Sport

Cad capete la Indian Wells

Ziarul de Vrancea
12 mar 2012 579 vizualizări
După Andy Murray a mai fost eliminată şi Petra Kvitova la turneul californian de tenis, iar Vera Zvonareva a abandonat

Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (Romania/Suedia), cap de serie numărul 4, s-a calificat, în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 5.536.664 de dolari. Tecău şi Lindstedt au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 7-5, după o oră şi 25 de minute, cuplul Tomas Berdych/Lukasz Kubot (Cehia/Polonia). În turul doi, Horia Tecău şi Robert Lindstedt vor întîlni învingătorii partidei dintre perechea Marcos Baghdatis/Jürgen Melzer (Cipru/Austria) şi cuplul american John Isner/Sam Querrey.
Cea mai mare surpriză în turneul feminin a fost realizată de tînăra americană Christina McHale (35 WTA), care a eliminat-o în turul III, pe numărul 3 mondial, cehoaica Petra Kvitova, cu 2-6, 6-2, 6-3. Sportiva americană se află la a doua victorie în faţa unei componente din Top 10 mondial, într-un interval de opt luni. Ea a învins-o pe Marion Bartoli, în turul doi la US Open, cînd jucătoarea din Franţa se afla pe poziţia a noua WTA. Următoarea adversară a Christinei va fi germana Angelique Kerber. În aceeaşi fază este calificată şi tînăra americană Jamie Hampton  (22 ani, 116 WTA) care a dispus cu 6-2, 6-7, 6-2 de australianca Jarmila Gajdosova. Alte rezultate de la Indian Wells:
Masculin: Marcell Granollers (Spania) – Tommy Haas (Germania) 6-2, 2-6, 6-3; Markos Baghdatis (Cipru) – Feliciano Lopez (Spania) 6-4, 6-2; Janko Tipsarevic (Serbia) – Gilles Muller (Luxemburg) 6-4, 6-2; David Ferrer (Spania) – Grigor Dimitrov (Bulgaria) 6-2, 6-2; David Nalbandian (Argentina) – Marin Cilic (Croaţia) 7-6, 7-6; Aleksandr Dolgopolov (Rusia) – Steve Darcis (Belgia) 6-7, 6-3, 7-5.
Feminin: Li Na (China) – Zheng Jie (China) 6-1, 6-3; Viktoria Azarenka (Belarus) – Svetlana Kuzneţova (Rusia) 6-1, 6-2; Agnieszka Radwanska (Polonia) – Flavia Pennetta (Italia) 6-4,6-2. Una dintre favorite, rusoaica Vera Zvonareva a abandonat, beneficiară fiind jucătoarea cehă Klara Zakopalova.
Llodra amendat pentru “antichinezism”
ATP a decis ca tenismanul francez Michaël Llodra, numărul 41 mondial, să fie amendat cu suma de 2.500 de dolari pentru "abuz verbal" şi "obscenitate verbală" la un meci din cadrul turneului de la Indian Wells. În timpul partidei de vineri cu letonul Ernests Gulbis, din primul tur al competiţiei, Llodra, vizibil enervat în mai multe rînduri, a pronunţat cuvintele "Fucking Chinese" către un mic grup de fani asiatici ai adversarului său. Cuvintele francezului au fost postate pe Twitter de un jurnalist aflat la meci. Llodra, în vîrstă de 31 de ani, şi-a cerut scuze în momentul în care un jurnalist chinez l-a întrebat despre ceea ce s-a întîmmplat vineri. El este deţinătorul titlului la dublu la turneul de la Beijing, alături de sîrbul Nenad Zimonjic. Llodra a trecut vineri de Gulbis, scor 6-3, 5-7, 7-6 (7/3), dar în turul doi, duminică, a abandonat în faţa francezului Jo-Wilfried Tsonga, din cauza unor probleme la genunchi, la scorul de 4-1 pentru adversarul său, în primul set.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.