Sport

Cîinii s-au lins pe bot

Ziarul de Vrancea
6 mai 2012 501 vizualizări
După un meci nespectaculos, CFR Cluj a învins pe stadionul “Dinamo” şi rămîne principala favorită la titlu * Pantelis Kapetanos a adus victoria ardelenilor, în stil caracteristic

FC Braşov Voinţa Sibiu 3-0 (2-0). Iljoski (’12, ’20), Machado (‘90^2). După înfrîngerea de pe teren propriu în faţa Ceahlăului, Voinţa Sibiu a început partida de la Braşov ca o echipă resemnată cu perspectiva matineelor, replica sa fiind neobişnuit de palidă pentru dîrzenia de care a dat dovadă pe parcursul campionatului. FC Braşov a dominat prima parte cu o partitură în care concert-maistru a fost Blaze Iljoski, insistent în careu din primele minute. În vestiarul sibienilor, antrenorul Alexandru Pelici a sunat “deşteptarea” şi Voinţa a expediat primul şut pe poartă în min. 57, nou-intratul Cigan ţintind bara de la 35 de metri. Zece minute mai tîrziu, Bunea dă cu capul pe lîngă poartă la centrarea lui Lukanovic. Şi cum chiar şi ocaziile puţine se răzbună, în ultimele secunde, Machado a stabilit scorul de forfait.
* “U” Cluj – Sportul Studenţesc 1-1 (0-0). Morar (’59) / Ghinga (’88). Partida a început cu o întîrziere de zece minute, oficialii clujeni contestînd dreptul de joc al fundaşului Sorin Ciobanu, adus de bucureşteni de la Chimia Brazi, satelitul echipei Petrolul. În cele din urmă, meciul a început (cu Ciobanu titular), dar cei de la Sportul au acuzat echipa ardeleană că “face jocurile Petrolului”. Între o echipă plictisită, doar cu gîndul la derbiul cu CFR, şi alta resemnată, spectacolul a lipsit multă vreme, meciul fiind dezmorţit de magnifica execuţie a puştiului Vlad Morar, care a ţintit vinclul de la 30 m, lateral stînga. Oaspeţii au căutat egalarea, reuşită de Ghinga, cu capul, din centrarea lui Lazăr. O remiză ca o frecţie la picior pentru studenţii din Regie.
* Dinamo – CFR Cluj 0-1 (0-0). Kapetanos (’90). O victorie care creşte simţitor şansele clujenilor la titlu, dar, în acelaşi timp, scoate echipa dinamovistă din luptă. Prudenţa a fost cuvîntul de ordine în ambele tabere, deşi în prima repriză oaspeţii au fost mai insistenţi, iar gazdele, mai preocupate de închiderea culoarelor. Tactica lui Bonetti, indusă de gravele indisponibilităţi din apărare, ar fi putut avea succes, dacă nu ar fi intervenit numeroase gafe individuale şi lipsa soluţiilor de contraatac. Italianul l-a scos pe Dănciulescu la pauză, Dinamo a devenit ceva mai periculoasă în atac, numai că schimbările făcute nu au fost inspirate şi, la capitolul ocazii, tot clujenii au punctat. Rezerva lui Bălgrădean, Naumovski, a intervenit temerar în faţa lui Kapetanos şi Sougou (’86), dar n-a mai putut face nimic în min. 90, cînd după un carambolaj petrecut după un corner executat de Bastos, mingea s-a lipit de capul grecului, introdus în min. 60. Nici Andone, antrenorul CFR, n-a fost prea inspirat în formula de start (cu Ronny în faţă şi Vranjes pe bandă), dar s-a scos cu schimbările, Mureşan, Bastos şi mai ales Kapetanos avînd un aport decisiv la victorie.
* Ceahlăul Piatra Neamţ – CS Mioveni 2-0 (1-0). Achim (’32), Cazan (’57). Într-un meci “de vacanţă”, nemţenii s-au impus fără probleme. Echipa din Mioveni nu a legat prea multe ocazii, dar s-a remarcat prin şuturi de la distanţă, două nimerind barele (Voiculeţ şi Neaga). Golurile gazdelor au venit din faze fixe.
Aseară s-au mai disputat meciurile: Oţelul Galaţi – Pandurii Tîrgu Jiu, Petrolul – Astra Ploieşti şi Rapid – FCM Tîrgu Mureş. Astăzi se dispută ultimele două meciuri ale rundei: Concordia Chiajna – Steaua (ora 19:00, DolceSport) şi FC Vaslui – Gaz Metan Mediaş (21:30, DigiSport).
Etapa viitoare (8-10 mai): Voinţa Sibiu – Dinamo, “U” Cluj – CFR Cluj (marţi), CS Mioveni – FC Braşov, Sportul Studenţesc – Oţelul Galaţi (miercuri); Astra Ploieşti – Concordia Chiajna, FCM Tîrgu Mureş - Petrolul, Pandurii Tîrgu Jiu –FC Vaslui, Gaz Mediaş - Rapid, Steaua – Ceahlăul (joi).

Clasament
1. CFR    30    18    7    5     52:27    61 (^16)
2. Rapid    29    16    7    6     46:24    55 (^13)
3. Vaslui    29    17    4    8     48:27    55 (^13)
4. Dinamo    30    15    8    7     47:28    53 (^8)
5. Steaua    29    15    8    6     38:22    53 (^8)
6. “U” Cluj    30    10    14    6     41:30    44 (-1)
7. Pandurii    29    11    10    8     41-31    43 (-2)
8. Oţelul    29    12    7    10     27:25    43 (^1)
9. Ceahlăul    30    10    9    11     30:39 39 (-6)
10. Astra    29    10    8    11     32:30    38 (-7)
11. Mediaş    29    10    7    12     36:42    37 (-8)
12. Braşov    30    10    6    14     31:30    36 (-6)
13. Chiajna    29    10    6    13     33:47    36 (-6)
14. Mureş    29    7    10    12     26-35    31 (-14)
15. Petrolul    29    7    9    13     33:39    30 (-12)
16. Sibiu    30    7    8    15     20:38    29 (-16)
17. Sportul    30    5    12    13     30:50    27 (-18)
18. Mioveni    30    2    6    22     18:64    12 (-33)







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.