Sport

Romancele au caştigat patrulaterul

Ziarul de Vrancea
8 iul 2012 700 vizualizări
Echipa Romaniei, formată din Diana Chelaru, Diana Bulimar, Sandra Izbaşa, Cătălina Ponor, Amelia Racea şi Larisa Iordache, a caştigat Concursul Internaţional de Gimnastică Feminină desfăşurat, sambătă, în Sala Polivalentă din Bucureşti

Romania a obţinut 180,200 puncte. Pe locul doi s-a clasat Italia, cu 169,450 puncte, iar poziţia a treia a fost ocupată de Germania, cu 167,300 puncte. La competiţie au participat 27 de sportive, în afara celor patru echipe din concurs, Romania, Italia, Franţa şi Germania, înregistrandu-se şi participări individiuale din Elveţia, Suedia şi Belgia.  Toate sportivele participante sunt calificate la Jocurile Olimpice de la Londra.


Revine van Gaal la olandezi


Antrenorul Louis van Gaal a revenit la conducerea tehnică a naţionalei Olandei, adversara Romaniei în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, a anunţat federaţia olandeză (KNVB). "Federaţia regală olandeză de fotbal a ajuns în această seară (n.r. vineri seară) la un acord cu Loius van Gaal. Van Gaal a semnat un contract valabil de la 1 august pană la finalul CM din 2014", se arată într-un comunicat al KNVB. Van Gaal, în varstă de 60 de ani, este fost fotbalist şi antrenor al echipei Ajax Amsterdam, cu care a caştigat de trei ori titlul naţional, în anii '90. El a mai fost selecţionerul Olandei, în perioada 2000-2001, dar a demisionat atunci după ce a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2002. Precedentul selecţioner al Olandei, Bert van Marwijk, a demisionat după eliminarea batavilor din faza grupelor de la Euro-2012.


Două victorii, două eşecuri


Naţionala de polo a Romaniei a încheiat, duminică, participarea la Dublin Cup, cu o victorie, scor 17-7 (5-1, 6-1, 4-3, 2-2), în disputa cu Marea Britanie. În total, poloiştii romani au obţinut două victorii  - cu Muntenegru (10-10, 4-1 la aruncări de departajare) şi Marea Britanie (17-7), dar au suferit şi două insuccese ( 6-16 cu Ungaria şi 7-12 cu Croaţia. Dublin Cup a fost ultimul test pentru naţionala Romaniei, care va debuta în 29 iulie la Jocurile Olimpice. Echipa antrenată de Istvan Kovacs va juca în grupa B, cu Ungaria, Muntenegru, Marea Britanie, SUA şi Serbia. La ediţia din 2008, la Beijing, titlul olimpic a fost cucerit de Ungaria.


Calificare cu forcepsul


Naţionala de handbal feminin tineret a Romaniei s-a calificat în optimile de finală ale CM din Cehia, după ce a învins reprezentativa Olandei, scor 22-20 (8-7).  Marcatoarele tricolore au fost: Perianu 6 goluri, Pricopi 5, Buceschi 4, Varga 4, Ivan 2, Florica 1. Naţionala Romaniei a încheiat pe locul III, cu 6 puncte, după Brazilia cu 8 p, Norvegia – 7 p şi înaintea Croaţiei – 5 p..

Imbatabilul Kliciko


Pugilistul ucrainean Vladimir Kliciko şi-a apărat cu succes titlurile IBF, WBA şi WBO la categoria grea, după ce l-a învins pe americanul Tony Thompson, prin KO în repriza a şasea, sambătă, la Berna. Kliciko, 36 de ani, a reuşit a 58-a victorie din carieră (51 prin KO), el avand doar trei înfrangeri. Sambătă, Thompson, în varstă de 40 de ani, a fost numărat prima oară în repriza a cincea, după ce o lovitură a ucraineanului l-a trimis la podea. Apoi în repriza a şasea, Kliciko a declanşat o serie de lovituri ce l-au trimis din nou la podea pe american, arbitrul fiind obligat să pună capăt meciului.


A doua operaţie


Pilotul echipei Marussia, Maria de Villota, rănită grav în timpul unei sesiuni de teste înaintea Grand Prix-ului Marii Britanii, a fost operată, vineri, pentru a doua oară la faţă. Această intervenţie chirurgicală a avut loc la spitalul Addenbrooke's din Cambridge şi "a durat mai puţin decat prima", conform unui comunicat al echipei Marussia. De Villota a mai fost operată o dată în noaptea de marţi spre miercuri, după accident. "Această operaţie era prevăzută să aibă loc, dar depindea de stabilizarea Mariei în ceea ce priveşte rănile suferite la cap. Vineri dimineaţă echipa medicală a fost suficient de satisfăcută de progrese pentru a autoriza operaţia. Starea Mariei se îmbunătăţeşte şi ea răspunde foarte bine tratamentului care i se administrează de cand a suferit accidentul, mai ales la nivelul feţei", a precizat Marussia.


Corecţie în cazul “Calcioscommesse”


Penalizarea cu două puncte dictată în cazul echipei Pescara pentru implicarea în "Calcioscommesse", scandalul meciurilor aranjate din fotbalul italian, a fost anulată în apel şi transformată într-o amendă de 30.000 de euro, a anunţat presa din Italia. Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) şi-a motivat decizia prin modificarea situaţiei jucătorului formaţiei Pescara, Gianluca Nicco, care nu este urmărit în justiţie pentru "fraudă sportivă" ci pentru că a "omis să facă un denunţ". Suspendarea lui Nicco a fost redusă de la trei ani la un an. Pescara a promovat în Serie A, la finalul sezonului trecut. Atalanta Bergamo este astfel singura echipă din primul eşalon italian care începe sezonul cu o penalizare de două puncte, decisă în cazul Calcioscommesse. Atalanta a mai fost penalizată cu şase puncte în sezonul 2011/2012, într-un caz de meciuri trucate.


Kalou, de la Chelsea, la Lille


OSC Lille a anunţat, sambătă, pe site-ul oficial, că fostul jucător al echipei Chelsea, Salomon Kalou, are un angajament pe patru ani, valabil pană în 2016, cu gruparea franceză. "OSC Lille oficializează sosirea lui Salomon Kalou, care a efecutat în această dimineaţă tradiţionala vizită medicală. Parafat la sfarşitul lunii iunie, contractul campionului Europei en titre în varstă de 26 de ani este valabil patru sezoane. Fostul jucător de la Chelsea este legitimat astfel pană în 2016", se arată în comunicatul OSC Lille. Potrivit presei franceze, Kalou ar urma să aibă în Franţa un salariu brut de 200.000 de euro pe lună, mai mic decat cel de la Chelsea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.