Sport

Final de poveste pentru FC Panciu în Liga a III-a

Ziarul de Vrancea
10 iul 2012 1864 vizualizări
Ceea ce nu au reuşit adversarii de pe teren, a reuşit criza: Panciu se retrage din Liga a III-a de fotbal ,Primăria din localitate a anunţat că nu mai poate susţine financiar echipa iar jucătorii sunt liberi de contract .Jucătorii mai au de încasat restanţele pe ultimele trei luni .“Le-am transmis jucătorilor că pot să-şi caute alte echipe”, ne-a declarat Ionică Serea, antrenorul echipei

 Una dintre cele mai performante echipe vrancene din fotbalul Ligii a III-a, noua Young Starts Panciu, se vede obligată să “demisioneze”. Anunţul trăznet a fost făcut de edilul oraşului chiar seara trecută. Astfel, la primul antrenament al verii, jucătorii şi antrenorii formaţiei din Liga a III-aYoung Starts Panciu au fost anunţaţi de primarul Ion Petre că sunt liberi să-şi caute alte angajamente. Timp de patru ani, formaţia din Panciu a avut evoluţii meritorii, dar se pare că s-a ajuns la fundul sacului. Autorităţile locale, cele care au susţinut echipa în această perioadă, s-au recunoscut învinse în faţa datoriilor. Jucătorii echipei aveau de primit mai multe restanţe financiare. Chiar dacă jucătorii erau nemulţumiţi de neplata salariilor la zi, foarte puţini s-au gandit că totul se poate rupe atat de uşor. Anunţul de seara trecută a fost în mare parte neaşteptat dar jucătorii au înţeles că nu se poate merge mai departe.


Ionică Serea: “Primarul mi-a explicat că nu mai poate susţine echipa”


La antrenamentul de aseară, conducerea clubului a anunţat că nu poate onora restanţele iar jucătorii au primit liber să plece. “Am avut o discuţie cu primarul Petre, era vorba de restanţele pe trei luni iar dansul mi-a explicat că nu poate susţine echipa în continuare. Le-am transmis jucătorilor că pot să-şi caute alte echipe”, a declarat Ionică Serea, antrenorul echipei păncene.

Foto: Antrenorul Ionică Serea le-a strans mana jucătorilor şi le-a urat baftă la viitoarele echipe

 

Mai mulţi jucători au confirmat că antrenorul le-a comunicat oficial acest lucru. “La ora programată, ne-am prezentat cu toţii la antrenament. Aveam de primit trei salarii, inclusiv cel de pe luna în curs. Am crezut că situaţia se poate rezolva, antrenorul ne-a spus bărbăteşte că totul s-a terminat. Ni s-a comunicat că putem să ne luam legitimaţiile şi să plecăm liberi de contract unde dorim. Într-un fel înţelegem situaţia pentru că este vorba de bani mulţi, dar totul a picat pe neaşteptate, chiar la reunirea lotului”, ne-a spus unul dintre jucătorii prezenţi ieri la antrenamentul echipei din Panciu. În aceste condiţii, Serea le-a strans mana jucătorilor cu care a colaborat o bună perioadă de timp şi le-a urat să-şi găsească cat mai repede o altă formaţie unde să evolueze. Jucătorii pănceni au de încasat trei salarii restante, echivalentul a circa 100.000 lei. “Sigur că îmi pare rău de ceea ce se întamplă acum la Panciu. Nu ştiam, am primit vestea de la dvs, eu am investit foarte mult suflet acolo, chiar dacă m-am retras de un an. Este mare păcat!”, ne-a declarat judecătorul Florin Stoica, fost preşedinte al clubului.


Urmează “retrogradarea” în Superliga Vrancei


Echipa din Panciu urmează să se retragă din Liga a III-a şi, conform regulamentului, ar putea evolua în Superliga Vrancei. Jucătorii de valoare ar putea ajunge la CSM Focşani, numai că situaţia nu este tocmai una roz nici aici. Fotbaliştii focşăneni nu s-au pregătit ieri, avand de asemnea de încasat sume restante. Rămane de văzut dacă situaţia echipei din Focşani se va remedia. CSM ar putea avea o evoluţie mult superioară celor din ultimii trei ani, dacă îşi va întări lotul cu jucătorii lăsaţi liberi de formaţia din Panciu. FC Panciu a evoluat timp de patru ani consecutivi în Liga a III-a, unde s-a clasat pe poziţia a II-a, luptandu-se pană aproape în finalul campionatului pentru promovare cu CF Brăila. În ultimii doi ani, FC Panciu a terminat pe locurile 5 respectiv 6. În aceşti ani, formaţia a fost susţinută de mai mulţi sponsori din zonă, cel mai cunoscut fiind omul de afaceri Daniel Guzu. Echipa a fost condusă în tot acest interval de timp de doi preşedinţi. Unul dintre ei a fost preşedintele Judecătoriei Panciu, Florin Stoica, care în 2011 s-a retras şi a lăsat locul lui Mihai Popescu. Conducerea tehnică a echipei a fost asigurată, în timpul celor patru ani, de mai mulţi antrenori printre care s-au aflat Ionică Serea (două mandate), Damian Băncilă, Sorin Haraga şi Vasile Burgă. Echipa a beneficiat şi de un suport logistic important, baza sportivă fiind modernizată complet în ultimul an. Echipa l-a lansat în fotbalul mare pe Cătălin Costin, care a ajuns în Liga I la formaţia Astra Ploieşti, care în prezent joacă la Sport Club Bacău. (D. CHIRIAC, G. SAVA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.