Sport

Din greşeală in greşeală, la înfrîngerea finală

Dan Chiriac
14 mar 2012 593 vizualizări
LPS Focşani - LPS Buzău 19-27(10-17), în campionatul naţional de handbal juniori I Handbaliştii de la Liceul cu Program Sportiv Focşani au ratat calificarea în turneul semifinal al campionatului naţional de juniori I după ce au făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din acest sezon.

Focşănenii nu s-au regăsit nici un moment în meciul de ieri cu LPS Buzău. Miza meciului i-a depăşit pe tinerii jucători pregătiţi de Lucian Tucan. Calculele înaintea jocului erau următoarele: buzoienii aveau trei puncte avans în clasament, iar focşănenii se gîndeau că pot recupera acest handicap. Pentru acest lucru, focşănenii aveau nevoie de victorii în meciul cu Buzăul, dar şi în cel cu Galaţiul din ultima etapă. De asemenea, era necesar ca buzoienii să piardă partida din ultima rundă de la Călăraşi. Din păcate, focşănenii nu mai au de ce să aştepte ultima etapă, pentru că ecuaţia calificării s-a decis încă de ieri. Meciul cu LPS Buzău, desfăşurat la Sala Polivalentă, nu a avut istoric. Oaspeţii au dominat jocul de la un capăt la altul, iar problema învingătoarei nu s-a pus decît la începutul reprizei a doua. Din păcate, focşănenii au făcut prea multe greşeli: au scăpat mingea din mînă, au făcut paşi, au aruncat la braţele portarului advers. În schimb, buzoienii au jucat bine şi au avut norocul să le iasă totul. În repriza a doua, cînd focşănenii s-au apropiat la patru goluri, aceştia au reuşit să marcheze de patru ori deşi arbitrii au arătat de fiecare dată ameninţare de joc pasiv. Prima repriză s-a încheiat în avantajul echipei oaspete, 17-10. Primele zece mintue ale actului secund au dat impresia că soarta meciului se poate schimba. Gazdele s-au apropiat, dar apoi au început din nou să facă greşeli. La final, jucătorii de la LPS Buzău au făcut hora bucuriei la centrul terenului. Aceştia s-au calificat la turneul semifinal, unde ar putea juca cu CSS Adjud. Echipa de pe malul Trotuşului s-a calificat în această fază a campionatului. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.