile în privinţa zvonurilor legate de orientarea sa sexuală, notand: "Ca să fie clar, nu sunt gay şi toate experienţele mele sexuale au fost cu femei. Sunt atras de femei".O depresie "zdrobitoare" l-a determinat uneori să consume alcool în exces şi să se gandească la sinucidere. "Mă gandeam şi la anumite locuri sau la anumite metode pentru a mă sinucide, dar mereu am dat înapoi, realizand că este ridicol. Dacă aş fi putut să mă sinucid? Privind în urmă, nu cred, dar au fost zile în viaţa mea pentru care mă trec fiorii şi acum", explică înotătorul. Thorpe nu a reuşit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Londra, din vara ce a trecut. El a hotărat să revină în competiţii în februarie 2011, după ce s-a retras în noiembrie 2006, la doar 24 de ani.

Ministru rănit la Dakar

Meciul Senegal - Coasta de Fildeş, din barajul pentru CAN-2013, a fost suspendat definitiv după o întrerupere de 40 de minute, ca urmare a incidentelor din stadion soldate cu zece răniţi. Zece persoane, între care ministrul senegalez al Sporturilor, El Hadji Malick Gakou, au fost rănite uşor. Ministrul a fost lovit cu o piatră şi evacuat de medici. "Am avut trei cazuri de puncte de sutură, plăgi, leşinuri şi alte dureri, dar nu au fost răniţi grav", a declarat un medic. Situaţia a degenerat după ce fanii au aprins torţe în momentul în care ivorienii au marcat al doilea gol, prin Didier Drogba, în minutul 73 şi erau aproape de calificare.Apoi au început să se arunce în teren pietre, sticle, scaune, iar forţele de ordine au intervenit şi au folosit gaze lacrimogene. "După 40 de minute de întrerupere a fost luată decizia suspendării definitive a meciului", care se juca pe stadionul Léopold Sédar Senghor din Dakar.

Antrenorul bătăuş a demisionat

Antrenorul echipei SUA de short-track, sud-coreeanul Chun Jae-su, a demisionat, deşi Federaţia Americană de Patinaj viteză nu a putut să stabilească dacă el a fost violent fizic şi verbal cu patinatorii. Chun Jae-su şi secundul său, Yeo Jun-hyung, erau acuzaţi de acte de violenţă de către membrii echipei SUA, între care se numără şi cinci medaliaţi olimpici. Ei ar fi lovit un sportiv după ce l-au împins violent într-un zid, ar fi aruncat cu sticle şi scaune către patinatori şi ar fi calificat în mod repetat patinatoarele drept "grase" şi "dezgustătoare". Ancheta internă a federaţiei americane nu a putut proba aceste acuzaţii, dar a stabilit că Chun i-a cerut lui Simon Cho să saboteze patinele unui sportiv canadian, la Campionatele Mondiale pe echipe din Polonia. Cho şi-a cerut scuze ulterior, la fel şi federaţia americană, iar patinatorul din SUA va fi audiat de Comisia de Disciplină al forului său naţional, care ar putea să îl suspende. "Suntem şocaţi şi surprinşi de comportamentul lui Simon. Nu susţinem şi nu tolerăm astfel de acte", a precizat federaţia americană.

American Dream

Trei jucători din naţionala de fotbal a Cubei au părăsit cantonamentul de la Toronto, înaintea meciului pierdut de cubanezi, cu scorul de 0-3, în faţa Canadei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, a anunţat selecţionerul Alexander Gonzalez. Delegaţia Cubei s-a deplasat la Toronto cu 15 jucători, dar la sosirea la stadion din lot făceau parte doar 11 fotbalişti. Gonzalez a precizat că unul din cei patru jucători absenţi nu se simţea bine. În timpul meciului, în timp ce pe banca gazdelor se aflau mai mulţi jucători, pe cea a Cubei erau doar antrenorul şi staful său."Cum se întamplă în cazul echipelor cubaneze care pleacă în străinătate, unii urmează visul american. Este o situaţie dificilă pentru echipă şi este greu pentru mine să comentez", a mai spus Alexander Gonzalez.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.