Sport

Arbitri străini la finala Cupei

Ziarul de Vrancea
14 mai 2012 512 vizualizări
Comitetul Executiv al Federaţiei Romane de Fotbal a aprobat, ieri, cererea celor două finaliste ale Cupei Romaniei - Timişoreana, Dinamo Bucureşti şi Rapid Bucureşti, ca întalnirea să fie condusă de o brigadă de arbitri din străinătate.

De asemenea, la solicitarea clubului Universitatea Cluj, rejucarea partidei cu CFR Cluj va fi arbitrată de o brigadă din străinătate. Meciul dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj, din cadrul etapei XXXI-a a Ligii I, a fost întrerupt, săptămana trecută, în minutul 27 de arbitrul Alexandru Tudor după izbucnirea unui conflict general între jucătorii celor două echipe. În momentul întreruperii jocului, CFR Cluj conducea cu scorul de 1-0 prin golul marcat din penalti de Ricardo Cadú
Cu Finlanda, la Cluj în Cupa Davis
Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Romaniei, Ciprian Porumb, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că întalnirea cu Finlanda, din primul tur al barajului Grupei I a Zonei euro-africane, va avea loc în Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj-Napoca, pe suprafaţă rapidă. Echipa de Cupa Davis a Romaniei va întalni Finlanda, în perioada 14-16 septembrie, în primul tur al barajului Grupei I a Zonei euro-africane, după ce tricolorii au pierdut, scor 0-5, meciul cu Olanda. Dacă Romania va caştiga întalnirea cu Finlanda va rămane în Grupa I a Zonei euro-africane, în caz contrar va mai disputa o partidă cu Danemarca (19-21 octombrie), învinsa din acest meci urmand să retrogradeze în Grupa a II-a.
Încă un transfer la Oltchim
Portarul echipei spaniole Itxako, Silvia Navarro, va juca la campioana Romaniei la handbal feminin, Oltchim Ramnicu Valcea, din sezonul viitor, potrivit anunţului de ieri al formaţiei valcene. Silvia Navarro a semnat un contract valabil pe un an şi se va reîntalni la Oltchim cu Alexandrina Barbosa, alături de care a jucat la Itxako. Oficialii formaţiei valcene au spus că transferul anterior al Alexandrinei Barbosa a cantărit în decizia portarului Navarro, fapt confirmat şi de iberică. "Dorinţa clubului valcean de a mă transfera la Oltchim m-a surprins doar pe jumătate, deoarece nu a făcut altceva decat să îmi reconfirme faptul că sunt pregătita să joc la un nivel înalt. Este ceea ce îmi doresc în acest moment. Au fost şi alte cluburi care mi-au solicitat serviciile, dar cred că prietenia mea cu Sandy Barbosa a contat enorm ca eu să decid în favoarea chimistelor. Am decis să jucăm în Liga Campionilor, să facem totul, pentru ca împreună cu restul fetelor, să caştigăm preţiosul trofeu", a delarat noua jucătoare a Oltchimului, după semnarea contractului. Silvia Navarro este şi portarul titular al naţionalei Spaniei, care a cucerit anul trecut medalia de bronz la Campionatul Mondial.
Am pierdut un loc
Handbalul masculin romanesc va pierde un loc în cupele europene după ce forul european de profil a decis unificarea Cupei EHF cu Cupa Cupelor, noua competiţie numindu-se Cupa Europeană. Romania a avut în ultimii ani cinci reprentante în cupele europene, chiar şi şase, datorită cuceririi trofeului Challenge Cup de către UCM Reşiţa. Din sezonul 2012-2013, handbalul masculin romanesc va avea doar patru reprezentante, după ce EHF a decis să unifice Cupa EHF cu Cupa Cupelor, noua competiţie numindu-se Cupa Europeană (CE), potrivit preşedintelui FRH, Cristian Gaţu. Pană în acest moment, se cunosc reprezentanta Romaniei în Liga Campionilor, HCM Constanţa, deţinătoarea titlului, şi o echipă din noua Cupă Europeană, Ştiinţa Bacău. Celelalte două echipe, una în noua Cupă Europeană şi una în Challenge Cup, vor fi cunoscute după disputarea Cupei Romaniei, din 22-24 mai (la Baia Mare). La feminin, măsura unificării celor două cupe nu se va aplica din sezonul viitor, astfel că Romania va avea tot cinci reprezentante în cupele europene.

Buducnost a caştigat Liga Campionilor
Echipa de handbal feminin Buducnost Podgorica (Muntenegru) a caştigat duminică, pe teren propriu, finala Ligii Campionilor, în care a învin echipa Györ ETO (Ungaria).  În tur, Györ a caştigat pe teren propriu, cu 29-27 (13-12), dar în returul din Muntenegru nu a putut face faţă “iureşului” din tribune şi ambiţiei adversarei din finalul confruntării. Buducnost a caştigat cu 27-25 (13-12) şi, deşi scorul general a fost 44-44, formaţia muntenegreană devine noua campioană a Europei, la prima finală jucată în competiţie, datorită golurilor mai multe marcate în tur. Principalele marcatoare ale partidei de duminică au fost Katarina Bulatovic, pentru Buducnost, respectiv Anita Görbicz, pentru Györ, ambele cu cate 9 goluri. În semifinale, Györ ETO a eliminat campioana Romaniei, Oltchim Ramnicu Valcea, în timp ce Buducnost Podgorica a trecut de norvegienele de la Larvik HK, caştigătoarele competiţiei în sezonul trecut.
În Grecia, baschetul nu e în criză
Formaţia Olympiakos Pireu a caştigat, duminică, la Istanbul, Euroliga masculină de baschet, după ce a învins, scor 62-61, echipa ŢSKA Moscova. Olympiakos a caştigat al doilea titlu după cel din 1997, succesul echipei elene fiind o enormă surpriză în contextul dificultăţilor financiare din Grecia.  Olympiakos succede în clasament rivalei Panathinaikos Atena, care a fost învinsă, vineri, în semifinale de ŢSKA şi a ocupat locul patru, duminică, după o nouă înfrangere, scor 69-74 cu Barcelona
Ruud van Nistelrooy se retrage
Atacantul olandez al echipei Malaga, Ruud van Nistelrooy, şi-a anunţat, luni, retragerea din activitatea de fotbalist la varsta de 35 de ani, deşi formaţia sa va participa în sezonul viitor al Ligii Campionilor. "Meciul cu Sporting Gijon a fost ultimul din cariera de jucător profesionist. A venit momentul retragerii din fotbal, deoarece am ajuns la limită în ceea ce priveşte condiţia fizică. Această retragere nu putea veni într-un moment mai bun pentru mine, în euforia ce a cuprins Malaga", a declarat Van Nistelrooy, care a evoluat în cariera sa la formaţiile Den Bosch, SC Heerenveen, PSV Eindhoven, Manchester United, Real Madrid, Hamburger SV şi Malaga. El a jucat 70 de meciuri în naţionala Olandei şi a marcat 35 de goluri.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.