Sport

Încep decepţiile la US Open

Ziarul de Vrancea
30 aug 2012 552 vizualizări
Sorana Cîrstea a pierdut la simplu, iar Horia Tecău a fost eliminat în primul tur la dublu mixt

Kim Clijsters s-a retras definitiv  la turneu ei favorit
 Trei dintre cele patru jucătoare romane de tenis calificate în turul II la US Open, nu au trecut de hopul următor. Nici Simona Halep, zdrobită cu o zi în urmă de rusoaica Nadia Petrova, dar nici Sorana Cîrstea (38WTA), care, după frumoasa victorie la germana Sabine Lisicki, a cedat, în urma uni meci de două ore, cu 7-6, 1-6, 2-6 la georgiana Ana Tatişvili (73 WTA). Cat despre Edina Hall, valoroasa ei adversară, Samantha Stosur, a terminat-o într-o oră, după 6-3, 6-0. Mai rămane Irina Begu, care a realizat cea mai mare surpriză a turneului feminin de la Flushing Meadows, eliminarea celebrei Caroline Wozniacki.
După decepţiile la simplu, urmează, conform obiceiului, cele de la dublu. Caştigătorii probei de dublu mixt de la OS Open, Bethanie Sands / Horia Tecău (SUA / Romania) au fost eliminaţi în primul tur de perechea americană Sloane Stephens / Rajeev Ram, iar la dublu feminin, două perechi cu romance au fost eliminate: Monica Niculescu / Akgul Amanmuradova (Romania / Uzbekistan) - Madison Keyes / Jessica Pegula (SUA) 2-6, 2-6; Irina Begu / Alizé Cornet (Romania / Franţa) - Angelique Kerber / Tamira Paszek (Germania / Austria 6-0, 4-6, 3-6.
Dintre celelalte rezultate de la simplu feminin se remarcă eliminarea belgiencei Kim Clijsters (29 WTA), învinsă de britanica de 18 ani Laura Robson (89 WTA), în două seturi cu tie-break. Clijsters şi-a încheiat o carieră prodigioasă chiar în turneul său favorit. Kim Clijsters, în varstă de 29 de ani, anunţase de mai multă vreme că US Open, competiţie pe care a caştigat-o de trei ori, va fi ultimul său turneu din carieră. Eliminată după numai două meciuri la simplu, belgianca va continua concursul pe tablourile de dublu, feminin şi mixt. "Pare locul perfect să te retragi, dar aş fi vrut să nu fie astăzi. Am dat tot ce a fost mai bun astăzi, dar nu a fost suficient ca să caştig. Dar mai joc la dublu şi la mixt. De cand am revenit, a fost o extraordinară aventură pentru mine, pentru echipa mea şi pentru familia mea, totul a meritat", a declarat Clijsters în interviul de pe terenul Arthur Ashe. Clijsters s-a retras prima dată în mai 2007 pentru a se căsători şi pentru a face un copil. După ce a realizat tot ce şi-a propus, jucătoarea belgiană s-a întors pe terenul de tenis la 10 august 2009, în turneul de la Cincinnati. Clijsters a ajuns pană în sferturile de finală, fază în care a pierdut în faţa Dinarei Safina, numărul 1 WTA atunci. Apoi, Kim s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Toronto, unde a pierdut în faţa Jelenei Jankovic din Serbia. Deoarece jucase numai două turnee în 2009, faţă de minimum trei, jucătoarea din Belgia nu a primit o clasare în ierarhia profesionistă, aşa că a mers la US Open fără loc WTA, dar cu un wild-card. Clijsters a caştigat openul american de o manieră categorică, reeditand performanţa din 2005. A urmat apoi al treilea trofeu la US Open în 2010 şi triumful de la Australian Open în 2011. Kim spune că după retragere se va dedica mai mult familiei şi în special fiicei sale Jade (4 ani) şi se va ocupa de sprijinirea tinerilor jucători de tenis.
Alte rezultate din turneul feminin: Viktoria Azarenka (Belarus) - Kirsten Flipkens (Belgia) 6-2, 6-2; Maria Şarapova (Rusia) - Lourdes Dominguez (Spania) 6-0, 6-1; Varvara Lepchenko (SUA) - Anastasia Rodionova (Rusia) 6-2, 6-2; Mallory Burdette (SUA) - Lucie Hradecka(Cehia) 6-2, 6-4; Lie Safarova (Cehia) - Aleksandra Wozniak (Canada) 6-3, 4-6, 6-2; Petra Kvitova (Cehia) - Alizé Cornet (Franţa) 6-4, 6-3; Kristina Mladenovic (Franţa) - Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 6-1, 6-2; Marion Bartoli (Franţa) - Romina Oprandi (Elveţia) 6-1, 1-6, 7-5.
Simplu masculin: Cedric Stebe (Germania) - Viktor Troicki (Serbia) 6-4, 6-4, 3-6, 6-2; Benoît Paire (Franţa) - Grigor Dimitrov (Bulgaria) 5-7, 6-3, 7-6, 6-2; Lleyton Hewitt (Australia) - Tobias Kamke (Germania) 4-6, 6-2, 6-1, 6-4; David Ferrer (Spania) - Kevin Anderson (Africa de Sud) 6-4, 6-2, 7-6; Juan Martin del Potro (Argentina) - Florent Serra (Franţa) 6-4, 7-6, 6-4; Tommy Robredo (Spania) - Andreas Seppi (Italia) 6-1, 7-5, 6-3; Ernests Gulbis (Letonia) - Tommy Haas (Germania) 3-6, 4-6, 6-4, 7-5, 6-3; Philipp Kohlschreiber (Germania) - Michaël Llodra (Franţa) 7-6, 4-6, 7-6 (7/4), 6-1


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.