Sport

Zlatan sau Leo?

Ziarul de Vrancea
27 mar 2012 554 vizualizări
Astăzi, de la ora 21:45, se dispută meciul AC Milan - FC Barcelona, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, transmis de TVR 1

Derbiul fazei sferturilor din Liga Campionilor este, indiscutabil, Milan – Barcelona şi există o sumedenie de argumente pentru această alegere. Cel mai recent este reprezentat de partidele disputate chiar în acest an, în grupa H. Prima, jucată pe “Nou Camp” s-a încheiat nedecis (2-2), după ce suporterii catalani şi-au văzut echipa favorită condusă din startul partidei, după golul lui Pato. Pedro Rodriguez (’36) şi David Villa (’50) au adus lucrurile la normalul dorit de “socios” însă în timpul adiţional, Thiago Silva a egalat. Pe “San Siro”, Barcelona a condus de două ori, prin autogolul lui van Bommel (’14) şi reuşita din penalty semnată de Messi (’31), băieţii rosso-neri egalînd de fiecare dată prin Ibrahimovic (’20) şi Boateng (’54). Deşi au jucat încă din prima repriză cu un om în minus (Aquilani fiind eliminat), Milan a dat “extratereştrilor” o replică pe măsură, dar Barça a cîştigat cu 3-2, lovitura decisivă fiind dată de Xavi (’63). Nouă goluri în două meciuri, este ca o carte de vizită, alăturată unei invitaţii la acest festin. Situaţia diferă esenţial, întrucît este vorba de o confruntare eliminatorie şi lucrurile se schimbă, în special din partea elevilor lui Massimiliano Allegri, care trebuie să abordeze cu prudenţă confruntarea de pe teren propriu cu cea mai “en vogue” echipă a momentului. De la Milan va lipsi, chiar în ambele manşe, brazilianul Thiago Silva, accidentat şi Alessandro Nesta, care – deşi refăcut după accidentul din februarie – va rămîne pe bancă. Absenţele catalanilor sînt Adriano şi, evident, fundaşul Abidal, care va trebui să suporte un nou transplant de ficat. Însă duelul dintre Zlatan Ibrahimovic şi Lionel Messi este capul de afiş al întîlnirii.
În celălalt meci al zilei se întîlnesc, pe “Stade Velodrôme”, Olympique Marseille şi Bayern München, formaţia germană fiind net favorită. O surpriză pentru noi în echipa marseilleză este prezenţa în poartă a ex-rapidistului Elinton Andrade, care a fost preferat lui Gennaro Bracigliano, portarul titular, Steve Mandanda fiind suspendat. Cauza o constituie prestaţia mizerabilă a lui Bracigliano la meciul în care OM a fost eliminată din Cupa Franţei, de către echipa de ligă terţă, Quévilly. În lotul pregătit de Jupp Heynckes a fost cooptat şi mijlocaşul Bastian Schweinsteiger, deşi are probleme la gleznă, dar este greu de crezut că va juca titular. Ambele partide vor începe la ora 21:45.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.