Aşteptăm un lider surpriză?
Nu poate fi derbiul etapei cand, de exemplu, Steaua este pe VII sau Rapidul pe VIII. Însă acum meciul care încheie runda a noua a Ligii I, chiar este derbiul acestei etape. Săptămana trecută, echipa din Ghencea a reuşit să urce pe prima poziţie a clasamentului, iar Rapid caută să prindă zona fruntaşă, avand şi avantajul unui meci mai puţin disputat, tot derby, cu Dinamo. Steliştii se tem de acest meci, în ciuda (semi)succesului de la Stuttgart, fiindcă nu odată giuleştenii au caştigat chiar şi pe arena din Ghencea, acolo unde gazdele ştiu fiecare fir de iarbă. Acum Steaua e gazdă pe Arena Naţională, însă temerile răman pe tapet. Pentru acest joc, conducătorii din Ghencea au menajat jucători ca Rusescu, Pintilii (o repriză) sau Adi Rocha (integral) în partida din Germania şi acum poate că antrenorul Reghecampf regretă că l-a introdus pe Rusescu, în final, acesta suferind o accidentare stupidă. Tănase? Om vedea luni dacă acesta a fost atat de grav accidentat, ori a fost o momeală. Nu pentru nemţi, cum se credea la un moment dat, ci pentru Rapid.
În spatele Stelei, stau la pandă "pandurii" lui Grigoraş, ferfeniţiţi nu de Eteria, ci de găzarii lui Rednic. Iar meciul de la Targu Jiu este egal ca importanţă cu cel de pe Arena Naţională, fiindcă acolo vin eroii de la Braga, CFR Cluj. Pandurii reprezintă o echipă ultraofensivă, care mai şi pierde la scor uneori, dar pe teren propriu este aproape imposibil de răpus. CFR Cluj se simte mai bine pe terenuri străine, cand stă la cutie şi ucid pe contraatac şi aceste două considerente fac din meciul de langă Coloana Infinitului, o confruntare nespus de interesantă. Alte două meciuri atractive se dispută la Cluj ("U" - Dinamo) şi sub Tampa (FC Braşov - FC Vaslui). După ce "şepcile roşii" au fost pleoştite de Astra, suporterii dinamovişti se întreabă "dacă nici acolo nu batem, atunci unde?", în timp ce braşovenii vor înfrunta tigrii din Vaslui, fără antrenor principal. Dar nu trebuie uitată nici partida Astra Giurgiu - Gaz Metan, fiindcă, în momentul de faţă, Astra este cel mai aproape de tandemul fruntaş şi are şansa de a deveni chiar lider! (n-ar fi mare minune ca Steaua şi Pandurii să piardă). În fine, meciurile subsolului, Severin - Oţelul (cine ar fi crezut?) şi Viitorul Constanţa - CSMS Iaşi. Pariorii au treabă grea în etapa a IX-a!
Programul etapei a IX-a a Ligii I
Ziua Ora Meci TV
Sambătă 19:00 Severin - Oţelul DigiSport
Sămbătă 21:30 "U" Cluj - Dinamo DigiSport
Duminică 19:00 Astra - Mediaş DolceSport
Duminică 19:00 Braşov - Vaslui DigiSport
Duminică 21:30 Pandurii - CFR Cluj DigiSport
Luni 18:00 Viitorul - CSMS DigiSport
Luni 20:30 Steaua - Rapid Antena 1 / Dolce
Partidele Concordia Chiajna - Ceahlăul Piatra Neamţ şi Gloria Bistriţa - Petrolul s-au disputat aseară.
Clasament
1. Steaua 8 6 1 1 20-9 19 (^7)
2. Pandurii 8 6 1 1 17-9 19 (^7)
3. Astra 8 5 2 1 18-11 17 (^5)
4. Vaslui 8 4 3 1 15-9 16 (^3)
5. CFR 8 3 4 1 15-11 13 (^1)
6. Petrolul 8 3 3 2 16-10 12 (0)
7. Rapid 7 3 3 1 10-8 12 (0)
8. Dinamo 7 3 2 2 11-8 11 (^2)
9. Chiajna 8 3 2 3 10-12 11 (-1)
10."U" Cluj 8 3 2 3 11-17 11 (-1)
11. Braşov 8 2 3 3 13-13 9 (-3)
12. Mediaş 8 2 3 3 8-11 9 (-3)
13. Viitorul 8 1 5 2 10-8 8 (-4)
14. Ceahlăul 8 2 2 4 8-18 8 (-4)
15. Oţelul 8 1 3 4 10-13 6 (-6)
16. Bistriţa 8 1 2 5 6-13 5 (-7)
17. Severin 8 0 3 7 6-12 3 (-9)
18. Iaşi 8 0 2 6 7-17 2 (-10)













