Sport

Desprindere pe final

Ziarul de Vrancea
4 apr 2012 494 vizualizări
Echipa de polo a Romaniei a învins Macedonia cu 9-6 şi este aproape calificată în sferturile turneului preolimpic de la Edmonton

Marţi noapte, echipa de polo a Romaniei a cîştigat o nouă partidă în cadrul grupei A a turneului preolimpic de la Edmonton. Tricolorii antrenaţi de Istvan Kovacs au învins cu 9-6 (1-2, 2-1, 4-2, 2-1) echipa Macedoniei şi este, practic, calificată în sferturile de finală ale competiţiei, dacă ne gîndim că următoarea partidă, cu Olanda, este destul de uşoară pentru tricolori. Eforturile făcute în partidele cu Germania şi Grecia şi-au pus amprenta pe evoluţia poloiştilor noştri în prima parte a meciului, ei fiind conduşi cu 0-2 şi 1-3 de către o echipă care a fost “desfiinţată de Grecia cu 2-12. Buşilă a înscris primul gol al tricolorilor, iar la 1-3 Ghiban şi Negrean au adus egalarea la a doua pauză. Ex-iugoslavii nu s-au lăsat nici în sfertul trei şi au mai condus de două ori, însă Cosmin Radu a egalat de fiecare dată, iar Kadar a adus în min. 20 pentru prima dată echipa Romaniei în avantaj. De la 6-5, poloiştii tricolori şi-au arătat valoarea, înscriind de trei ori consecutiv prin Ghiban, Iosep şi Negrean, scorul final fiind 9-6.  Reamintim că în primele două meciuri de la Edmonton, echipa antrenată de Kovacs Istvan a fost învinsă la limită de Germania, cu 9-10, şi a depăşit Grecia, cu 10-9.
Ieri, în grupa A, Germania a învins Olanda cu 11-6, iar Muntenegru, principala favorită, s-a impus, foarte greu, cu 8-7 în faţa Greciei. După trei runde clasamentul grupei arată astfel: 1. Muntenegru – 6 p; 2. Germania – 4 p; 3. Romania – 4 p; 4. Grecia – 2 p; 5. Macedonia – 2 p; 6. Olanda – 0 p. Echipa Romaniei a întîlnit, azi-noapte Olanda, iar mîine va susţine ultimul joc, contra Muntenegru.
Rezultate din grupa B: Brazilia – Argentina 16-7; Canada – Turcia 14-5. Spania a stat. Clasament: 1. Canada – 4 p; 2. Spania – 4 p; 3. Brazilia – 2 p; 4. Turcia – 1 p; 5. Argentina – 1 p. Venezuela s-a retras. Primele patru echipe din fiecare grupă se califică în sferturi, care se dispută cruciş (1-4, 2-3, 3-2, 4-1) învingătoarele acestor partide calificîndu-se la Jocurile Olimpice de la Londra. Turneul continuă şi după sferturi, cu semifinale şi finale.
Romania ocupă locul 2 în grupă, după trei partide, cu 4 puncte, fiind devansată de Muntenegru (6) şi urmată de Germania (4), Grecia (2), Macedonia (2) şi Olanda (0).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.