Sport

Trei puncte mari în lupta pentru evitarea retrogradării

Dan Chiriac
18 mar 2012 687 vizualizări
“Am meritat victoria, am ratat patru-cinci ocazii de gol”, spune antrenorul Adrian Toma, după succesul cu Politehnica Galaţi

CSM Focşani a obţinut vineri o victorie mare în lupta pentru evitarea retrogradării. Trei puncte de aur care au urcat formaţia focşăneană pe locul 11, o poziţie care asigură rămînerea în liga a treia. Mai mult, focşănenii pot ajunge chiar pe poziţia a noua dacă înving vineri la Buzău, pe ABC Stoicescu. “Este o victorie meritată, pe care nimeni nu o poate pune la îndoială. Am avut încă patru-cinci ocazii de a marca, dar le-am irosit din păcate. Este drept că şi oaspeţii au avut cîteva ocazii, dar per-total cred că am cîştigat pe merit. Punctele sînt cele mai importante, mai ales că nu am avut pe teren patru jucători suspendaţi. A fost foarte greu să alcătuiesc o echipă fără aceştia, dar pînă la urmă ne-am descurcat. Sper să reuşim să facem un meci la fel de bun şi la Buzău şi să obţinem un rezultat favorabil. Chiar şi un rezultat de egalitate ar fi foarte bun pentru noi. Trei dintre jucătorii suspendaţi vor intra pe teren, singurul absent fiind Crăciun”, ne-a spus Adrian Toma. Victoria echipei focşănene a venit după golul marcat de Milea în minutul 4. Acesta a prins un şut spre colţul lung, de la 20 de metri lateral şi l-a învins pe portarul Olaru. CSM i-a avut în teren pe Borş - Ciornei, Ştefan, V.Negoiţă, Stanciu – Dumitriu (64 Şonţu), Bucătaru, Suvac, Săpunaru – Milea (89 Mîndrescu), Tîrcă (78 D. Negoiţă). Gălăţenii au replicat cu: Olaru – Vrînceanu, Dima, Racoviţă, Munteanu – Serian, Velicu (57 Lupu), State (70 Agbleta), Drăgan – Ginghină, Hristian. FC Panciu a stat în etapa de vineri, dar a disputat un amical cu Şoimii Mirceşti. Păncenii s-au impus cu 5-0. Golurile au fost marcate de Tudor, Predoiu, Radu penalty, Predoiu, Corbea. FC Panciu a jucat cu: Lazăr – Voinea, Gurguiatu, Ov. Radu, Mihai – Tudor, Stan, Bîra, Stoian – Predoiu, Radu. Vineri, păncenii joacă acasă cu Ceahlăul 2 Piatra Neamţ. (Dan CHIRIAC)
Rezultatele etapei:
Rapid Suceava – ABC Stoicescu 6-1
CSM Focşani – Politehnica Galaţi1-0
Aerostar Bacău – Cetate Tg. Neamţ 4-0
Ceahlăul 2 Piatra Neamţ – Sporting Suceava1-2
Petrotub Roman – CSM Rm. Sărat0-0
Oţelul 2 Galaţi – ASC Bacău0-1
CSM Paşcani – FCM Dorohoi2-1
FC Panciu – a stat

CLASAMENT:
1. Rapid Sv    15    11    2    2    34-11    35p   
2.SC Bacău    15    11    1    3    27-8    34p
3.P. Roman    15    9    6    0    31-7    33p
4.  FC Panciu    14    8    3    3    15-9    27p
5.CSM Rm. S.    15    8    2    5    23-15    26p
6.Sporting SV    15    7    3    5    24-19    24p
7.Aerostar        15    6    3    6    18-19    21p
8.CSM Paşcani    15    6    3    6    16-18    21p
9. Oţelul 2 Gl    15    5    1    9    24-28    16p
10.Ceahlăul 2    15    5    1    9    15-26    16p
11.CSM Focşani    15    3    5    7    10-22    14p
12. FCM Dorohoi    15    3    4    8    14-21    13p
13. Tg. Neamţ    15    3    4    8    10-29    13p
14.ABC Stoicescu15    3    3    9    14-31    12p
15. Poli Galaţi    15    3    1    11    19-32    10p



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
focsaneanu, acum 4415 zile, 4 ore, 33 minute, 56 secunde
FORZA CSM FOCSANI !!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.