Sport

Jocul de-a capra şi varza

Ziarul de Vrancea
11 mai 2012 338 vizualizări
Meciul “U” Cluj - CFR Cluj se va juca din nou, din primul minut, la o dată care se va stabili ulterior * Jucătorii Bornescu şi Cadú au fost suspendaţi pe cate două etape

Comisia de Disciplină a decis, ieri, ca meciul Universitatea Cluj - CFR Cluj, întrerupt marţi, în minutul 27, să se rejoace începand din minutul 1, la o dată ce urmează să fie stabilită ulterior: "În ceea ce priveşte meciul Universitatea Cluj - CFR Cluj s-a luat următoarea decizie: în baza legii 7 din legile jocului, coroborată cu articolul 123 din Regulamentul Disciplinar se decide rejucarea din minutul 1 a partidei Universitatea Cluj - CFR Cluj, întreruptă la data de 8 mai 2012, în minutul 24, la o dată care va fi decisă de departamentul de competiţii al LPF. Se sancţionează jucătorul Ricardo Cadú cu suspendare de două etape şi penalitate sportivă de 7.000 de lei. Se sancţionează jucătorul Bornescu Mircea pentru două etape şi penalitate de 7.000 de lei. Se sancţionează masorul Ciucă Liviu cu 12 luni de suspendare şi penalitate sportivă de 10.000 de lei. Hotărarea poate fi atacată la Comisia de Recurs în termen regulamentar (n.r. - cinci zile de la comunicare)", a declarat preşedintele Comisiei de Disciplină, Valentin Epure.
Comisia de Disciplină a LPF a început să judece acest caz ieri, la ora 13.00, la sediul ligii fiind prezenţi Iuliu Mureşan, Felix Grigore, Mircea Bornescu şi Alexandru Tudor.  Comisia de Disciplină i-a mai citat pe observatorul LPF Gheorghe Nedelescu şi pe supervizorul Alexandru Boc, iar aceştia şi-au exprimat poziţiile în acest caz prin videoconferinţă, fiind delegaţi la meciuri din etapa a XXXII-a a Ligii I.
Meciul dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj, din cadrul etapei XXXI-a a Ligii I, a fost întrerupt, marţi, în minutul 27 de arbitrul Alexandru Tudor după izbucnirea unui conflict general între jucătorii celor două echipe. În momentul întreruperii jocului, CFR Cluj conducea cu scorul de 1-0 prin golul marcat din penalti de Ricardo Cadú. Imediat după marcarea golului, căpitanul oaspeţilor, Cadú, s-a bucurat în faţa fanilor echipei Universitatea Cluj, aflaţi în peluza din spatele porţii lui Mircea Bornescu. Acesta din urmă a fugit după Cadú şi l-a izbit violent. Cei doi au fost cu greu stăpaniţi de ceilalţi coechipieri. Arbitrul Alexandru Tudor a decis eliminarea lui Cadú şi Bornescu, Însă conflictul a continuat în drumul spre vestiare, portughezul fiind lovit în abdomen de un steward şi în cap de către masorul Liviu Ciucă. În cele din urmă, Alexandru Tudor ca meciul să nu se reia. După aceste incidente, masorul Liviu Ciucă a fost dat afară de la Universitatea Cluj. Un suporter al Universităţii Cluj, Tripon Gabriel, a fost identificat, miercuri, ca fiind a doua persoană care l-a lovit pe fundaşul Ricardo Cadú, pe tunelul de la vestiare al Cluj Arena, în timpul indientelor de la derbiul local.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.