Sport

Barcelona provoacă nevralgii la LPF

Ziarul de Vrancea
24 iul 2012 550 vizualizări
Forul condus de Mitică Dragomir nu găseşte o dată liberă pentru reprogramarea partidei

Dinamo - Rapid, iar regulamentul nu permite amanarea jocului pană după încheierea partidei
Preşedintele LPF Dumitru Dragomir a declarat, marţi, că reprogramarea partidei Dinamo - Rapid, pentru a permite formaţiei alb-roşii să joace amicalul cu Barcelona, este o mare problemă pentru Ligă, deoarece prin disputarea acesteia după încheierea turului s-ar încălca regulamentul. El a explicat că iniţial se stabilise ca partida Dinamo - Rapid, din cadrul etapei a IV-a a Ligii I, să se dispute la 13 august, dar FRF şi selecţionerul Victor Piţurcă se opun pentru că echipa naţională dispută un meci amical cu Slovenia în 15 august. "Este o foarte mare problemă la meciul lui Dinamo cu Rapid. Pentru că nu găsim portiţe şi se încalcă regulamentul dacă se programează meciul după încheierea turului. Rapid vrea să joace pe 13 august, televiziunea la fel, în schimb nu ne lasă Piţurcă, Mircea Sandu şi Federaţia, pentru că pleacă naţionala în Slovenia pe 13. Iar toţi jucătorii trebuie să fie liberi începand de duminică, zi în care îi cheamă Piţurcă în cantonament. Problema este că i-a dat şi Federaţia aprobare, ei nici n-au întrebat Liga. De azi-dimineaţă am vorbit non-stop cu Piţurcă, l-am sculat şi din somn. N-am cum. şi mai joacă şi tineretul atunci, iar Dinamo are jumătate din echipă luată la seniori şi tineret. şi atunci n-ai cum să faci, pentru că prioritate are echipa naţională", a spus Dragomir.
Oficialul LPF este dispus chiar să ofere o primă celui care găseşte dată de disputare a partidei Dinamo - Rapid. "Televiziunea nu ştie nici ea cand să programeze. Cei de la Digi sunt foarte supăraţi pe chestia asta. Suntem în dificultate. Dacă găseşte cineva o portiţă îl premiez. Dar nu să joace vineri şi după aia luni, că aşa am găsit şi noi unele variante. Cea mai bună era asta cu 13, dar dacă a intervenit naţionala a picat. Era bine pe 13, aveau 48 de ore, jucau uşor luni. Acum ne gandim la ce e mai rău. Adică, ferească Dumnezeu să nu se califice niciuna dintre echipe în Liga Europa şi atunci se poate. Sau, ca variantă, cand joacă echipele naţionale de seniori şi tineret, să joace ei fără cei convocaţi... dar nu se poate nici aşa. Pe onoarea mea dacă găseşti variantă", a menţionat preşedintele Ligii. Dragomir avertizează cluburile ca de acum înainte să nu mai programeze amicale în timpul desfăşurării campionatului fără avizul LPF.  FC Barcelona va întalni echipa Dinamo Bucureşti într-un meci amical, la 11 august, de la ora 20.15, pe Arena Naţională din Capitală. La acea dată, formaţia alb-roşie avea programat meciul de pe teren propriu cu Rapid, în cadrul etapei a IV-a a Ligii I.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.