Sport

Miza pe spectacol la Ploieşti

Ziarul de Vrancea
14 sep 2012 567 vizualizări
Cel mai aşteptat meci al week-endului fotbalistic de Liga I este Petrolul - Pandurii, transmis maine pe DigiSport de la ora 19:00

Începută ieri cu meciurile de la Piatra Neamţ şi Bucureşti (Dinamo - CFR Cluj), etapa a VIII-a a campionatului Ligii I, continuă în următoarele zile. Poate că este hazaradat să spunem că meciul de la Ploieşti, Petrolul - Pandurii, ar fi un derby al etapei - lipseşte elementul tradiţiei - însă faţă de această partidă aşteptările sunt mari, deoarece evoluează două echipe care practică un joc ofensiv şi spectaculos. Faţă de transferurile efectuate, Petrolul se află pe un loc sub aşteptări (VIII), iar craca de sub picioarele antrenorului Mircea Rednic se clatină. Au existat zvonuri încă înainte de meciul cu CFR, de la Clu, că postul "puriului" este în pericol dacă Petrolul nu caştigă în Gruia, dar meciul s-a încheiat remiză şi Rednic a rămas. Însă acum formaţia prahoveană trebuie să administreze prima înfrangere insolitului lider, ca să nu alunece "pe minus" în clasamentul adevărului. Pe de altă parte, charismaticul antrenor al gorjenilor, Petre Grigoraş, ştie că Steaua stă la pandă şi are un meci relativ uşor la Iaşi, dar cu o remiză, "Pandurii" îşi pot păstra fotoliul de lider. Apropo de Steaua, conducătorii echipei şi-au exprimat intenţii serioase vizavi de titlu şi consideră partida de pe terenul lanternei caştigată dinainte, ceea ce s-ar putea să-i coste, întrucat CSMS a mai încurcat granzi în acest sezon. Mai ales că Iaşul poate preda lanterna, chiar şi în cazul unui egal, coroborat cu o înfrangere consistentă a Severinului la Vaslui. Mai există două meciuri care merită atenţie, cel de la Cluj ("U" - Astra) între două echipe clasate peste aşteptări, dar şi la Galaţi, între gazdele de la Oţelul şi Viitorul Constanţa, care a fost şi ea "gazdă" la Galaţi cateva etape. Etapa este completată de un meci între vecine de clasament la Mediaş şi unul cu mare favorit, în Giuleşti.

Programul etapei a VIII-a
Ziua    Ora    Meci    TV
Sambătă    19:00    Vaslui-Severin    DigiSport
Sambătă    19:00    Mediaş - Chiajna    DolceSport
Sambătă    21:30    Rapid - Bistriţa    DigiSport
Duminică    19:00    Petrolul - Pandurii    DigiSport
Duminică    21:30    CSMS Iaşi - Steaua    DigiSport
Luni    17:00    "U" Cluj - Astra    DolceSport
Luni    21:30    Oţelul - Viitorul    DigiSport


Clasament
1. Pandurii    7    6    1    0     17-5    19 (^7)
2. Steaua    7    5    1    1     17-9    16 (^4)
3. Astra    7    4    2    1     15-10    14 (^2)
4. Vaslui    7    3    3    1     13-8    13 (^3)
5. Dinamo    6    3    2    1     11-7    11 (^5)
6. "U" Cluj    7    3    2    2     10-14    11 (^2)
7. CFR    7    2    4    1     14-11    10 (-2)
8. Petrolul    7    2    3    2     12-10    9 (0)
9. Braşov    7    2    3    2     12-11    9 (-3)
10. Rapid    6    2    3    1     7-7    9 (0)
11. Mediaş    7    2    3    2     7-8    9 (0)
12. Chiajna    7    2    2    3     7-11    8 (-4)
13. Viitorul    7    1    4    2     9-8    7 (-5)
14. Oţelul    7    1    2    4     9-12    5 (-4)
15. Bistriţa    7    1    2    4     4-10    5 (-7)
16. Ceahlăul    7    1    2    4     6-17    5 (-4)
17. Severin    7    0    3    4     5-10    3 (-9)
18. Iaşi    7    0    2    5     7-14    2 (-7)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.