Sport

Amintirea unui septembrie negru

Ziarul de Vrancea
7 aug 2012 656 vizualizări
Premierul britanic David Cameron a adus un omagiu, ieri, în cadrul unei ceremonii organizate la Londra, celor 11 israelieni ucişi în urmă cu 40 de ani, în timpul Jocurilor Olimpice de la München.

La eveniment au fost prezente şi două dintre văduvele celor ucişi la München, Ankie Spitzer şi Ilana Romano. La 5 septembrie 1972, o luare de ostatici în randul sportivilor israelieni de către membrii unei organizaţii palestiniene numită "Septembrie negru" a luat o turnură sangeroasă, soldandu-se cu moartea a 11 sportivi, a unui poliţist vest-german şi a cinci membri ai comandoului (care i-a luat ostatici). "A fost momentul cel mai negru din istoria JO, de aceea trebuie să ne amintim", a afirmat ambasadorul Israelului la Londra, Daniel Taub, pentru a justifica apelul la un minut de reculegere.


Dănciulescu se apropie de Ştefănescu


Atacantul echipei Dinamo Bucureşti, Ionel Dănciulescu, a jucat în meciul de la Braşov pentru a 486-a oară în primul eşalon şi a trecut pe locul doi în clasamentul all-time al prezenţelor în Liga I. Dănciulescu l-a depăşit pe Florea Ispir şi se află la cinci meciuri în urma fostului internaţional Costică Ştefănescu, liderul acestei ierarhii.  Tot în această etapă, mijlocaşul rapidist Paul Codrea a revenit în Liga I după 11 ani de activate în străinătate, la fel ca şi Dan Petrescu. Doar Gheorghe Popescu s-a întors în primul eşalon după o perioadă mai mare, de 12 ani.

L-au furat gruzinii


Federaţia Romană de Baschet a încercat în ultimele luni să-l naturalizeze în sistem de urgenţă, pentru echipa naţională, pe jucătorul american Jacob Pullen, însă acesta a primit în cele din urmă paşaport georgian, devenind astfel eligibil pentru a juca în prima reprezentativă gruzină. Anunţul a fost făcut marţi, chiar de jucătorul în varstă de 23 de ani, care a postat pe o reţea de socializare şi o fotografie cu paşaportul american, plus cel nou, georgian. La începutul lunii trecute, presa italiană a anunţat că Pullen are deja un paşaport romanesc, dar informaţia a fost negată şi de secretarul general al FR Baschet, Dan Berceanu, dar şi de preşedintele ANST, Carmen Tocală, care a precizat, pentru MEDIAFAX: Jacob Pullen a evoluat deja pentru naţionala Georgiei într-un turneu amical şi va îmbrăca oficial tricoul acestei ţări în preliminariile CE din 2013, în grupa D, în care se află şi naţionala Romaniei.

Demis după  Jocuri


Luis Milla, selecţionerul echipei de tineret a Spaniei, a fost demis de Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF), după eşecul de la Jocurile Olimpice de la Londra, a anunţat, marţi, forul de la Madrid. Preparatorul fizic Juan Carlos Martinez Castrejo a fost de asemenea demis, a anunţat federaţia, după ce echipa nu a caştigat niciun meci şi nu a marcat niciun gol la JO, unde a fost eliminată încă din faza grupelor.  În 2011, Spania a caştigat titlul european la tineret. RFEF a mai anunţat că fostul portar Julen Lopetegui va asigura interimatul în următoarele săptămani.


Sørensen se retrage


Portarul Thomas Sørensen, care nu a fost reţinut în lotul pentru Euro-2012, a anunţat, ieri că se retrage din echipa naţională, la 36 de ani. "Acum este momentul potrivit. Am 36 de ani şi trebuie să recunosc că resimt eforturile fizice suplimentare pe care trebuie să le fac", a declarat Sørensen, pentru site-ul oficial al federaţiei daneze (DBU). Internaţional de 101 de ori şi succesor al lui Peter Schmeichel, Sørensen a evoluat la două ediţii ale Cupei Mondiale şi la două turnee finale ale Campionatului European. Accidentat la spate la un meci amical contra Braziliei în mai, el nu a fost reţinut în lotul pentru Euro-2012. Sørensen joacă din 2008 la Stoke City. Luni, un alt jucător de bază al naţionalei daneze, mijlocaşul Christian Poulsen (32 de ani, 92 selecţii), şi-a anunţat retragerea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.