Sport

Olanda, fără selecţioner

Ziarul de Vrancea
28 iun 2012 505 vizualizări
Selecţionerul Olandei, Bert van Marwijk, a demisionat, ieri, la mai puţin de o săptămană după eliminarea batavilor din faza grupelor de la Euro-2012, a anunţat Federaţia Olandeză de Fotbal (KNVB)

"KNVB şi Bert van Marwijk au decis, miercuri, la solicitarea tehnicianului, să pună capăt contractului selecţionerului cu efect imediat", a anunţat federaţia într-un comunicat.  Selecţionerul, al cărui contrac expira în 2016, a declarat că se simte "responsabil" de eliminarea Olandei, la 17 iunie, în grupele Euro-2012. Olanda este adversara Romaniei în preliminariilor Cupei Mondiale din 2016.
FRF nu negociază cu Mititelu
Federaţia Romană de Fotbal a anunţat, ieri, pe site-ul său oficial, că nu a negociat şi nici nu va negocia cu finanţatorul Adrian Mititelu pe marginea revenirii clubului Universitatea Craiova în competiţie ca urmare a deciziei de luni a Curţii de Apel Bucureşti. "Presupusul barter (8 milioane de euro, plus caţiva jucători) propus, chipurile, de FRF domnului Adrian Mititelu nu reprezintă altceva decat o minciună sfruntată. Nu a existat, nu există şi nu va exista nicio negociere între Federaţia Romană de Fotbal şi persoana menţionată mai sus. Se cunosc prea bine punctul de vedere al preşedintelui FRF şi hotărarile Adunării Generale a FRF din 14 mai. În rest, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa", se precizează pe site-ul FRF. Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, hotărată de Comitetul Executiv al Federaţiei Romane de Fotbal în 20 iulie 2011.
Săpunaru, dorit în Grecia
Fundaşul roman al echipei FC Porto, Cristian Săpunaru, este dorit de campioana Greciei, Olympiakos Pireu, a anunţat, ieri, cotidianul O Jogo, citand presa elenă. Antrenorul lusitan al echipei Olympiakos, Leonardo Jardim, caută să întărească echipa pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor şi are în vedere mai mulţi jucători din campionatul portughez, printre care se numără şi Săpunaru. Fostul rapidist mai are contract cu campioana Portugaliei încă un sezon. în ultima ediţia de campionat, Săpunaru a fost folosit destul de puţin de tehnicianul Vitor Pereira.

Baschetbalistele sunt în cărţi
Naţionala de baschet feminin a Romaniei a învins miercuri, în deplasare, reprezentativa Bulgariei, scor 70-68 (31-28), în cea de-a patra partidă din grupa D a preliminariilor CE din 2013. Tricolorele au reuşit un meci excelent pe teren advers, conducand trei sferturi din cele patru, dar mai ales, în ultimul, cel mai important. Stoenescu şi Mărginean au fost imposibil de oprit de echipa Bulgariei, care nu a găsit antidot pentru reuşitele celor două jucătoare din tabăra romană. Annemarie Părău a fost eroina echipei tricolore, marcand punctele victoriei. Următoarea partidă va avea loc maine, de la ora 16:00, cu Suedia, la Södertalje.  Primele două clasate se vor califica la turneul final din Franţa (15-30 iunie 2013). După patru runde, în clasament conduc, Spania şi Suedia, cu cate şapte puncte, urmate de Germania şi Romania (cate şase) şi Bulgaria, cu patru puncte.
Beckham n-a fost băgat în seamă
Fostul căpitan al naţionalei Angliei, David Beckham, a anunţat  că nu a fost reţinut în lotul Marii Britanii pentru turneul de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra. Beckham, în varstă de 37 de ani, a precizat într-un comunicat că nu figurează din lotul de 18 jucători selecţionat de tehnicianul Stuart Pearce. Regulamentul prevede că în fiecare lot olimpic de fotbal pot fi incluşi trei jucători cu varste de peste 23 de ani. "Toată lumea ştie ceea ce a însemnat mereu să joc pentru ţara mea. De aceea aş fi fost extrem de onorat să particip la această experienţă unică şi anume să fac parte din echipa Marii Britanii", a menţionat fotbalistul englez.
Falsul şeic
Poliţia catalană a anunţat, miercuri, că a anihilat o reţea care se folosea de un fals şeic arab şi care a încercat să înşele mai multe firme şi cluburi de fotbal, între care şi gruparea de primă ligă spaniolă Getafe. "Şapte persoane au fost arestate, între care doi şefi ai organizaţiei, pentru escrocherie, deturnare şi apartenenţă la o organizaţie infracţională", se arată în comunicatul poliţiei. Membrii reţelei se prezentau ca intermediari ai unui şeic arab miliardar, care, promiteau ei, era pregătit să ajute firme în dificultate şi să investească pană la cinci milioane de euro în diverse proiecte, cluburi de fotbal şi clinici. Şeicul în cauză era de fapt un chelner brazilian, care, conform presei, era plătit cu 50 de euro pentru fiecare apariţie. Ei au reuşit să semneze un contract cu gruparea Getafe pentru sezonul 2010-2011, promiţand pană la 10 milioane de dolari dacă echipa se menţine în prima ligă. Clubul a rupt orice contact cand a aflat că primele două cecuri erau fără acoperire. Această reţea a organizat în martie un voiaj la Dubai alături de mai mulţi oameni de afaceri catalani pe care încercau să-i înşele.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.