Sport

Militarii din Garnizoana Focşani, sărbătoresc „Ziua Imnului Naţional”

Raluca Manolache
27 iul 2012 1646 vizualizări
„Ziua Imnului Naţional”, sărbătorită la Focşani. Militarii din Garnizoana Focşani vor sărbători pe 29 iulie, în aceeaşi zi în care se organizează şi referendumul, Ziua Imnului Naţional

„Deşteaptă-te, romane” printr-o ceremonie publică ce va avea loc în faţa Bisericii Militare din Focşani. În cadrul acestei ceremonii, organizată de militari în colaborare cu autorităţile locale, preotul garnizoanei va oficia serviciul religios, reprezentanţii instituţiilor participante vor evoca semnificaţia zilei, iar muzica militară va susţine un concert de cântece patriotice. Ceremonia se va încheia cu interpretarea imnului naţional. La această acţiune sunt invitaţi să participe reprezentanţii autorităţilor locale, ai instituţiilor publice, precum şi cadrele militare active, în rezervă/retragere şi veterani de război.
În tot acest timp, Bulevardul Bucureşti va fi închis traficului rutier. “Ziua Imnului Naţional” a fost proclamată prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 29 iulie.  “Deşteaptă-te, romane” conţine patru strofe, selectate dintre cele 11 strofe ale poeziei “Un răsunet” al cărui autor este poetul paşoptist Andrei Mureşanu. Compozitorul părţii muzicale este Anton Pann. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.