Sport

Focsaneanul Alin Moldoveanu medaliat cu aur la Londra si legitimat la Iasi si-a spus vineri povestea la club

Ziarul de Vrancea
17 aug 2012 897 vizualizări
Alin Moldoveanu, alaturi de antrenorul sau, Sorin Babii, a fost prezent la Clubul Sportiv Omega Tehnoton, unde este legitimat. La Iasi se va infiinta Centrul Olimpic pentru Juniori la tir.

Alin Moldoveanu, romanul care a castigat prima medalie de aur la Olimpiada de la Londra, s-a intors ieri la Iasi, la Clubul Sportiv Omega Tehnoton, unde este legitimat. Alaturi de antrenorul sau, Sorin Babii, tirist care a castigat aurul la Olimpiada din 1988, si de presedintele clubului, omul de afaceri Maricel Popa, olimpicul a impartasit jurnalistilor experienta de la Londra. Participant la proba de pusca, aer comprimat 10 metri, Alin Moldoveanu a urcat pe prima treapta a podiumului cu 702,1 puncte, urmat de italianul Niccolo Campriani, cu 701,5 puncte, si de indianul Gagan Narang, cu 701,1 puncte. Finala s-a dat intre zece sportivi, care s-au intrecut pe durata a zece serii de focuri. „Pot sa afirm cu mana pe inima ca este cel mai frumos concurs la care am participat. Nici acum nu-mi dau seama de intreaga dimensiune a evenimentului si a performantei in sine. Sunt un pic pasiv, iau lucrurile pas cu pas. Imediat se fac 17 ani de cand ma pregatesc pentru acest sport", a declarat tiristul olimpic. Antrenorul Sorin Babii crede ca, in viitor, tirul romanesc va lua avant, mai ales dupa ce la Iasi se va infiinta Centrul Olimpic pentru Juniori. „Este o bucurie imensa sa revenim la Iasi cu acest trofeu suprem, avand in vedere ca in anul 2012 Iasul este capitala europeana a sportului. Pe 30 iulie 1952, tiristul Iosif Sarbu cucerea prima medalie olimpica de aur pentru Romania. La exact 60 de ani, pe 30 iulie 2012, Alin Moldoveanu castiga aurul in proba de pusca aer comprimat 10 metri. Este un frumos joc al cifrelor si ne face sa credem ca tirul romanesc este pe maini bune", a afirmat antrenorul.

De luni incepe antrenamentele

Alin Moldoveanu s-a aflat la a doua prezenta la Jocurile Olimpice, dupa ce, in 2008, la Beijing, s-a situat pe locul al patrulea. „Foarte multa lume, mai putin familiarizata cu performanta olimpica, face afirmatia ca un sportiv ar fi pierdut o medalie sau un podium. Nu, Alin a castigat locul 4 la Beijing", subliniaza Babii. In finala de la Londra, romanul a tras mereu ultimul, tinandu-si in suspans suporterii. „Acesta este stilul lui de tragere, ii permite sa se izoleze foarte bine de mediul inconjurator si sa se focalizeze strict pe executie", a explicat antrenorul. In momentul prezentarii finalistilor, sportivul a fost singurul care nu a schitat niciun gest. „A fost speculat acel moment si pus pe seama infumurarii. Nu e deloc adevarat, obiectivul lui a fost sa ramana concentrat. Este o stare care se castiga de la primele ore ale diminetii, intri treptat in ea", a completat Sorin Babii. Sportivul legitimat la Iasi nu-si va lua deloc vacanta, ci va incepe chiar de luni antrenamentele. Se simte tot timpul in concediu, pentru ca lucreaza din placere, cu pasiune. „La trei zile dupa concursul olimpic ardea de nerabdare sa mearga pe poligon, sa ia pusca si sa lucreze", povesteste olimpicul din 1988.

„Satisfactia de acum e imensa"

Tirul este un sport la care nu poti sa anticipezi ca o sa castigi, complet imprevizibil, unde conteaza pana si ultimul foc. De-a lungul anilor, ultimul foc i-a dus pe sportivii din varful clasamentului pe locul 4 sau chiar pe locul 8, in afara podiumului. „La tir nu te poti plange ca te-a furat cineva sau ca te-a dezavantajat arbitrul, esti tu insuti in sfera ta. Ne dorim ca in 2016, la Rio de Janeiro, un sportiv legitimat la Iasi sa duca steagul Romaniei la Olimpiada", afirma Maricel Popa, presedintele clubului. Federatia Internationala de Tir Sportiv a impus in ultimii ani noi standarde in regulamentele de concurs, dar si in echipament. La Londra a fost prima Olimpiada la care sportivii au fost nevoiti sa poarte ghete cu talpa flexibila si nu rigida, ca in trecut. Concurentii pot indoi talpa cu aproape 25 de grade, ceea ce face ca echilibrul in timpul tragerii sa le puna probleme. „Unii au fost dezavantajati pentru ca se cramponau in acele ghete. Eu nu stateam in asta, foloseam toata talpa piciorului si nu m-a influentat negativ", a precizat romanul. Pentru el, calibrarea echipamentului a durat un an, iar a pustii aproape trei ani. Sorin Babii, un sportiv care la sfarsitul carierei avea in palmares medalii la toate competitiile la care a participat, recunoaste ca nu si-a imaginat ca poate obtine aceasta performanta ca antrenor intr-un timp atat de scurt. „O singura nemultumire am: aceea ca eu personal nu am un aur la Campionatele Mondiale. Am ramas dator acolo. Am incheiat cariera sportiva in 2008 si am trecut in spatele liniei de tragere, cu speranta ca la un moment dat voi fi un antrenor de succes. Satisfactia de acum este imensa, dar asta nu inseamna ca nu mai avem obiective de atins. Sportul de performanta este un domeniu in care este greu sa excelezi, dar si mai greu sa te mentii", concluzioneaza Babii.

Autor: Liliana GINJU

 

Articol preluat din cotodianul Ziarul de Iasi


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.