Goleştiul arată ca o echipă de liga a treia
Performanţă deosebită pentru campioana ultimelor două ediţii a Superligii Vrancei. Naţional Goleşti s-a calificat miercuri seara în turul trei al cupei Romaniei, depăşind performanţa de anul trecut, cand s-a oprit în turul doi. Goleştenii au dat piept cu FC Panciu, vechea denumire a echipei vrancene. Directorul sportiv al păncenilor, Raul Cioran, a ţinut să precizeze că pentru moment echipa evoluează sub denumirea veche, pană cand Federaţia Romană de Fotbal va accepta cesiunea făcută în această vară. De altfel, şi goleştenii urmează să-şi schimbe denumirea în această vară, dar totul va deveni oficial în perioada următoare. Meciul de cupă a fost condus de o brigadă focşăneană compusă din Mihai Gică, Ionuţ Paraschiv şi Cristi Voicu. Păncenii, avand experienţa evoluţiilor din liga a treia, au început mai bine partida şi au deschis scorul în minutul 19, după golul lui Cioran. Mijlocaşul a profitat de o degajare greşită şi a punctat cu un şut de la 25 de metri. Predoiu a avut ocazia să mărească diferenţa pe tabelă, în două randuri, dar nu a nimerit ţinta. Gazdele au replicat pe finalul primei reprize, dar Petrişor nu a reuşit să-l învingă pe Lazăr. După reluare, goleştenii s-au apropiat mai mult de poarta adversă şi au profitat din plin de eliminarea lui Cioran din minutul 60. Fotbalistul a primit al doilea cartonaş galben după ce a executat o lovitură liberă fără să aştepte fluierul arbitrului. Imediat, Bodoc a profitat de o desincronizare în axul central al defensivei adverse, a rămas singur cu portarul Lazăr şi a marcat cu calm, pe jos.
Soarta calificării s-a înclinat pe rand
Deşi rămaşi în zece oameni, păncenii au atacat în ultimele minute ale partidei, dar Predoiu şi Stoian nu au nimerit ţinta din careul advers. Prelungirile au început într-o notă de dominare a gazdelor, care au marcat în minutul 99, prin Petrişor. Jucătorul şi-a răzbunat astfel toate greşelile din timpul jocului. Elevii lui Dănuţ Bolocan au forţat egalarea şi au reuşit să trimită meciul la loviturile de departajare după o acţiune individuală a lui Predoiu, care a driblat tot ce i-a ieşit în cale. De altfel, jucătorul păncenilor a fost urmărit la lucru de reprezentanţii celor de la Gloria Buzău. Dan Tulpan şi fostul jucător de la Universitatea Craiova Mitică Marcu, l-au supervizat pe atacant pană în minutul 100. Cei doi au plecat însă înainte ca jucătorul să realizeze faza meciului. La loviturile de departajare, Bodoc, noul viceprimar din comuna Dumitreşti, a ratat primul. Păncenii au avut ocazia să se califice mai departe, dar Aldea a apărat şutul lui Bogdan Stoian. Gălăţeanu nu a reuşit nici el să-l învingă pe Aldea, iar Dani Creţu a transformat penalty-ul decisiv. La penalty-uri au marcat pentru gazde: Curteanu, Nechifor, Vrabie, Chivu, Creţu, iar pentru oaspeţi - Ov. Radu, Predoiu, Bîra, Cl. Mihai. Naţional Goleşti a jucat cu: Aldea - Chetreanu, Vlase, Nechifor, Chivu - Petrişor, Vrabie (115 Vasile), Curteanu, D. Sava (105 Gurău) - Bodoc, Creţu. FC Panciu: Lazăr - Ciornei (46 Voinea), Ov. Radu, Beşa, Mihai - Gălăţeanu, Cioran, Bîra, B. Stoian - Predoiu, Radu (61 G. Stoian, 91 Corbea). Goleştenii îşi aşteaptă adversarul din turul trei, care ar putea fi Oţelul 2 Galaţi, Aerostar Bacău sau SC Bacău. (Dan CHIRIAC)














