Sport

Şi mai bune, şi mai rele

Ziarul de Vrancea
10 apr 2012 745 vizualizări
Monica Niculescu a trecut de primul tur la Copenhaga, Alexandra Cadanţu a fost eliminată la Barcelona

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, cap de serie numărul 4 şi locul 29 WTA, s-a calificat, în turul doi al turneului de la Copenhaga (220 mii dolari), învingînd-o cu 6-2, 6-2, pe rusoaica Valeria Savinik (99 WTA). Niculescu a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră şi opt minute, pe Valeria Savinik (Rusia), poziţia 99 în ierarhia mondială. În turul doi, Monica Niculescu o va întîlni pe învingătoarea partidei dintre Bojana Jovanovski (Serbia, 106 WTA) şi Stefanie Vögele (Elveţia, 121), care va avea loc astăzi.
* La turneul de la Barcelona, de aceeaşi valoare, Alexandra Cadanţu (81 WTA) a cedat în primul tur cu 3-6, 6-7 în faţa ucrainencei Iulia Beigelzimer, venită din calificări (204 WTA),  după un meci care a durat două ore şi 20 de minute. Iniţial, Alexandra a fost programată să joace cu britanica Elena Baltacha, însă aceasta s-a accidentat. Astăzi, la Barcelona, Sorana Cîrstea şi Simona Halep vor juca în turul II. Sorana o va întîlni pe slovena Polona Hercog, iar Simona se va confrunta cu jucătoarea italiană Roberta Vinci, care a dispus în primul tur cu 1-6, 6-1, 6-1 de Mathilde Johansson (Suedia).
* Victor Hănescu s-a calificat în turul secund al turneului de la Casablanca (400 mii euro), prin abandonul tunisianului Malek Jaziri, la scorul de 6-2, 3-0 pentru roman. Victor va juca în turul secund cu favoritul numărul 7, spaniolul Albert Ramos (52 ATP), care a trecut cu 6-2, 6-3 de compatriotul său, Pere Riba. La dublu, cuplul Marius Copil / Gabriel Moraru s-a calificat în sferturi după victoria cu 6-2, 6-2 cu perechea spaniolă Oscar Burrieza / Carlos Gomez. Următorii adversari ai perechii romane vor fi primii favoriţi, italienii Alessandro Motti / Simone Vagnozzi. Tot în primul tur de dublu perechea Victor Crivoi   /Dusan Lojda (Romania/Cehia) a fost întrecută, cu scorul de 2-6, 4-6  de cuplul slovac Pavol Cervenak/Martin Klizan.
* În turneul de 442.500 $ de la Houston, Cătălin Gîrd (523 ATP) a fost eliminat în ultimul tur de calificări de brazilianul Ricardo Mello (130), după ce anterior reuşise surpriza de a-l scoate din circuit pe rusul Teimuraz Gabaşvili.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.