Sport

Performanţele gimnastelor nu o lasă indiferentă pe Sorina Plăcintă

Dan Chiriac
18 mai 2012 1151 vizualizări
Fostul ministru postează periodic pe blogul său comentarii despre sportul din Romania

Senatorul Sorina Plăcintă, fostul ministru al sportului, a postat cateva impresii despre recentele rezultate obţinute de gimnastica romanească la campionatul european. Aceasta remarcă rezultatele deosebite obţinute de sportivele romance sub bagheta lui Octavian Bellu şi a Marianei Bittang. “E greu să descriu în cuvinte cată bucurie am trăit privind Europenele de gimnastică. I-am lăsat pe cei mai iuţi în laude să-şi exprime recunostinţă şi m-am gandit că acum ar fi momentul potrivit să le mulţumesc şi eu atat fetelor noastre, indiferent de rezultatul obţinut, cat mai ales antrenorilor lor. S-a dovedit încă o dată că omul sfinţeşte locul şi că avem o şcoala de elită. I-am scris deja Marianei Bitang felicitările atat de meritate, în spatele cărora, eu ştiu, stau ore şi ore şi ore de muncă. În ceea ce le priveşte pe sportive, mă bucur că au avut încredere în ele, că au ştiut să lupte pentru şansa lor şi că nu şi-au dezamăgit antrenorii. E foarte important ca cel pe care îl pregăteşti să confirme, să-şi dorească să pună în valoare munca atîtor oameni care au trudit pentru performanţă. Am făcut prea puţin pentru aceste fete. Mai mult, uneori am aruncat în spatele lor eşecurile noastre proprii, felul acela păgubos romanesc de a arunca cu noroi în cel care n-a atins la un moment dat aşteptările noastre, deşi noi am ratat demult ceea ce ne-am propus. E mai uşor să critici eşecul altora decat să remediezi propriile neputinţe. Dar, Slavă Domnului, de asta există competiţii şi sport, pentru a ne demonstra că performanţa se face trecand peste toate acestea, cu talent, abnegaţie şi puterea de a nu abandona. Şi cu mentori buni”, scrie Sorina Plăcintă, care a fost pentru opt luni ministrul Tineretului şi Sportului în cabinetul Boc. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.