Sport

MOZAIC SPORTIV: A murit Maria Simionescu

Ziarul de Vrancea
22 aug 2012 1414 vizualizări
Fosta mare antrenoare federală de gimnastică Maria Simionescu a încetat din viaţă la varsta de 85 de ani, ceremonia funerară urmand să aibă loc joi, la ora 19.00, la Cimitirul Ghencea (civil).

Maria Simionescu a fost vicepreşedinte al Federaţiei Romane de Gimnastică şi alături de soţul ei, Gheorghe Simionescu, a organizat si asigurat conducerea Liceului de gimnastică de la Oneşti, creand pentru prima data în lume şcoală cu acest profil. Absolventă a ICF, promoţia 1953, a lucrat ca asistentă la Catedra de gimnastică, pană în 1956, cand a fost numită antrenoare federală, funcţie pe care îndeplinit-o pană la ieşirea la pensie.  Ea a antrenat echipele naţionale care au participat la 3 ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice: Melbourne - 1956, Roma - 1960, Tokyo - 1964.


Sorana leagă victoriile


Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 8, s-a calificat în sferturile turneului de la Dallas, dotat cu premii de 220.000 de dolari, după ce a învins-o, ieri, în turul doi, pe sportiva franceză Alizé Cornet, scor 6-1, 7-5. Sorana o va întalni pe favorita numărul 2, jucătoarea sarbă Jelena Jankovic.
În altă ordine de idei, Marius Copil a trecut primul hop în calificările de la US Open, după victoria cu 6-2, 6-1 în faţa italianului Gianluca Naso. În schimb, Elena Bogdan a pierdut în primul tur, 2-6, 0-6 cu ucraineanca Lesia Ţurenko.


Goian, împrumutat în Serie B


Fundaşul echipei Glasgow Rangers, Dorin Goian, a fost împrumutat pentru un sezon la gruparea italiană de Serie B, Spezia, informează site-ul oficial al clubului scoţian.  Jucătorul în varstă de 31 de ani a mai jucat în Italia, la Palermo, de unde a venit la Rangers, în iulie 2011.  Echipa Glasgow Rangers, la care joacă Goian din 2011, a fost retrogradată din prima în a patra ligă scoţiană, ultimul eşalon, din cauza problemelor financiare.

Un turc pe meterezele Arsenalului


Mijlocaşul turc al echipei Real Madrid, Nuri Şahin, va fi împrumutat pentru un sezon la Arsenal Londra, gruparea engleză urmand să aibă drept de cumpărare în vara anului viitor. Cele două grupări au negociat asupra posibilităţii împrumutului jucătorului venit de la Borussia Dortmund, însă acestea nu au putut să se pună de acord asupra opţiunii de cumpărare de la finalul sezonului. Venirea lui şahin l-ar ajuta pe managerul londonezilor să întărească linia de mijloc, mai ales după plecarea camerunezului Alexandre Song la Barcelona în schimbul a aproximativ 19 milioane de euro şi a accidentării lui Jack Wilshere, care va absenta în primele trei luni din cauza unei accidentări.  Sosirea lui Şahin la Arsenalvine după ce mijlocaşul turc şi-a dat acordul de principiu pentru un transfer la FC Liverpool. Nuri Şahin este component al naţionalei Turciei, adversara Romaniei în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Falcao, langă Eto'o?


Gruparea rusă Anji Mahacikala oferă 68 de milioane de euro pentru serviciile atacantului columbian de la Atletico Madrid, Radamel Falcao. Proprietarul grupării ruse, Suleiman Kerimov, vrea să-l achiziţioneze pe columbian pentru a face pereche în atac cu Samuel Eto'o şi astfel oferă 68 de milioane de euro, cu 7 mai puţine decat prevede clauza de reziliere a jucătorului. Falcao a fost achiziţionat de Atletico vara trecută pentru 40 de milioane de euro. El a marcat 21 de goluri în 34 de meciuri în prima ligă spaniolă şi alte 12 în 15 partide în Liga Europa, unde madrilenii deţin titlul caştigat la Bucureşti.


Nu-i clemenţă pentru Conti!


Suspendarea de zece luni impusă de Comisia de Disciplină antrenorului echipei Juventus Torino, Antonio Conte, în cadrul scandalului meciurilor trucate din Italia, Calcioscommesse, a fost confirmată, ieri, de justiţia sportivă italiană, a anunţat Federaţia de Fotbal (FIGC). Curtea Federală de Justiţie a confirmat şi iertarea jucătorilor de la Juventus, Leonardo Bonucci şi Simone Pepe, cu trei zile înainte de începutul campionatului. Astfe, Juventus nu are antrenor înainte de primul meci de campionat, cu Parma, sambătă, la 21.45. Însă Conte urmează să facă apel în faţa instanţei supreme a sportului italian, Tribunalul Naţional de Arbitraj Sportiv (TNAS) din cadrul Comitetului Naţional Olimpic (CONI). Conte era acuzat că nu au anunţat autorităţile despre meciurile aranjate Novara-Siena (2-2) şi Albinoleffe-Siena (1-0), din sezonul 2010-2011, deşi avea cunoştinţă de acest lucru. Conte era atunci antrenor la Siena. Secundul lui Conte, Angelo Alessio, a obţinut în schimb o reducere a pedepsei de la opt luni la şase luni de suspendare.

Mania vitezei


Fundaşul echipei Arsenal, brazilianul André Santos, a fost arestat de către poliţia britanică după ce a fost surprins de aparatele radar conducand cu aproape 130 de mile la oră (aproape 208 kilometri la oră) în apropierea bazei sportive a clubului londonez, informează presa engleză. Poliţia a confirmat că Santos a fost reţinut, după ce a a fost surprins de aparatele radar conducand cu peste 200 de kilometri la oră pa autostrada M25, la doar trei kilometri de centrul de pregătire.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.