Sport

Maraton în 16 zile

Ziarul de Vrancea
10 mai 2012 240 vizualizări
O englezoaică a reuşit să parcurgă distanţa clasică, deşi avea picioarele paralizate, cu ajutorul unui dispozitiv bionic

O britanică în varstă de 32 de ani, paralizată, a reuşit pentru prima dată să încheie maratonul de la Londra, la 16 zile de la începerea cursei, cu ajutorul "picioarelor bionice", un dispozitiv ce i-a permis să parcurgă distanţa de 42,2 kilometri în ciuda handicapului. Claire Lomas a trecut, cu ochii în lacrimi, linia de sosire, susţinută de carje. Sute de persoane au întampinat-o la sosire şi soldaţi din cavaleria regală au prezentat onorul pe Mall, celebrul bulevard din centrul Londrei, ce duce la palatul Buckingham Palace. "Cand mă antrenam erau zile în care mă întrebam dacă voi reuşi. Însă cand am început, am luat fiecare zi cum a venit şi cu fiecare pas mă apropiam de obiectiv", a declarat Claire Lomas, fostă chiropracticiană cu membrele inferioare paralizate ca urmare a unui accident la călărie, suferit în 2007. Tanăra femeie, care în prezent este designer de bijuterii, a mers în fiecare zi aproximativ trei kilometri, susţinută de soţul său, de fiica sa de 13 luni şi de părinţi. Din cand în cand alături de ea au mers şi personalităţi, pentru a o încuraja.
Dispozitivul care este fixat pe picioarele ei a fost conceput de israelianul Amit Goffer şi costă 53.000 de euro. Cu acest aparat, persoanele paralizate pot să se ridice, să meargă şi chiar să urce scările cu ajutorul unor senzori de mişcare şi a unui sistem computerizat. Datorită participării la maraton, Claire a strans peste 107.000 de euro pentru o asociaţie care finanţează cercetările privind combaterea paraliziei. Claire Lomas nu va figura în palmaresul cursei şi nu va primi o medalie pentru participare, deoarece maratonul trebuie terminat în decurs de o zi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.