Sport

Mozaic sportiv: Ştiri de la Euro: Smuda crede în calificare

Ziarul de Vrancea
14 iun 2012 550 vizualizări
Selecţionerul naţionalei Poloniei, Franciszek Smuda, a declarat după remiza din meciul cu Rusia, scor 1-1, că echipa sa nu poate juca mereu perfect, dar a precizat că poate învinge Cehia în ultima etapă a grupei A de la Euro-2012.


 “Presiunea este mereu, dar parcă nu a mai fost aşa puternică ca în primul meci. Turneul este în desfăşurare şi adrenalina s-a mai potolit. Acum avem cateva zile să pregătim a treia partidă a grupei şi să ne refacem fizic. Suporterii continuă să ne susţină şi e fantastic. Toate problemele pe care le-am avut în repriza a doua a meciului cu Grecia au fost din vina noastră. Acoperişul a schimbat puţin condiţiile. Astăzi, cu el tras, a fost mai bine. Am jucat multe partide mari. În 2011 am reconstruit echipa şi nu putem juca mereu perfect. Progresăm şi astăzi am demonstrat că putem bate Cehia. Avem o şansă să mergem în sferturi şi vrem să jucăm la capacitate maximă", a spus Smuda.


Dick Advocaat: “Suntem cei mai buni!”


Selecţionerul Rusiei, Dick Advocaat, s-a declarat mulţumit de remiza înregistrată în jocul cu Polonia. "Nu am făcut cea mai bună partidă, dar am jucat bine. Am jucat mai bine decat Polonia, dar rezultatul e satisfăcător mai ales dacă ne gandim că ei au avut în spate un stadion întreg care i-a susţinut de la început şi pană la sfarşit. Cand înscrii un astfel de gol (n.r. - Jakub Blaszczykowski) înseamnă că eşti un fotbalist foarte bun. Igor Denisov a jucat cu adevărat bine şi la 1-0 credeam că vom caştiga. Controlam meciul, aveam posesie, aveam ocazii, dar adversarii noştri şi-au revenit. Condiţiile au fost altele faţă de primul meci (n.r. - Rusia - Grecia, scor 4-1). Acum am jucat cu adevărat în deplasare, iar Polonia a marcat un gol spectaculos", a spus Advocaat, care crede că echipa sa este cea mai bună de la turneul final: "Andrei Arşavin poate a fost puţin obosit, a făcut cateva erori în defensivă, dar are calitate cu balonul la picior şi poate crea faze importante. Va trebui să se odihnească pentru următorul meci. Cred că Rusia este cea mai bună echipă a turneului final pentru ce a arătat în teren".


Andrei Arşavin: “Ne-am relaxat prea devreme!”


Căpitanul naţionalei Rusiei, Andrei Arşavin, a declarat după remiza din meciul cu Polonia, scor 1-1, că el şi colegii săi s-au relaxat în repriza a doua şi au permis adversarului să replice pe contraatac. "Am început bine meciul şi am trecut în avantaj, dar după pauză ne-am relaxat şi am permis Poloniei să replice pe contraatac. Le place să joace astfel şi o fac foarte bine. Din păcate au reuşit să ne egaleze pe o astfel de contră periculoasă. Pe finalul meciului am fost puţin obosiţi şi nu am pus suficientă presiune pe poarta polonezilor pentru a înscrie golul victoriei", a spus Arşavin.


4 000 de fani la antrenamentul Suediei!


Aproape 4.000 de fani au asistat ieri, pe Stadionul Valeri Lobanovski din Kiev, la antrenamentul echipei Suediei. Ei au făcut o atmosferă extraordinară, au cantat şi şi-au încurajat jucătorii favoriţi înaintea meciului important pe care îl vor disputa vineri, de la ora 19.00, cu Anglia, la Kiev, în condiţiile în care selecţionata pregătiră de Erik Hamren a pierdut partida de debut cu Ucraina, scor 1-2. Jucătorii le-au mulţumit suporterilor aplaudandu-i şi schimbandu-şi locul în care îşi efectuau exerciţiile, pentru a se poziţiona în dreptul fiecărei tribune. Antrenamentul s-a încheiat cu un tur de onoare făcut de fotbalişti în ovaţiile suporterilor şi cu un scurt discurs al selecţionerului. "Avem nevoie de voi toţi la acest meci ca o finală", le-a spus Hamren. Atacantul Zlatan Ibrahimovici a fost menajat, deoarece jucătorul acuză o lovitură primită în meciul cu Ucraina, însă el va fi apt pentru disputa cu englezii.


184 de huligani reţinuti


Ministrul polonez al Sporturilor, Joanna Mucha, şi-a exprimat regretul pentru incidentele de la meciul Polonia-Rusia, de la Euro-2012, care s-au soldat cu 20 de răniţi şi cu reţinerea a 184 de huligani, majoritatea polonezi. "Sunt şocată şi îmi este ruşine. Aceşti huligani nu au nimic de-a face cu fanii adevăraţi", a declarat ministrul. Conform poliţiei, au fost arestaţi 157 de polonezi, 24 de ruşi, un spaniol, un ungur şi un algerian. Printre suporterii răniţi figurează şapte polonezi, doi ruşi şi un german. De asemenea, zece poliţişti au fost răniţi în ciocnirile cu huliganii. Ministrul de Interne, Jacek Cichocki, a anunţat că împotriva huliganilor reţinuţi vor fi luate măsuri judiciare şi administrative. Pentru cetăţenii ruşi, aceastea s-ar putea solda cu expulzarea şi interdicţia de a primi viza Schengen. Cichocki a precizat că 5 600 de poliţişti au asigurat ordinea la Varşovia în timpul serii de marţi.


Ferdinand, atac la Platini şi Blatter


Fundaşul englez Rio Ferdinand a declarat că nu mai are respect pentru preşedinţiii FIFA şi UEFA, Sepp Blater, respectiv Michel Platini, deoarece fac foarte puţin pentru combaterea rasismului. "Ei fac campanii costisitoare împotriva rasismului şi vorbesc de comportament corect şi sportiv. Dar ce fac concret cand asemenea incidente se produc? Nimic. Cate o amendă de 25.000 de euro pe aici, cate o suspendare pe colo, sancţiuni ridicole. Sincer, nu mai sunt atent la ce spun conducătorii în aceste zile. Nu mai am niciun respect pentru Sepp Blatter şi Michel Platini", a declarat Ferdinand. Referindu-se la compatriotul său John Terry, acuzat că i-a adresat insulte rasiste fratelui său Anton Ferdinand, la un meci, jucătorul formaţiei Manchester United a spus: "Voi spune tot adevărul numai cand îmi voi încheia cariera. Voi regla conturile". Potrivit presei engleze, prezenţa lui Terry în echipa pentru Euro-2012 a fost la originea faptului că Rio Ferdinand, în varstă de 33 de ani, nu a fost selecţionat de antrenorul Roy Hodgson.


Abidal, invitat la Franţa - Suedia


Preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal, Noel Le Graet, a declarat că l-a invitat pe fundaşul Eric Abidal, aflat în convalescenţă după un transplant de ficat, să asiste la meciul cu Suedia, din grupa D de la Campionatul European. "L-am invitat pe Abidal, dar el trebuie să primească permisiunea medicilor. El va părăsi Barcelona în ziua meciului, va asista la meciul de la Kiev, va rămane alături de noi peste noapte, iar a doua zi ar urma să revină în Spania. Eric se află în îngrijire la domiciliu, se simte mai bine şi ar dori să facă această deplasare", a spus Le Graet. Eric Abidal, în varstă de 32 de ani, a fost supus la 10 aprilie unui transplant de ficat, după ce în urmă cu un an i-a fost extirpată o tumoare. Meciul Franţa - Suedia, din ultima etapă a grupei A de la Euro-2012, va avea loc marţi, la Kiev.

Ştiri interne


Chiricheş la Milan?
Jurnalistul italian Alfredo Pedulla a declarat că vicecampioana Italiei, AC Milan, l-a blocat pe fundaşul echipei Steaua Bucureşti Vlad Chiricheş. Vlad Chiricheş, în varstă de 22 de ani, a fost achiziţionat de Steaua la începutul anului de la formaţia Pandurii Targu Jiu. Internaţionalul roman este cotat la 4-5 cinci milioane de euro. Această informaţie a apărut în momentul în care în Italia se zvoneşte tot mai mult că fundaşul brazilian al formaţiei milaneze, Thiago Silva, ar urma să plece la echipa franceză Paris Saint-Germain. Trecerea lui Silva la PSG a fost confirmată chiar de patronul Milanului, Silvio Berlusconi, care a afirmat că parizienii i-ar fi oferit 46 de milioane de euro pentru brazilian.


Sabău, 99% la Rapid


Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a declarat că în proporţie de 99 la sută este noul antrenor principal al echipei Rapid, urmand ca astăzi să semneze contractul cu gruparea giuleşteană. "99 la sută sunt antrenorul Rapidului. Ne-am înţeles, mai trebuie doar să semnăm contractul. Deocamdată nici nu ştiu care dintre jucători au rămas, era vorba că anumiţi jucători vor pleca. Faptul că am revenit la Rapid mă bucură" a spus Sabău. În varstă de 44 de ani, Ioan Ovidiu Sabău va prelua postul de antrenor principal al formaţiei giuleştene lăsat liber de Răzvan Lucescu, tehnician care a semnat un contract cu echipa Al Jaish din Qatar.

Ştiri externe


Puşcărie grea pentru fostul şef al fotbalului din China
Fostul preşedinte al Federaţiei Chineze de Fotbal (CFA), Nan Yong, a fost condamnat la zece ani şi şase luni de închisoare pentru corupţie şi implicare în afaceri cu meciuri trucate. Nan Yong a compărut în faţa tribunalului în luna aprilie în cadrul unui proces în care sunt implicaţi zeci de arbitri, responsabili de cluburi şi antrenori, toţi acuzaţi în scandalul de corupţie cu implicarea mafiei pariurilor. Agenţia China Nouă a anunţat că patru jucători din echipa naţională au fost condamnaţi la închisoare de un alt tribunal, ei primind pedepse de pană la şase ani pentru trucare de meciuri. Aceeaşi sursă scrie că Nan Yong ar fi primit 186.000 de euro pentru participarea sa la aranjarea meciurilor. Predecesorul lui Nan Yong la şefia federaţiei, Xie Yalong, este şi el implicat în această afacere şi urmează să-şi afle sentinţa în zilele următoare.


Tito Vilanova, doi ani la FC Barcelona


Tehnicianul Tito Vilanova, anunţat ca succesorul lui Josep Guardiola la carma echipei FC Barcelona, a ajuns la un acord cu gruparea catalană pentru a semna un contract pe două sezoane şi va fi prezentat oficial vineri. Tito Vilanova va fi antrenorul Barcelonei în următoarele două sezoane", a scris Mundo Deportivo, în timp ce Marca a anunţat că noul tehnician al catalanilor va avea un salariu anual de aproximativ şapte milioane de euro. Vilanova, în varstă de 42 de ani, a devenit secundul lui Guardiola în 2007, la formaţia a doua a clubului din Barcelona, pentru ca un an mai tarziu să fie promovat împreună cu antrenorul principal la prima echipă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.