Roşu sau albastrul? Maine, vom şti campioana europeană
Spania: 1. Casillas (cpt) – 17. Arbeloa, 3. Piqué, 5. Ramos, 18. Alba – 8. Xavi, 16. Busquets, 14. Xabi Alonso – 21. Silva, 9. Torres, 6. Iniesta. Antrenor: Vicente Del Bosque.
Italia: 1. Buffon (cpt) – 6. Balzaretti, 15. Barzagli, 19. Bonucci, 3. Chiellini – 21. Pirlo – 8. Marchisio, 18. Montolivo, 16. De Rossi – 9. Balotelli, 10. Cassano. Antrenor: Cesare Prandelli.
Arbitru: Pedro Proença (Portugalia).
Finala Campionatului European de fotbal reprezintă a 31-a confruntare dintre cele două naţiuni, pană în prezent italienii dominand în meciurile oficiale, iar spaniolii în cele amicale. Spania s-a impus o singură dată în faţa Italiei într-un meci oficial, în 1920, la Jocurile Olimpice de vară, chiar în prima confruntare cu italienii. De asemenea, în partida disputată la precedenta ediţie a Campionatului European, Spania a acces în semifinale în dauna Italiei, dar numai după lovituri de departajare, după 120 de minute de joc scorul fiind 0-0., Cele două naţiuni au jucat 19 partide amicale şi 11 oficiale. Spania s-a impus în opt meciuri, iar Italia în zece, 12 partide terminandu-se la egalitate. În meciurile amicale, Spania s-a impus de şapte ori, înregistrandu-se şi şapte remize şi cinci victorii ale Italiei. în partidele oficiale, Spania a caştigat doar o dată în 90 de minute.
Italia şi Spania s-au mai întalnit la actuala ediţie a Campionatului European în faza grupelor, în 10 iunie, cand au terminat la egalitate, scor 1-1, golurile fiind marcate de Di Natale (’61), pentru italieni, respectiv, Fabregas (’64) pentru iberici. A fost un meci antrenant în care ambii antrenori au luat decizii suprinzătoare: Prandelli a jucat cu trei stoperi, unul fiind mijlocaşul De Rossi, iar Del Bosque l-a folosit pe creativul Fabregas ca varf de atac. Spaniolii au dominat la posesie, după cum le este felul, dar italienii au avut marile ocazii. Şi dacă lui Del Bosque i-a ieşit pasienţa (Cesc înscriind golul egalizator), Prandelli a schimbat tactica din mers, mergand pe un 4-3-2, cu Pirlo dirijor din spate şi mizand pe un mai puternic aport ofensiv.
Spania a suferit mult din cauza absenţei unui varf de profesie, în condiţiile absenţei lui David Villa şi a lipsei de formă a lui Fernando Torres. A fost încercat, fără succes, şi Negredo, în semifinala cu Portugalia, însă de cele mai multe ori, tot cu Cesc a mers în avanposturi. Astfel, după remiza de debut cu Italia, ibericii s-au distrat cu modesta echipă a Irlandei, după care au urmat două victorii meschine (1-0 cu Croaţia şi 2-0 cu Franţa), în care jocul de pase, în ritm lent, a enervat pe toată lumea. Deşi n-a renunţat la acest soi de tiki-taka, echipa lui don Vicente a avut multe momente reuşite în ofensivă în semifinala cu Portugalia. La randul său, Italia a suferit în grupa C în faţa Croaţiei (1-1), ba chiar şi a Irlandei (2-0) şi s-a calificat în semifinale învingand o Anglie superbetonată la lovituri de departajare. În partida cu Germania, “squadra” şi-a depăşit limitele, iar indolenţii (de pană atunci) Balotelli şi Cassano şi-au arătat, în sfarşit, clasa.
Dacă ne luăm după palmares, Italia este favorită. Dacă ţinem cont de valoarea de ansamblu, pronosticurile merg spre Spania. În privinţa formei sportive, “macaronarii” au prim-planul, iar barometrul omogenităţii înclină spre echipa iberică. Ceea ce va decide, va fi inspiraţia celor două antrenori (care, nu ne îndoim, vor încerca mutări surprinzătoare), dar şi a jucătorilor din teren.