Sport

A treia Olimpiadă pe Tamisa

Ziarul de Vrancea
25 iul 2012 629 vizualizări
ST: O zi pană la deschiderea Jocurilor Olimpice 2012 Metropola Regatului Unit organizează pentru a treia oară Jocurile Olimpice

A XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară începe astăzi (dacă nu ţinem cont de partidele de fotbal care au pornit mai devreme) cu o festivitate de deschidere. Pentru a treia oară, capitala Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord găzduieşte o ediţie olimpică, după 1908 şi 1948. Londra este primul oraş care a primit onoarea de a organiza trei Olimpiade, cate două mai găzduind Atena (1896, 2004) şi Paris (1900, 1924). Jocurile se vor încheia pe 12 august. Decizia de acordare a Jocurilor Olimpice Londrei a fost luată la 6 iulie 2005, capitala britanică obţinand 22 de voturi, faţă de 21 pentru Paris şi 20 pentru Madrid. Celelalte candidate admise la vot au obţinut 19 voturi (New York) şi, respectiv, 15, Moscova), dar cei mai care i-au convins mai mult pe membrii Comitetului Internaţional Olimpic au fost englezii, în frunte cu Prinţesa Anne, Ken Livingstone (primarul Londrei) şi, nu în ultimul rand (sau “last, but not least”, cum spun insularii), sufletul Comitetului de Organizare, legendarul alergător de semifond, Sebastian Coe.

Centrul Olimpic şi nu numai


Pentru a găzdui întrecerile sportive, englezii au construit o serie de arene şi au modernizat altele, majoritatea competiţiilor desfăşurandu-se în Centrul Olimpic din suburbia Stratford, concentrat pe o suprafaţă de 2 kilometri pătraţi în parcul “Queen Elizabeth”. Stadionul Olimpic, a cărui construcţie a fost finalizată încă de anul trecut, are o capacitate de 80.000 de locuri şi va găzdui doar întrecerile de atletism şi cele două ceremonii, de deschidere şi închidere. În incinta Centrului Olimpic se mai află Arena de Baschet (în care se vor disputa şi meciuri de handbal), sala “Copper Box” (handbal şi scrima pentru pentatlon modern), Velodromul, arena Riverbank (hochei pe iarbă) şi arena de polo. În vecinătate se află şi Satul Olimpic, unde sunt cazaţi sportivii şi oficialii.
Un alt punct fierbinte al Olimpiadei va fi “Zona Riverană”, pe malul Tamisei, care cuprinde Sala ExCeL (box, scrimă, judo, tenis de masă, taekwondo, haltere, lupte), Parcul Greenwich (echitaţie şi secvenţele de călărie, scrimă şi tir ale pentatlonului modern), Arena “North Greenwich” (gimnastică şi finalele la baschet) şi poligonul de tir. O altă serie de competiţii se vor desfăşura în zona centrală a Londrei. Tenismenii se vor simţi la ei acasă pe terenurile de la Wimbledon, “Earl Court Exhibition Centre” va fi gazda voleiului în sală (pentru că voleiul pe plajă se va desfăşura pe “Horse Guard Parade”), în zona “Hyde Park” se vor confrunta triatloniştii, dar şi înotătorii de cursă lungă, iar “Lord Cricket Ground” va aparţine arcaşilor. Dintre bazele sportive ale Olimpiadei nu va lipsi celebrul complex Wembley, care, în afara finalelor fotbalistice, va găzdui în incintă şi întrecerile de badminton. Pe străzile Londrei se vor confrunta maratoniştii, iar în zona “Regent’s Park”, cicliştii de fond. În afara Londrei, lacul Dorney va fi gazda concursurilor nautice (canotaj,kaiac-canoe), la Hadleigh se vor întrece cicliştii de mountain bike, la Waltham, kaiaciştii şi canoiştii de slalom, iar pe insula Portland (comitatul Dorsley) vor fi concursurile de yachting. În fine, meciuri de fotbal se vor juca la Coventry, Glasgow (“Hampden Park”), Cardiff (“Millennium Stadiun”), Manchester (“Old Trafford”) şi Newcastle (“St. James’ Park”).

Participare


La JO 2012 vor fi prezenţi peste 10.000 de sportivi din 204 ţări membre ale CIO. Pentru prima dată în istorie, vor participa sportive din trei ţări musulmane, Arabia Saudită, Qatar şi Brunei.
Olimpiada va cuprinde concursuri la 39 de sporturi. În premieră, se vor disputa întreceri de box feminin, la trei categorii de greutate, iar proba de dublu mixt la tenis revine în programul olimpic, după 1924!. În schimb, au ieşit din programul olimpic, base-ball şi varianta sa feminină, soft-ball.

Program


În prima zi a Olimpiadei va avea loc doar festivitatea de deschidere, dacă exceptăm meciurile de fotbal care au început încă de ieri. În schimb, maine Olimpiada intră cu toate motoarele  cu întreceri de badminton, baschet, box, canotaj, ciclism, echitaţie, gimnastică, handbal, haltere, înot, judo,  scrimă, tenis de masă, tenistir cu arcul, tir şi volei. Duminică vor debuta concursurile de hochei pe iarbă, kaiac-canoe, polo şi yachting, iar Olimpiada atletică va începe pe 3 august. O zi mai tarziu debutează înotul sincron şi triatlonul, cele mai întarziate discipline fiind înotul sincron (5 august), taekowondo (8 august) şi pentatlon modern (11 august).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.