Sport

Epicentrul se mută la Cluj

Ziarul de Vrancea
7 mai 2012 568 vizualizări
* derbiul “U”- CFR are loc în această seară, de la ora 21:30, pe “Cluj - Arena” în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I la fotbal, fiind precedat de partida Voinţa Sibiu -Dinamo

Etapa intermediară care începe astăzi în Liga I are o desfăşurare ciudată, deoarece grosul meciurilor se dispută în ultima zi, joi. Astăzi se joacă doar două partide, întrucat de-abia s-a încheiat runda precedentă aseară, iar maine, tot atatea, programul fiind rărit din cauza finlei Ligii Europa, care se dispută seara, pe Arena Naţională. Şi totuşi, etapa începe tare, cu două meciuri ardente. Mai întai, la Sibiu, Voinţa – Dinamo şi apoi, derbiul clujean între “U” şi CFR. Primul meci nu este chiar atat de uşor cum se crede. Sibienii mai au cateva şanse subţiri de a evita retrogradarea (chiar dacă după Dinamo, urmează CFR pe Gruia!). Ei poate mizează pe degringolada din Şoseaua Ştefan cel Mare după înfrangerea de sambătă, însă nu se poate considera că din degringolada asta Dinamo chiar pierde toate meciurile pană la final. O fi pierdut “cainii” titlul, dar mai este un loc de preliminariile Ligii Campionilor, mai sunt şi locuri în Liga Europa şi cotele din drepturile de televizare şi multe altele. Şi mai sunt şi suporterii ăia necăjiţi pe care conducătorii îi doresc în număr mare la stadion. Iată de ce partida de pe Cibin este unul dintre derbiurile acestei runde.


Urmează “U” Cluj – CFR Cluj, un derby local în care nu există cale de împăcare. S-o lase “şepcile roşii” mai moale, ca să ajungă titlul la Cluj? Aiurea! “Studenţii” au băgat mortul în casa dinamoviştilor, cu Boştină şi “prinţul” Cristea în teren, plus Claudiu Niculescu pe bancă, o să le fie milă oare de CFR. Mai mult, dacă în partida cu Dinamo, clujenii au înscris două goluri din zvacniri, fără să se ostenească prea mult. Însă în meciul cu rivala de moarte vor juca la maximum de capacitate, altfel nu i-ar ierta suporterii. Cat despre CFR, credem că va avea mari probleme pe “Cluj Arena”, fiindcă jocul lor nu străluceşte. Multă lume şi-ar freca mainile de bucurie dacă va caştiga “U”. Sunt speranţe şi la Vaslui (echipa lui Porumboiu are o deplasare infernală la Targu Jiu) şi în Giuleşti (nici Rapidul nu va fi aşteptată cu flori la Mediaş), şi în Ghencea, Steaua fiind singura echipă din zona fruntaşă care joacă acasă, însă se confruntă cu o excelentă echipă de contraatac, Ceahlăul. Să mai amintim că în această rundă mai există un derby, cel al subsolului, meciul de la Targu Mureş, între gazde şi Petrolul. Echipa “maghrebienilor” este în mare formă, dar mureşenii au un punct avans şi avantajul moral al victoriei din tur, de pe stadionul “Ilie Oană”. Şi poate că în această etapă se va salva, matematic, de la retrogradare, şi FC Braşov, fiindcă la Mioveni e mină de puncte...
Rezultate înregistrate duminică seara, în etapa a XXX-a: Oţelul Galaţi - Pandurii Targu Jiu 2-1 (2-1). Didi (’41, ’44) / Maxim (’12);  Petrolul – Astra Ploieşti 3-1 (1-1). Hamza (’38, ’58), Osiako (’78) / Fatai (’27);  Rapid – FCM Targu Mureş 1-1 (0-0). Pancu (’82) / Ljubojevic (‘90^4). Aseară s-au disputat ultimele două partide ale etapei, Concordia Chiajna – Steaua şi FC Vaslui – Gaz Metan Mediaş .

Programul etapei a XXXI-a (6-8 mai)


Ziua    Ora    Meci    Rezultat tur    TV


Marţi    18:00    Sibiu – Dinamo    0-1    DigiSport 1
Marţi    21:30    “U” Cluj – CFR    1-3    DigiSport 1
Miercuri    16:00    Mioveni – Braşov    0-4    DigiSport 1
Miercuri    18:00    Sportul – Oţelul    0-1    DigiSport 1
Joi    17:00    Astra – Concordia    1-0    DigiSport 1
Joi    19:00    Mureş - Petrolul    1-0    DigiSport 1
Joi    20:00    Pandurii – Vaslui    2-3    GSP TV
Joi    21:30    Mediaş - Rapid    3-5    DolceSport 1
Joi    21:30    Steaua – Ceahlăul    0-1    DigiSport 1


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.